Centrul Internaţional de Cultură "George Apostu" Bacău a organizat, la finalul lunii mai 2008, prezentările publice informale ale coregrafilor Anne-Mareike Hess (Luxemburg) şi Adrian Stoian (România), prilejuite de finalizarea celei de a cincea etape a programului de rezidenţă artistică ArtistNe(s)t, în domeniul dansului contemporan, desfăşurat în perioada 1- 31 mai 2008.
Realizat cu susţinerea Ministerului Culturii şi Cultelor, în parteneriat cu Programul Cultural Elveţian în România Pro Helvetia/SDC, programul ArtistNe(s)t a debutat pe 1 iunie 2006 şi se va încheia în anul 2009. Proiectele prezentate au fost Extended Spaces, (coregrafia Anne-Mareike Hess, interpretarea Céline Braunig şi Anne Mareike Hess, muzica Marc Lohr) şi Omul cenuşiu (autor Adrian Stoian, animaţie video Andrei Iancu).
Rezidenţa coregrafică de la Bacău nu a presupus prezentarea, la finalul ei, a unor spectacole definitivate. Rolul unei astfel de oportunităţi este de a crea un context de lucru care presupune dezvoltări viitoare. Rezultatul creaţiei de pe parcursul rezidenţei este, cu alte cuvinte, elaborarea unei condiţii de posibilitate, a unor fundamente pentru ceea ce va constitui, în viitorul apropiat, un spectacol finit, cu un mesaj consistent, o dramaturgie bine articulată şi cu intepretări de calitate.
În toamna lui 2007, cu ocazia prezentărilor din cadrul rezidenţelor ArtistNe(s)t de atunci, scriam că, prin ceea ce se întîmplă la Bacău, graţie sprijinului oferit de către Fundaţia ProHelveţia şi Centrul Internaţional "George Apostu" unor tineri coregrafi din România şi din străinătate, se produce o descentralizare a peisajului coregrafic contemporan, concentrat cu precădere în capitală. Insistam mai puţin atunci asupra unor conexiuni şi asupra unor înrudiri de esenţă între spectacolele prezentate, tocmai pentru că mi se părea necesar să atrag atenţia asupra importanţei existenţei unui context în care creaţiile coregrafice contemporane pot să se dezvolte, în condiţiile în care, pentru acest segment al artei contemporane nu sunt întotdeauna uşor de găsit finanţări şi, mai ales, spaţii în care să se poată lucra fructuos.
La finalul rezidenţei din această primăvară am putut vedea prezentarea a două proiecte care, deşi sunt foarte diferite ca formă, au acelaşi sîmbure problematic, aceleaşi interogaţii de fond, aceeaşi tematică ce le generează.
În cazul proiectului lui Adrian Stoian, am asistat la o prezentare în sensul cel mai propriu cu putinţă, asta însemnînd că nu am văzut un spectacol sau vreo tentativă de spectacol, dar, aşa cum spuneam, nu acesta este scopul rezidenţei. Tînărul coregraf ne-a ţinut o prelegere despre ceea ce înseamnă proiectul său, despre personajul principal şi ceea ce va reprezenta spectacolul de dans contemporan Omul cenuşiu şi am putut surprinde liniile generale ale creaţiei vizuale semnate de Andrei Iancu. Nu putem afirma nimic despre limbajul coregrafic pe care Adrian Stoian îl va elabora pentru acest spectacol, întrucît autorul ne-a vorbit doar despre substanţa teoretică, despre osatura conceptuală a ceea ce va fi spectacolul său.
Aflăm că nu se ştie sigur dacă Adrian Stoian va fi interpretul propriei sale creaţii, aşa cum ne-a obişnuit, sau va lăsa locul altcuiva, care ar trebui să se ridice la nivelul interpretativ al lui Adrian Stoian, pentru a nu provoca publicului vreo nostalgie. Cauza nostalgiei ar fi dată tocmai de faptul că Adrian Stoian a creat această paradigmă a tînărului coregraf / interpret la fel de performant în ambele ipostaze. Rămîne să aşteptăm, nu fără nerăbdare, materializarea coregrafică efectivă a unui proiect care vorbeşte despre un procent major din condiţia fiecărui dintre noi, ca indivizi contemporani, angrenaţi în scenariul repetitiv al alienării cotidiene.
Coregrafa Anne Mareike Hess ne-a prezentat, însă, un spectacol în care am putut vedea o ideea bine conturată, o interpretare care merită aprecieri speciale (Celine Brauning), o creaţie muzicală live ce părea concomitent generatoare de idee şi generată de evenimentul scenic (Mark Lohr) şi un limbaj coregrafic care începe să cîştige din ce în ce mai multă personalitate şi să fie recognoscibil ca purtînd semnătura coregrafei Anne Mareike Hess.
Ce mi se pare important de punctat, dincolo de faptul că am asistat la două prezentări complet diferite ca formă, este certitudinea că, în esenţă, cele două "fructe" ale rezidenţei de la Bacău au aceeaşi problematică: rezolvarea unei condiţii de criză a realităţii interioare, lumea lăuntrică văzută ca univers de discurs coregrafic, autenticitatea ca scop în sine al căutării şi lumea intimă a gîndului ca spaţiu ce îşi revendică dreptul la exteriorizare.
Rămîne să vedem cum se vor dezvolta aceste două proiecte, în cazul proiectului lui Adrian Stoian - ce materializare concretă din perspectivă coregrafică ni se va prezenta, iar în cazul creaţiei coregrafei din Luxemburg - ce va avea de cîştigat spectacolul în urma "rodării" lui, a maturizării sale scenice.