Unu. Cuvîntul Borat e tabu în Kazahstan. Şi nu prea are legătură nimic din ce a compus Sacha Baron Cohen pentru personajul său cu această ţară, a noua ca mărime din lume şi prima ca suprafaţă de pămînt. Doi. Noi ştim şi că satul lui Borat a fost filmat în Glod, lîngă Tîrgovişte, sat ţigănesc (pardon, rrom!) şi că şi aceştia
l-au dat în judecată, fără success! Trei. E
ca-n regula din
Fight Club, În Kazahstan nu se vorbeşte despre Borat. Punct.
Deci nu
l-am întîlnit pe Borat la Astana, cea mai tînără capitală din lume, unde a fost mutat de la Alma Ata, pentru a zecea aniversare a oraşului, festivalul Eurasia (ediţia a cincea, a nu se confunda cu cel intitulat identic, de la Istanbul). Eurasia este cel mai mare festival din Asia Centrală, la care participă ţările din regiune, Uzbekistan, Kirghistan, Tajikistan. Secţiunea competitivă a conţinut 10 filme din ţările respective (din care am văzut şase), judecate de un juriu internaţional, din care a făcut parte şi al nostru Nae Caranfil şi care a dat premiul pentru cel mai bun film, unul kazahstanez despre un colectivist şi calul său din titlu,
Farewell, Gulsary! /
Adio Gulsary, de Ardak Amirkulov. Mie personal cel mai mult
mi-a plăcut
Songs from the Southern Seas / Cîntec din mările de sud, scris si regizat de Marat Sarulu, o poveste despre toleranţă şi dragoste în prietenia dintre un cazac şi un rus, distrusă de sosirea pe lume a copilului rusului, care seamană cu cazacul. O alegorie pentru cîteva din problemele regiunii, cu tot cu
flash-backuri istorice, filmari în stepă, munţi şi un baraj impresionant.
Anul ăsta Kazahstanul a luat premiul
Un Certain Regard la Cannes cu
Tulpan / Laleaua, de Sergei Dvortsevoy), văzut acolo pe bucăţi
într-o proiecţie cu probleme de subtitluri, după fastuoasa ceremonie de deschidere cu un covor roşu interminabil, cu staruri locale, ruse şi internaţionale (Richard Dreyfuss,
Cary-Hiroyuki Tagawa, producătorul
Naşului, Fred Roos, producătorul lui Kusturica şi
Tulpan, Hans Baumgarten, Jeremy Irons, şeful juriului, producătorul Michael Fitzgerald),
într-o piramidă uluitoare, Palatul Păcii şi Concordiei. Nici nu ştiu ce să povestesc în acest spaţiu, despre filme, festival sau Astana, mai multe detalii am postat din timpul festivalului pe blogul meu,
http://aldmovielandblogspot.com.
La închidere a venit Isabelle Adjani, recepţiile au avut loc în palate (gen Sultanat Serai), iar Astana a fost cel mai bine descris
într-un articol american pe care
l-am citit, "un Las Vegas construit de Albert Speer"(
n.n.-arhitectul lui Hitler). Părerea mea e că seamănă mai mult cu Dubaiul, dar este şi a doua cea mai friguroasă capitală a lumii, după Ulan Bator. Am simţit puţin vîntul stepei dar
n-am văzut yurte ci
zgîrie-nori şi maşini 4 x 4. Astana e un oraş colonizat, început ca lagăr de deportare stalinist (gulag), acum are 700.000 de locuitori, şi e în continuă construcţie (PIBul kazahstezilor
s-a dublat în 2008, sunt locul doi la export de uraniu şi locul 11 mondial la gaz şi petrol). În aceste condiţii cred că viitorul producţiei de film (chiar şi cea internaţionale) e asigurat. Termenul "
Kazac" derivă
dintr-un vechi cuvînt turcesc care înseamnă "spirit liber".
Drujba (adică prietenie
pa rusky)!
