Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Niki Ardelean, colonel în rezervă

Niki Ardelean, colonel în rezervă


România Liberă, februarie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu Niki Ardelean, colonel în rezervă, Lucian Pintilie ne propune tema demnităţii. Prezent în primăvara trecută la Quinzaine des réalisateurs cu Niki şi Flo, Lucian Pintilie afirma la Cannes: "Nu mai sunt tînăr, dar nu cred că am greşit secţiunea. Fireşte, rămîne totuşi de verificat dacă şi cu Niki şi Flo sunt în continuare în viaţă". Primit călduros în festival şi apoi din toamnă şi de publicul francez, filmul lui Pintilie nu a dezamăgit deloc. Dimpotrivă. Semn că regizorul e viu şi singurul lucru ce i se poate dori ar fi materializarea următoarelor proiecte.

Realizat după un scenariu "extrem de inovator" (aprecierea aparţine cineastului) semnat de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu, filmul lui Lucian Pintilie ne propune o "felie de viaţă" din existenţa colonelului pensionar Niki Ardelean, a cărui fiică este măritată cu Eugen, fiul vecinului, pre nume Florian (Flo, între amici). Descurcăreţ, cu aparenţe de jovialitate, cu o spoială de cultură, cu informaţii prompte şi decisive şi care te lasă fără replică, Flo este în fond un mic dictator, care-şi filtrează refulările în dezlănţuiri de cineast amator.

Toată povestea filmului evocă lenta deposedare a lui Niki. Evenimentele sunt confiscate agresiv de Flo (înmormîntarea), copiii sunt îndepărtaţi de părinţi, Paştele nu mai are nici o noimă, valorile morale se disipează, distrugînd şi micul sistem de referinţă al lui Niki, crescut banal, în spiritul principiilor unei instituţii care conferă încredere.

Datele acestui proces de deposedare (înmormîntare, Paşte, naţionalizare, 11 septembrie, Ziua Armatei) sunt etapele distrugerii unei personalităţi, dar şi ale prizei de conştiinţă ce duce la deznodămînt.

Cred că în acest film Lucian Pintilie a găsit povestea perfectă a evocării portretului extrem de sugestiv al "omului nou", pe care toată lumea îl refuză şi-l tăgăduieşte. Dacă suferinţele lui Niki sunt reale, acumularea urii sale nu poate decît să ducă printr-un gest de exorcizare la eliminarea factorului perturbator. Simpaticul cuscru, un monstru fără să ştie, dar un genial manipulator, insinuant şi cinic, Florian, îşi asumă şi o temă dragă cineastului (bogată în semnificaţii, tema "filmului în film" prezentă şi-n Balanţa sau în clasicul Reconstituirea).

Concentrat şi simetric, format cu acumulări sugestive, marcate de etapele temporale ce sugerează forţa imaginii care înglobează trecutul, atacă prezentul şi pregăteşte viitorul de factură cehoviană, filmul lui Lucian Pintilie păstrează şi pendularea între comicul irezistibil (rănirea lui Flo în baie) şi dramatismul absolut (pregătirea utilizării ciocanului); dar dincolo de acestea simetriile şi sugestiile sunt mult mai bogate.

Victor Rebengiuc şi Răzvan Vasilescu sunt actori marca Pintilie şi ei oferă prin firesc bucuria secretă de a deveni personaje perfecte în ecuaţia autorului, cu performanţe superlative. Lor li se alătură o Coca Bloos ataşantă, refuzînd caricatura în evocarea suferinţelor vîrstei, Dorina Chiriac (tot o descoperire Pintilie) - cu vitalitate şi elan în dorinţa de evadare - şi Şerban Pavlu, un actor cu viitor.

Cu acest film Lucian Pintilie surprinde cu rigoare pulsiunile se-crete ale unei epoci triste. Spectacolul îşi poate proiecta propria poveste (nu neapărat cu rezolvarea propusă pe ecran) cu satisfacţia morală aferentă. Inexplicabilă pentru familie şi prieteni, crima lui Niki nu ne apare nici gratuită, nici întîmplătoare. A pregătit-o o epocă în care au crescut şi s-au format mici monştri gen Flo, avînd agresivitatea, mediocritatea şi discursul dublu bine învăţate. Este posibil ca aceştia să fie oamenii noi de care nu ne-am despărţit. Încă. Sau cel puţin pînă azi.

Acest "mesaj" a fost perfect înţeles şi de comentatorii francezi. Iată ce scria Erwan Higuinen în "Cahiers du Cinéma" din septem-brie trecut: "În Niki şi Flo nu este vorba decît de România şi mai profund de imposibilitatea doliului cînd trecutul pare a nu mai muri niciodată".

Niki Ardelean, colonel în rezervă, un film sobru şi rotund (autorul poate spune "Niki c'est moi"), rămîne o operă ce oferă, spre deosebire de îngrozitor de multe altele, materie de reflecţie spectatorilor săi. Cel puţin pentru a-şi reconsidera cu luciditate condiţia moştenirilor "postrevoluţionare".





 Toate articolele despre Niki Ardelean, colonel în rezervă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Călin Stănculescu


Alte articole

 Lucian Pintilie a încheiat filmările - Nicky Ardelean, colonel în rezervă, Iulia Blaga
 Demolarea unui om - Niki Ardelean, colonel în rezervă, Andrei Gorzo
 Lucian Pintilie la Festivalul de la Cannes 2003, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer