Noul primar din Mangalia a ţinut să-şi facă simţită prezenţa la cea de a XI-a ediţie a Galei Hop (3-6 septembrie 2008) şi prin două bannere mari, agăţate în sală şi pe hol, prin care ne spunea cum se numeşte şi că e decis să încurajeze sportul şi cultura (în această ordine). Ceea ce, oricum, e stimabil. În rest, la fel ca în anii trecuţi: UNITER, prin simpatica sa echipă şi Ministerul Culturii şi Cultelor prin sobrul său patronaj.
La început de toamnă şi la sfârşit de sezon turistic, absolvenţi ai şcolilor de teatru, directori de teatru, critici şi cronicari adunaţi la Mangalia, încearcă să afle cum va arăta concret viitorul pe termen scurt al scenei româneşti, asupra cui se va concentra lumina reflectoarelor, cât de puternic este asaltul noului asupra tradiţiilor devenite clişeu. Acestor mari aşteptări le răspund cu modestie - cu prea multă modestie - concurenţii individuali şi minispectacolele în care evoluează grupuri constituite ad-hoc. Scopul lor, al tuturor, este dobândirea vizibilităţii, ieşirea din chingile obligatorii ale anilor de ucenicie şi demonstrarea prezenţei scenice, a capacităţii de a trece prin roluri diferite. În absenţa abilităţilor tehnice, dobândite în ani de meserie, e absolut necesar să se vadă energia, disponibilitatea, puterea de convingere. În fond, suntem chemaţi să vedem ceea ce crede absolventul despre sine, când se simte eliberat de pedagogia profesorilor.
Dar deşi adulţii se plâng mereu de derivele zgomotoase ale generaţiei tinere, de absenţa comunicării, de gusturile lor literare şi teatrale la limita vulgarităţii, Gala de la Mangalia a părut o petrecere de premianţi, perfect conştienţi de existenţa unor limite impuse. Limite inexistente în realitate. Preselecţia şi propune să îndepărteze de pe scena concursului prezenţele din zona de dincolo de bine şi de rău. O primă cauză a nepotrivirii între aşteptări şi rezultate stă - cred - în selecţia materialului dramatic. Concurenţii aleg fie texte de maximă dificultate cum a fost tânăra actriţă care s-a avântat într-un montaj de monoloage shakespearene, peste puterea ei de interpretare, dar şi peste cea de înţelegere; alta ne-a comunicat că este Blanche Dubois (Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams), alta că e Mefisto şi a fost bine că ne-au spus pentru că altfel ar fi fost greu de ghicit cine sunt. La celălalt capăt, minima rezistenţă, texte - originale sau adaptate - despre condiţia actorului debutant supus capriciilor regizorului sau poftelor sexuale ale directorului. Dacă în urmă cu două ediţii a şocat nonconformismul verbal, brutalitatea vocabularului care ţinea loc de idee, de data asta s-a văzut clar cât de puţin îşi doresc pentru ei absolvenţii şcolilor de teatru, decişi parcă să perpetueze tot ce e convenţional şi anacronic în teatrul profesionist.
La categoria interpreţi individuali a fost o singură excepţie în bine: Matei Rotaru, absolvent de la Cluj; el a prezentat Eşti un animal, Viskovitz, de Alessandro Boffa. Ineditul situaţiei dramatice a fost tratat cu mijloace actoriceşti adecvate, menţinând surpriza prin dozarea intensităţii, prin precizie în ordonarea amănuntelor, temperând patetismul prin umor. A dovedit talent şi inteligenţă, cea din urmă calitate prea puţin apreciată de către juriul care i-a acordat un premiu de consolare, laurii mergând spre Pavel Andrei Bârsan, probabil, în viitor, o bună vedetă a umorului cerut de televiziuni.
Puţinele evoluţii de la secţiunea Grupuri au dovedit şi ele absenţa elanului, a dorinţei de a dovedi şi altceva decât ceea ce se cere la un examen. Cele două montări cu texte dramatice consacrate erau menite să pună în evidenţă calitatea unor interpreţi, ceea ce parţial au reuşit. Celelalte au contat pe energia degajată de prezenţa agitată a mai multe persoane pe scenă. Mistreţul cu colţi de argint n-a avut nici o legătură cu poezia lui Doinaş, Hai să ne jucăm de-a Hamlet a fost o combinaţie indigestă de ignoranţă şi ifose culturale, Just push play a fost un spectacol de improvizaţie îndelung repetat şi fixat, iar cel premiat, Metamorfoze, a mizat pe capacităţile atletice ale interpreţilor craioveni.