În 1939, George Cukor lansa pe piaţă The Women, adăugând unui text foarte îndrăzneţ în epocă (piesa omonimă, scrisă de legendara Clare Boothe Luce - jurnalist, dramaturg, ambasador, editor la Vanity Fair şi Life şi reporter de front pentru Time Magazine în cel de-al Doilea Război Mondial -, care nu prea se încurca în menajamente şi jumătăţi de măsură) o distribuţie dinamită: Joan Crawford, Rosalind Russell, Paulette Goddard, Joan Fontaine, Norma Shearer, Lucile Watson şi Hedda Hopper însăşi. Cu o satiră muşcătoare şi o lipsă de tabuuri surprinzătoare pentru momentul respectiv, filmul lui Cukor sonda nenumărate probleme delicate ale universului feminin, punând degetul pe cea mai adâncă dintre răni, adulterul, şi răsucindu-l cu dezinvoltură şi umor. Mary Haines, eroina filmului, o doamnă din înalta societate, era înşelată de soţ, iar grupul ei de prietene se zbuciuma să o determine să ia atitudine.
Dacă, în ciuda emancipării de atunci a textului, filmul orbita tot în jurul figurii masculine, varianta semnată de Diane English în 2008 încearcă să se detaşeze de supremaţia bărbătească şi (păstrând, la fel ca filmul lui Cukor, o distribuţie exclusiv feminină) să se concentreze asupra presiunilor de toate felurile la care este supusă femeia de azi. Nu intriga - destul de liniară, evoluând spre un deznodământ previzibil - este ceea ce conferă farmec acestui film. Seducţia lui este construită din ironiile şi sarcasmele care apar la tot pasul şi care inventariează acid panicile şi grijile femeilor de azi: cariera, criza de timp, ridurile, colecţiile de modă, operaţiile estetice, dimensiunile neverosimile şi dictatoriale ale manechinelor din paginile revistelor, rutina casnică, relaţiile dintre părinţi şi copiii ajunşi la adolescenţă, bisexualitatea etc. Presiunea unei imagini perfecte, care adesea nu ţine cont de turmentările sufleteşti din spatele ei, timpul realmente redus în comparaţie cu turbionul social în care sunt prinse femeile, îngrijorările lor felurite sunt puse pe tapet într-un mod elegant şi muşcător, cu ajutorul unei distribuţii excelente şi perfect echilibrate şi a replicilor care saltă vioi de la o eroină la alta.
Dialogurile pline de spirit sunt condimentate din belşug cu ironii şi autoironii. "Azi nimeni nu mai are 60 de ani, eu rămăsesem singura, aşa că nu-mi rămînea decît să mă operez", spune Candice Bergen, în rolul unei distinse doamne înfăşurate în bandaje la clinica de chirurgie plastică, suspinând pentru că nu mai are voie să râdă din cauza copcilor. "Am transformat nenumăraţi băieţi frumoşi de la piscină sau portari la studiouri în vedete, iar acum m-au uitat... Michael Douglas a fost şi el printre ei, nemernicul", rememorează Bette Midler, în rolul unei producătoare hollywoodiene influente, blazate şi singure. La 82 de ani, excepţionala Cloris Leachman, preferata de altădată a lui Mel Brooks, confiscă scenele în care apare, în rolul unei menajere devotate care asistă cu discreţie şi ironie la bâlciul conjugal din casa angajatorilor ei. Cât despre Meg Ryan, Annette Bening şi Jada Pinkett, ele fac un slalom elegant printre replicile ilustrelor lor predecesoare, însufleţindu-şi cu convingere eroinele nevoite să se descurce cu dificilele provocări pe care începutul de mileniu le pune pe umerii femeilor, solicitându-le o rezistenţă deseori supraomenească, ce trebuie mascată întotdeauna cu graţie şi dezinvoltură. Pentru că filmul vorbeşte, în cel mai profund strat al său, despre firesc vs. artificialitate şi despre relaxarea ultimă pe care o aduce autenticitatea într-o lume de surogate vandabile...
The Women / Intrigi parfumate, SUA, 2008
Regia: Diane English.
Cu: Meg Ryan, Annette Bening, Bette Midler, Candice Bergen, Carrie Fisher, Cloris Leachman, Eva Mendes, Debra Messing, Jada Pinkett Smith.