Ce poate face un psihanalist matur constatînd că mai tînăra şi şarmanta lui soţie, Carla, visează cu ochii deschişi, se îndepărtează de el, are mici secrete şi începe să fie distrată chiar şi cu băieţelul lor, care tînjeşte să petreacă mai mult timp în trei? Pus pe jar, Paul mai are parte de încă o surpriză năucitoare: tînărul şi impetuosul Raphaël, unul dintre pacienţii lui, pare să se fi îndrăgostit lulea de o femeie măritată, care îi acceptă avansurile, pe nume... Carla. Din acest moment, Paul începe un nevrotic joc de-a detaliile chinuitoare, storcîndu-şi creierii pentru a împiedica proaspăta romanţă dintre Carla şi Raphaël.
Este premisa - şi cam toată povestea - acestui Nu pleca! / J'veux pas que tu t'en ailles, un film diferit ca o păpădie de o cometă de restul filmelor care rulează pe ecranele noastre. Construit mai curînd în tonul teatrului bulevardier, cu scene de interior în majoritate, dialoguri continue, mici qui-pro-quo-uri şi doldora de accente sentimentale, filmul e static şi extrem de liniştit, astfel încît i-ar putea descumpăni rapid pe cei care îşi doresc adrenalină şi spectacol. În plus, personajele plutesc undeva la graniţa interogaţiilor profunde, această comedie-dramă conjugalo-romantică neaventurîndu-se nicio clipă pe teritoriul substanţei şi concluziilor decisive. Însă tocmai această vizibilă superficialitate a scenariului conferă filmului - pentru cei care au răbdare să-l urmărească - un aer à la légère care se potriveşte de minune poveştilor franţuzeşti şi care, combinat cu şarmul celor trei actori din rolurile principale (ceilalţi, practic, nu există) are măcar meritul de-a fi insolit printre zbuciumatele superproducţii de vară. Există o scenă în care Paul vrea să-şi recucerească soţia exact în restaurantul în care lucrează Raphaël, iar toate pregătirile lui de soţ disperat au o duioşie şi un umor discret care funcţionează.
Obligaţi de personajele lor schiţate, bidimensionale, să inventeze detalii şi gesturi convingătoare, Richard Berry, Judith Godrèche (care şi-a păstrat farmecul şi prospeţimea aparte) şi Julien Boisselier se străduiesc să compenseze subtil schematismul la vedere. Chiar dacă pe tot parcursul isprăvii au aerul că dau probă pentru posibile roluri într-un film mult mai închegat, ei o fac corect şi agreabil, iar avatarurile lor sentimentale diluate se salvează cumva tocmai prin armonizarea eforturilor lor. Surprinzător, de la un moment dat filmul nu mai e solicitarea chinuitoare dată de aşteptarea continuă a ceva ce nu mai vine odată, ci o delectare simplă cu o istorioară de budoar. Sigur că, dacă aceasta era picantă, nostimă ori palpitantă, puteam vorbi despre un film mult mai reuşit şi chiar seducător. Însă, dacă privim din cealaltă direcţie, a coerenţei interpretărilor şi a lipsei de vulgaritate ori ostentaţie, totul se poate transforma într-o joacă de dragul convenţiei şi nu mai pare atît de gratuit. Pentru că, într-un fel, deşi nu e corect ca meritele filmului să vină din cauze exterioare - faptul că pe ecrane nu prea ai ce alege în momentul de faţă, cu excepţia noului Batman şi a altor două filme europene de cu totul altă factură - Auf der anderen Seite şi Mio fratello e figlio unico -, acest J'veux pas que tu t'en ailles este o alternativă blîndă şi deconectantă pentru cei care vor o poveste fără mumii şi urlete, efecte ratate şi grosolănii previzibile. E sigur că mai există şi astfel de spectatori, care pot savura asemenea film ce ar trece complet neobservat într-un alt sezon cinematografic.
Nu pleca! / J'veux pas que tu t'en ailles
Producţie Franţa, 2008
Regia: Bernard Jeanjean.
Cu: Richard Berry, Judith Godrèche, Julien Boisselier, Martine Fontaine, Eric Laugérias, Céline Samie, Morgan Rouchy.