În 1988 apărea un album de cotitură în istoria Heavy Metal, primul album de metal progresiv, opera rock, Operation: Mindcrime. Era al treilea album al trupei americane Queensrÿche, un muzical rock ambiţios cu tentă politică, critică a sistemului, dar şi thriller existenţial. Albumul începe cu I Remember Now, instrumental, un anume pacient amnezic la terapie intensivă începe să-şi amintească în flashback-uri succesive de ce a ajuns acolo. Aflăm că este Nikki, un drogat care a fost manipulat de Doctorul X, care i-a spălat creierul pentru a-l folosi ca unealtă în asasinate politice. Dar Nikki e îndrăgostit de Sora Mary (Sister Mary), pe care Doctorul îi ordonă să o omoare. Mary e ucisă (sau se sinucide la ordinul subliminal al doctorului), Nikki înnebuneşte şi ajunge în spital. Am ascultat albumul cu sufletul la gură, efectiv dintr-o bucată, la Mamaia în 1988, produs pe o filieră underground via Suedia şi Voltaj; aseară i-am văzut la concert pe băieţii din Braşov cu care am ascultat albumul atunci şi mereu în perioada următoare...
În 1991, la primul meu mega-concert de rock la Monsters of Rock din Budapest, trupa de deschidere era Queensrÿche. Am văzut atunci live piese de pe Mindcrime, pe Nepstadion, cu 60.000 de oameni, dar pe lumină. 17 ani mai tîrziu Queensrÿche ajung la Bucureşti, la aniversarea albumului lor seminal. La Arenele Romane nu e multă lume, dar cei prezenţi formează un public excelent, compus din fanii albumului, o medie de vîrstă destul de unitară, de oameni de 40 de ani, care au avut un Revolution Calling acum 20 de ani şi le-a rămas în cap. Mindcrime rămîne cel mai ambiţios proiect din Metal (orchestrat de regretatul Michael Kamen), teatru rock, produs pe scenă cu efecte teatrale şi cinematografice, un The Manchurian Candidate muzical, influenţat de The Wall al celor de la Pink Floyd. E un album atît de cult, încît în 2006 trupa a scos continuarea, Operation: Mindcrime II. Aici Nikki, eliberat din închisoare, încă torturat de remuşcări pentru moartea lui Mary, concepe un plan de răzbunare împotriva lui Dr. X, (acum personificat de Ronnie James Dio). Discul este şi un comentariu al noilor vremuri americane, mai rele decît cele anterioare!
Din păcate, Queensrÿche au tăiat albumul la Bucureşti la 25%, nu ştiu dacă din cauza timpului (s-a început după o lungă întîrziere) sau aşa e prescurtat în versiunea asta a turneului. Pamela Moore (Sister Mary) a fost prezentă pe scenă alături de trupă, noul chitarist Mike Stone (din 2003, după ce a plecat Chris De Garmo), excelent, completîndu-i pe Michael Wilton şi basistul Eddie Jackson, secondaţi de ritmul feroce al bateristului Scott Rockenfeld. Geoff Tate rămîne una din cel mai bune voci din rock, totodată actor principal, protagonistul showului, la superlativ. Poate într-o zi va fi şi film (Tate a scris un scenariu şi negociază cu studiourile hollywoodiene), dar aseară Operation: Mindcrime era oricum cel mai bun film din oraş. I Remember Now, ceea ce încă n-am uitat.
Queensrÿche: Revolution Calling