Ieri s-a încheiat la Mangalia primul festival al noului sezon. Un festival dedicat în exclusivitate tinerilor.
Este vorba - aşa cum, probabil, bănuiesc cei ce frecventează chiar şi sporadic relatările pe teme teatrale - despre Gala Tânărului Actor HOP, care, de multă vreme de-acum, se desfăşoară în fiecare toamnă pe malul mării; iniţial (pe când avea un nume mai puţin zglobiu), la Costineşti, de vreo cinci-şase ani, la Mangalia, municipiu (era să ratez primul "i" din cuvânt, după un model celebru) harnic şi prietenos, precum şi dotat, de circa trei luni încoace, cu primar nou din actuala (încă...) opoziţie; care primar, de altfel, şi-a sărbătorit victoria punând să se împodobească sala Centrului de Cultură mangaliot cu o pancartă roşie ca focul şi anunţând cu litere de-o şchioapă că domnia sa, aşa cum a promis, sprijină şi dezvoltă sportul şi cultura pe teritoriul proaspăt cucerit. Probabil, spre a rupe definitiv cu trecutul, consilierii de profil omiseseră să-l informeze ce urma să se întâmple de fapt în sala respectivă. Sau... mai ştii?
Pentru că, dacă au avut destul de puţin a face cu ceea ce numim îndeobşte cultură, evoluţiile multora dintre tinerii artişti au privilegiat masiv sportul, în diverse forme. A fost, de pildă, cazul minispectacolului (45 de minute) care a câştigat trofeul rezervat secţiunii Grup - Metamorfoze, prezentat de Vlad Drăgulescu şi Ruxandra Chelaru (şi conceput, îmi închipui, tot de ei), absolvenţi în 2006, respectiv 2008, ai studiilor de actorie la Universitatea din Craiova. Debutând ca un număr de prestidigitaţie şi "magie" (cu implicita captare a bunăvoinţei auditoriului prin "interactivitate"), propunerea celor doi a continuat - fără legătură - ca un număr de gimnastică acrobatică la bara/barele (şi draperiile) unui cadru metalic; totul, fireşte, cu acompaniament muzical reglat la maximum. Ce au putut deduce de-aici în privinţa calităţilor actoriceşti ale celor doi interpreţi directorii de teatru veniţi la Mangalia, ca de obicei, în căutare de talente, e greu de spus. Dacă va fi fost mai ager, în acest sens, ochiul colectiv al juriului compus din actriţele Virginia Mirea şi Andreea Bibiri, actorul şi regizorul Dan Tudor, regizorul Alexandru Berceanu şi coregraful Florin Fieroiu vom afla, fără îndoială, în anii ce vin.
Aceeaşi agerime a dovedit-o, dacă e să ne luăm după rezultat, şi publicul competiţiei, invitat, seară de seară, să-şi exprime preferinţele, prin note acordate concurenţilor; în "topul" acestuia, spectacolul câştigător a fost urmat, la infimă diferenţă, de Just Push Play (personal, nu găsesc nicio variantă de traducere), un fel de joc de (pretinsă) improvizaţie, propus de absolvenţi ai mai multor şcoli de teatru din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. După modelul televizual, interactivitatea bate totul...
A bătut inclusiv singurul spectacol din secţiunea Grup care, după capul meu, a reprezentat cu demnitate teatrul şi arta actoricească (punct - nici "tânără", nici "bătrână", adică): Dactilograful de Murray Schisgal, jucat cu precizie, fineţe şi adevăr psihologic, în regia lui Vlad Cepoi, de Cătălin Babliuc şi Ioana Barbu; pe cea din urmă, totuşi, juriul a răsplătit-o cu jumătate din Premiul (său) special, cealaltă jumătate revenindu-i celui mai bun participant la festival, pe nume Matei Rotaru. Intrat primul în concurs, dintr-un calcul nu tocmai inspirat al organizatorilor, Matei Rotaru (absolvent în această vară al Facultăţii de Teatru din Cluj, clasa Miklós Bács) a vădit în ambele sale apariţii - la secţiunea Individual tinerii actori prezintă, în afara unui monolog de 15 minute, şi un text "obligatoriu", care anul acesta a fost schiţa Statistică de I.L. Caragiale - inteligenţă scenică, o bună stăpânire a mijloacelor de expresie artistică, inventivitate şi, chiar, rafinament (calităţi sesizate de public, acesta acordându-i sufragiul său, susţinut şi prin aplauze îndelungi); e drept, evoluţia lui a fost mai puţin sportivă... Corecţia necesară, probabil, pe această linie i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor lui Pavel Bârsan, absolvent al UNATC în 2005 şi colaborator (sau angajat?) actualmente al Teatrului de Stat din Constanţa, care a evoluat pe teren propriu cu un text dificil, doar parţial "acoperit". Premiul pentru cea mai bună actriţă nu a fost acordat la actuala ediţie - decizie de notabil curaj a juriului, care a socotit că niciuna dintre cele nouă concurente de la Individual nu a ieşit din rânduri (în sensul bun, desigur); recunosc, şi eu am avut aceeaşi impresie, deşi am reţinut, pentru un plus de adecvare - deşi nu la tema Galei, care, aceeaşi de ani şi ani (Alteritate) nu mai spune nimic nimănui -, precum şi pentru o punere mai abilă în evidenţă a propriilor calităţi, nume ca Argentina Stoica sau Alina Simionescu. Poate, la ediţia viitoare...
Alte premii, decernate însă cu titlu particular de fundaţii sau persoane culturale, au marcat contribuţia în concurs a Lorenei Lupu şi a lui Dorin Ionescu (secţiunea Grup, premiul "Timică", acordat de Asociaţia Master Class), respectiv a lui Lari Cosmin Giorgescu (secţiunea Individual, premiul "Maria Filotti", acordat de prinţul Şerban Cantacuzino). Gala HOP 2008 s-a încheiat în uralele "smulse" asistenţei de formidabilul recital al jazz-istului Harry Tavitian.
A fost - aşa cum s-a remarcat şi în cadrul colocviului "teoretic" ce însoţeşte festivalul - o ediţie medie (spre mediocră, au exclamat unii), reflex îngrijorător al stării generale a teatrului românesc în clipa de faţă. Dar mai îngrijorează asta cu adevărat pe cineva?