Iarăşi Will Smith de Ziua Independenţei - Hancock

Will Smith e ciocolata pe care Hollywoodul o aruncă naţiei americane de 4 iulie 2008. După Independence Day / Ziua Independenţei, blockbuster care a avut premiera pe 4 iulie 1996 (şi care era un onest film de acţiune; oferea exact ce promitea), în acest an, Smith e oferit pe tavă în Hancock. Filmul a intrat tot pe 4 iulie 2008 şi în România.

Dar acum, Will Smith e un adevărat supererou, de genul celor care ridică trenurile cu degetul mic, se deplasează prin aer cu viteza supersonicului şi nu pot fi ucişi. (L-ar bate lejer pe Batman.). Filmul începe, de altfel, extrem de bine, pentru că supereroul lui Will Smith e de fapt un antierou, cam sastisit de oamenii din Los Angeles.

Aceştia îl boscorodesc pentru că distruge zgârie-norii şi strică asfaltul la aterizare, iar el le vorbeşte urât, trăgându-şi căciula peste ochelarii de soare şi trosnindu-i cu damful de băutură. "Nu vă e de-ajuns că vă salvez?" Privirea răutăcioasă (căpătată probabil de la Jada Pinkett-Smith) a eroului obosit să tot salveze lumea nerecunoscătoare (pentru că nu e un superou curat şi pur ca Superman) începe să se topească în momentul apariţiei unui specialist în PR (Jason Bateman, într-un rol pe măsura resurselor sale), care, după ce e salvat de Hancock, se oferă să-i refacă imaginea publică. În ciuda scepticismului soţiei sale, Mary (Charlize Theron), care nu-l place pe Hancock. Vom înţelege mai târziu de ce.

Când procurorii decid că supereroul are prea multe plângeri pentru a nu fi băgat puţin la răcoare (deşi, culmea, nimeni nu-şi pune problema că, la cât de puternic e, pur şi simplu nu poate fi controlat), ideea noului său prieten apare ca unica salvare. Va intra la puşcărie, se va supune plictisitoarelor şedinţe de management al furiei şi va aştepta ca poliţia să-i ceară ajutorul.

Apoi va ieşi în lume, ras, cu un costum ca lumea (costum de supererou, din latex), le va spune poliţiştilor "aţi făcut o treabă bună" (ca să fie popular), iar oamenii vor începe brusc să-l iubească. Ceea ce se şi întâmplă.

Numai că scenariştii schimbă macazul cât ai spune "Smith", şi angrenajul mai funcţionează o scurtă perioadă, după care o ia prin bălării, făcându-te să te întrebi ce rost avea să te complici cu o nouă intrigă când ce aveai era foarte bun.

Poate faptul că Charlize Theron nu putea juca o simplă soţie, cine ştie. Ca să nu stricăm surpriza, nu spunem mai mult, dar repetăm dezamăgirea de a vedea cum filmul virează spre o confruntare a titanilor care aruncă în aer comedia de acţiune pură. Presa americană nu e nici ea foarte entuziastă. Site-ul cnn.com, într-o cronică pe care o consacră azi filmului lui Peter Berg, conchide: "Un superou poate depăşi multe obstacole, nu şi un film care iese de pe şine."

Hancock e lansat în Statele Unite fără o concurenţă serioasă şi are toate şansele să facă public. Chiar dacă spectatorii află din vreme că filmul se rupe la mijloc şi deraiază, tot se vor duce să-l vadă. Topurile se alcătuiesc în funcţie de numărul de bilete vândute, nu în funcţie de ce cred oamenii la ieşirea din sală sau în funcţie de cei care au ieşit după 20 de minute.

Iar scenariile sunt o problemă pentru filmele marilor case de producţie americane. De pildă, celălalt film cu Will Smith pe care l-am văzut în acest an, I Am Legend / Legenda vie, avea o primă parte absolut OK - un fel de Robinson Crusoe post-apocaliptic, într-un New York complet pustiu -, dar se răsufla în partea a doua, o dată cu apariţia monştrilor. N-ar strica să facă şi spectatorii câte o grevă din când în când.