Adăugaţi-i pe James Frost de la Simian Mobile Disco în scaunul de producător şi pe Owen Pallett (care a făcut asta mult mai bine pentru Arcade Fire şi Beirut), chemat să se ocupe de aranjamente orchestrale floride pentru instrumente cu coarde care să împodobească teribil de melodioasele şi bombasticele nostalgii pop / psihedelice ale celor 2. "I'm a ghost in the wrong coat" cîntă Alex şi Miles în Separate and Ever Deadly, şi zău dacă nu e o descriere bună. Pentru că The Age... e bîntuit de fantome care se dovedesc mult prea impunătoare pentru nişte copchii la care ambiţia depăşeşte cu mult înzestrările compoziţional-lirice (cele din urmă umblînd prin zona femeilor fatale şi fără inimă) - de la Beatles, Walker şi Bowie timpuriu la Arthur Lee, barocul lui Burt Bacharach, temele Bond-iene ale lui John Barry, cele americane ale lui Michel Legrand sau cele western ale lui Morricone. Chestie în care unii văd un semn de bun-gust, dar nu mă număr printre ei - influenţele interesante nu semnifică automat un omagiu sau o resuscitare fericită.
TAotU e genul de album pe care poţi să-l tot asculţi vreo două săptămîni, apoi capotezi după 2-3 piese şi simţi nevoia să comuţi pe nişte muzică - fie amintiţii Walker, Bowie & co, fie altceva. Cotaţia (remiză) e pentru alea 2 săptămîni...
(The Last Shadow Puppets, The Age of the Understatement)
(The Last Shadow Puppets, My Mistakes Were Made For You)
(The Last Shadow Puppets, Standing Next to Me)