Liceul, o traumă oarecare - Drillbit Taylor

N-au fost puţini cei care au salutat venirea lui Judd Apatow şi a găştii de actori-scenarişti din jurul lui drept o veritabilă salvare a comediei americane. Care avea, într-adevăr, nevoie zdravănă de ceva guri de aer. [Sau pumni peste faţă şi duşuri reci.] Numai că, dacă mă întrebaţi, dincolo de hype şi box office, nu cred că domnul amintit şi acoliţii săi sînt cei care să i le ofere. Dacă primul film de cinema regizat de Apatow, The 40 Year-Old Virgin, era măcar o veritabilă reuşită, urmarea de anul trecut, Knocked Up îmi pare în continuare o comedioară oarecare şi destul de facilă, departe de laudele deşănţate care au întîmpinat-o şi înecat-o. Trupa de comedieni, însă, a cucerit temporar Hollywoodul, aşa că tot în 2007 am mai avut parte de Superbad - produs de Apatow, scris de Seth Rogen (actorul principal din Knocked Up ce apare şi în acesta) şi Evan Goldberg (care a fost şi producător executiv, ca şi la KU); aceeaşi echipă ne va aduce cît de curînd şi Pineapple Express (regizat de David Gordon Green - care e totuşi în altă clasă!), The Green Hornet în 2010; iar Rogen va juca în următorul film al lui Apatow, Funny People (ca şi colegul din Superbad şi KU Jonah Hill), care a mai produs în 2007 Walk Hard: The Dewey Cox Story (parodie semi-amuzantă a filmelor-biografii ale legendelor rock, cu accent pe Walk the Line), iar în 2008 Forgetting Sarah Marshall etc.

Fiecare dintre cei amintiţi mai are alte cîteva proiecte "în lucru" înşirate pentru următorii 2 ani, mai multe legîndu-i de cealaltă clică ce pare să domine producţia umoristică (în intenţie, cel puţin) de peste ocean, aşa-numitul Frat Pack (Will Ferrell, Owen Wilson ş.cl.) - toate plasate cam în aceeaşi zonă tematică, deci avem tot timpul să ne convingem de extensia (şi limitele) multiplelor lor talente.

Introducerea asta ţine, într-un fel, loc de context pentru realizarea găştii actualmente pe ecrane - Drillbit Taylor. Coprodus de Apatow şi scris de Rogen alături de scenaristul TV Kristofor Brown (ale cărui "credite" includ Beavis and Butt-Head). Şi cu o distribuţie în fruntea căreia se află deja amintitul Owen Wilson, dar în care figurează şi Leslie Mann, doamna Apatow, văzută deja în cîteva dintre titlurile pomenite în aceste rînduri. Dar să trecem la poveste. În primul rînd, iar adolescenţi neconformi cu minunatele standarde de frumuseţe şi cool necesare supravieţuirii în liceul american în întreaga lui istorie celuloidizată - astfel că n-ar trebui să ne mire că scenariul se trage dintr-un subiect la schiţarea căruia a pus mîna unul dintre maeştrii optzecişti ai cronicilor hormonal-hilare al drumului spre "maturitate", domnul John Hughes. Dar să revenim la puştii noştri: Ryan (Troy Gentile) e un grăsun hazos şi pasionat de freestyle, iar Stan-ul său se numeşte Wade (Nate Hartley) - un ochelarist slăbănog care pare să fie însăşi întruparea unor noţiuni ca nerd ori geek, atît de populare în acest gen de istorii; plus că are acasă un tată vitreg de o imbecilitate rară şi doi fraţi (gemeni) vitregi, şi ei duşi la sală şi spălaţi pe creier. În previzibil de traumatizanta primă zi de şcoală, în care sfîrşesc chinuiţi şi abuzaţi de stereotipurile numite duri-sportivi-cu-trupuri-perfecte-şi-minţi-lipsă (dacă nu punem la socoteală imaginaţia în materie de torturi), nelipsite din fauna oricărui liceu cinematografic (ori real) care se respectă, li se alătură şi mititelul şi pisălogul Emmit (David Dorfman) şi soarta lor pare decisă pentru următorii 4 ani.

Premisa oarecum simpatică a acestei comedii care bifează deja cam toate clişeele filmelor cu rezistenţa în iadul supranumit liceu - optzeciste, însă, mai curînd decît gama comedioarelor grosiere obsedate de pierderea virginităţii inaugurate de American Pie - e dorinţa puştilor (pe care, evident, nimeni nu îi crede), de a riposta abuzului sistematic; nu direct (au atîta minte cît să realizeze că ar fi sinucidere curată), ci angajîndu-şi un bodyguard. Moment în care intră în scenă protagonistul filmului, un pierde-vară leneş care îşi face veacul pe malul mării şi cerşind pe şosea în timp ce visează la o nouă viaţă în Canada. Iar Owen Wilson - nu doar un actor, ci şi un scenarist din altă ligă decît oricare dintre ciracii lui Apatow (vezi colaborările cu Wes Anderson pentru Bottle Rocket, Rushmore şi The Royal Tenenbaums) - e detaşat cel mai bun şi ataşant element al chestiei. A cărei desfăşurare e, în rest, atît de uşor previzibilă şi lipsită de orice surprize ori sclipiri, încît chiar nu merită dezvoltată. Singurele merite ale peliculei regizate de Steven Brill, care avea şi el un mic rol în Knocked Up şi ale cărui credite "notabile" includ două filme cu Adam Sandler, penibilul remake la Mr. Deeds şi o comedioară debilă ce îl urmăreşte pe fiul sărac cu duhul al diavolului în periplu-i pămîntean (Little Nicky), fiind relativa carismă a actorilor-copii şi şarmul discret al lui Wilson. Pe scurt, o distracţie de vară numai bună de cîteva hlizeli cu juma' de gură, pe care o uiţi instantaneu.