Premieră la Piatra Neamţ - Santiago el Campeon

Povestea spusă de Cezar Antal, Corneliu-Dan Borcia, Ştefan Caraman, Horaţiu Mihaiu şi Virgil Mihaiu (chiar dacă le au alături pe Nora Covali, Dorina-Maria Hărănguş şi Ecaterina Hîţu, nu doar ca "element ornant"!) este istoria deconstrucţiei unui mit, mitul unei lumi centrate viril. Istoria aceasta capătă formă şi chipuri la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, în cea mai recentă premieră a teatrului, Santiago el Campeon de Ştefan Caraman.

Dramaturgul - afirmat şi ca prozator la începutul anilor nouăzeci - destramă, clişeu după clişeu, mitul eroului modern, luptător care face revoluţii, cuceritor de profesie care descoperă şi ia în stăpînire lumi. Ştefan Caraman avea nevoie de un personaj excepţional; de aceea, invenţia sa este un hibrid textual, pe urmele lui Hemingway, amestec de elemente extrase dintr-un traseu existenţial concret şi dintr-un dosar literar, pescarul din Bătrînul şi marea; el este Santiago, un matelot ratat din Cuba. La limita livrescului, personajul este recuperat prin balansul fin între introspecţia aplicată trecutului consumat în plan real şi ficţiunea proiectată asupra aceluiaşi trecut ce se voia trăit la cote mult mai ridicate ale spectaculosului.

Admirabil condus la rampă şi dincolo de ea de Corneliu-Dan Borcia, eroul, transformat în antierou, devine ataşant, capătă farmec printr-un subtil transfer de energii teatrale actor-personaj. Cu umor, cu inteligenţă, uneori şi cu tandreţe, Dan Borcia se lasă locuit de fantomele personajului său: Peşte, amoruri, Che Guevarra, portul, oceanul. Limburile memoriei lui Santiago păstrează imagini şi personaje care trec în actualitate teatrală, orchestrate în ritmurile Caraibelor. Concepţia muzicală dată de Virgil Mihaiu acestei montări aduce pe scenă pulsaţia catifelată melancolic a erotismului în extincţie, alternînd cu sonorităţi stridente care decupează tablouri în culori violente; spectacolul se coagulează şi prin mişcarea muzicală ce o antrenează. Activate, apele oceanului - Ocheanos, în care viaţa se naşte şi începe să fie dusă de curenţi în cele mai îndepărtate colţuri - îl aduc spre Santiago pe fabulosul Peşte (Cezar Antal); obsesiva nevoie de confruntare este astfel reactualizată şi spectrul eşecului, spaima de urît, de moarte sunt îndepărtate, cel puţin pentru un timp; acum, cele două Fete (Dorina-Maria Hărănguş şi Ecaterina Hîţu, exemplare în devotamentul pentru spectacol) pot să apară, să-l recupereze pe Santiago, să-l "panseze", să-l amuze, să-l repună în circuit.

Construcţia regizorului Horaţiu Mihaiu - de altfel, şi un recunoscut scenograf - este rezultatul unei gîndiri plastice expresiv articulate pe structura textului; minuţios elaborat, cu grijă faţă de detaliu, Santiago el Campeon se impune ca un spectacol sub semnul împlinirii.

Teatrul Tineretului a fost asociat cu acuta nevoie de performanţă; actuala perioadă de eclipsă prin care trece, reflex al unui management confuz - gravă este indiferenţa manifestată de forurile locale în a căror competenţă intră şi evaluarea activităţii teatrului -, e de dorit să fie una cît mai scurtă, pentru ca spectacolul Santiago el Campeon să nu fie unul singular în repertoriul acestui teatru.