Batman şi lumea fără reguli. Din nou - The Dark Knight

Fanii lui Batman sînt satisfăcuţi. Cei care nu sînt fanii lui Batman, dar ajung din întîmplare să vadă ultimul episod, The Dark Knight, vor fi şi ei satisfăcuţi. Pentru că filmul nu are nici un cusur. Mă rog, există cîteva, dar doar un ochi care caută dinadins să găsească hibe le va găsi deranjante pentru desfăşurarea poveştii.

Pentru The Dark Knight m-am pregătit reluînd toată seria Batman, din ultimii aproape 10 ani. Cinci filme, trei regizori, fiecare regizor prelucrînd poveştile din benzile desenate cu Batman.

De la Tim Burton, cel care a iniţiat seria cinematografică de succes (a regizat Batman şi Batman Returns), nu te poţi aştepta la altceva decît la poveşti cu aer de basm, la Elfi sau la vreun Puk, vreo insectă cu aură strălucitoare care dă sfaturi sau care face mişto de eroi. Ei, nu se întîmplă chiar aşa, dar, în viziunea lui Burton, Batman (Michael Keaton) zboară ca un - scuzaţi expresia! - zîn. Batman a fost crescut de Burton în inocenţă şi izolare, în mister şi spirit civic. Bruce Wayne, cel care noaptea devine Batman, orfanul bogat, inteligent, pasionat de tehnică, se transformă într-un binefăcător, cu şi fără mască, al oraşului natal, Gotham.

În 1995, seria Batman este continuată de Joel Schumacher, care, probabil, nu era mulţumit de aparenţa de blînd-fraier pe care i-o construise Tim Burton eroului-liliac şi a făcut două filme gălăgioase, retezîndu-i din imaginea de supererou de bandă desenată. Să mă ierte Clooney, dar nu are faţă de Batman, nu-l cred. Şi nici Val Kilmer nu e total convingător în Batman Forever, dar mă consolează faptul că nu e atît de zîmbăreţ. Batman rămîne acelaşi tip inteligent, supertehnologizat, dotat cu "jucării" la care să viseze tot puştiul între 5 şi 50 de ani, cu bătrînul Alfred alături, aproape pe moarte, care, ajutat de echipa Batman, îşi va reveni ca prin minune în episodul Batman&Robin, cel mai nereuşit dintre toate. Batman Forever e încă potolit, ba chiar are noroc cu Jim Carrey în rolul lui The Riddler, care mai ţine cît de cît spectatorul în faţa ecranului. Dar Batman&Robin e obositor şi fără logică, îndepărtîndu-se de ceea ce ar trebui să însemne Batman. Poţi însă să tratezi filmul, dacă vrei, ca pe o parodie sau ca pe o comedie proastă.

Din 2005, franciza Batman a fost preluată de către regizorul Christopher Nolan care va începe prin a spune povestea din spatele măştii, povestea devenirii lui Batman. Deşi, prin flashback-uri, ne întoarce în timpurile cînd Bruce Wayne era doar un puşti sau în cele în care acesta învaţă arta luptei, este varianta cea mai matură a eroului. E foarte bine ales Christian Bale pentru personajul lui Batman (faţă de George Clooney, care zîmbeşte prea mult pentru un personaj întunecat), are sobrietatea şi distincţia pe care mi le-ar inspira un erou care luptă ca să salveze un oraş sau ca să readucă Binele în lume.

Nolan renunţă la personajele din varianta lui Schumacher, Robin şi Batgirl, care păreau un simplu accesoriu, şi îi înlocuieşte cu cîţiva aliaţi mai... umani: majordomul Alfred (Sir Michael Caine), Lucius Fox (Morgan Freeman în veşnicul rol de bătrînel simpatic), prietena din copilărie, Rachel (Katie Holmes), cu care relaţia rămîne incertă pînă la The Dark Knight. Care, la ora actuală, este capodopera seriei Batman.

Chris Nolan îl împinge şi mai mult pe eroul-liliac în întuneric sau spre margini, fie că sînt margini de balcon, fie că e marginea societăţii; comunităţi diverse din Gotham (poliţia, populaţia civilă) încep să se îndoiască de binele adus de Batman (de altfel, binele şi dreptatea nu sînt nici pe placul Mafiei). Şi nici el însuşi, atunci cînd redevine Bruce Wayne, nu mai e la fel de convins că trebuie să continue. Prilej pentru un scenariu ceva mai meditativ (uiţi complet că a existat un Batman&Robin cu glume şi replici proaste), în care personajul Jokerului se insinuează firesc şi îşi face de cap cu fiecare personaj în parte (de altfel, s-a decis peste tot în lume: 1. e cel mai bun rol al răposatului Heath Ledger; 2. Heath Ledger face un Joker care îl întrece pe cel al lui Jack Nicholson din primul Batman).

De ce Cavalerul Negru? Pentru că se opune unui Cavaler Alb. Dar cine mai ştie ce e alb şi negru într-o lume fără reguli? Sau în lumea în care regulile se răstoarnă în funcţie de cei care mor? Însuşi Batman are momente în care nu mai ştie cine este şi ce reguli are de respectat. E clar, e o lume apocaliptică în care logica Joker-ului pare să fie singura care funcţionează. Pînă la un punct.

Nolan reuşeşte să ţină în frîu o lume care se împrăştie ca un taifun, în toate zările. Şi la final lasă un conflict deschis, sugestie că seria Batman va continua în viziunea lui.

De-abia aştept.