S-o spun pe-a dreaptă: am rîs la You Don't Mess with the Zohan / Nu te pune cu Zohan de la primul cadru şi pînă la ultimul! Am rîs chiar şi cînd nu era de rîs, pur şi simplu din inerţia rîsului de pînă atunci. Şi, da, nu e nimic subtil în rîsul acela, iar majoritatea poantelor sînt din categoria "banc fizic". Ei, şi? Trebuie să fii cu totul lipsit de umor ca să nu te laşi dus de buna dispoziţie a acestui film (regizat de Dennis Dugan): o dată ce te-a luat pe sus (ca aerul cald al unui balon), eşti pe gaz ilariant...
Zohan Dvir (Adam Sandler, într-o reconfortantă întoarcere la comediile tembele care l-au făcut cunoscut) este un luptător anti-tero israelian, cu un apetit uriaş pentru humus (mămăliga Orientului Mijlociu) şi pentru sex (are şi cu ce, din ce ni se dă de-nţeles). Superviril, este şi superputernic - la modul acela exagerat care face cu ochiul exagerărilor din filmele de superacţiune. Că tăvăleşte palestinieni (duşmanul lui nr. 1 este un fel de Zohan arab poreclit "Fantoma", jucat cabotin de John Turturro) sau că tăvăleşte gagici este totuna, ai impresia că o face cu aceeaşi plăcere: o dată e pentru binele Statului Israel, altă dată pentru binele "armei" dintre picioare... Are, totuşi, o slăbiciune care nu se pupă cu restul - un hobby secret: coafura. Or, cum cine spune hairstylist spune homo, Zohan e nevoit să-şi ascundă înclinaţiile pentru părul "moale ca mătasea". În plus, ca să continue să acţioneze din umbră, trebuie să plece la New York; aici va face, în fine, ceea ce îi place: coafură. Scenele în care coafează cucoane în vîrstă, apoi le "tapează" cu arma din dotare - în camera din fund - sînt dintre cele mai hilare şi mai "vîrstnic-incorecte" pe care le-am văzut vreodată!
Cu două apariţii "as themselves" ale lui Mariah Carey şi John McEnroe, You Don't Mess with the Zohan este cea mai savuroasă comedie a verii. (Pînă şi Rob Schneider e OK!) Are obrăznicia de a face mişto şi de conflictul israelo-palestinian, şi de conflictul macho-gay, şi de multe altele. Şi mai are bunul simţ de a nu se lua în serios.
P.S.: Cineva (un faimos critic american) zicea că a rîs cu poftă la filmul ăsta, dar că pe urmă i-a fost ruşine. Mie mi-ar fi fost ruşine să nu rîd.