11 septembrie 2008. Astana, capitala Kazahstanului, festivalul de film Eurasia. 7 ani de la căderea turnurilor, ziua lui Brian De Palma. Azi am avut ocazia să petrec două ore în compania lui Richard Dreyfuss, unul din invitaţii speciali ai festivalului. Ştiam că e un tip dificil, care a avut conflicte,
ups and downs dar nu ştiam că va fi o întîlnire atît de fascinantă. De gradul trei plus. Conferinţa de presă, anunţată
ad-hoc (
lost in translation, noroc că am venit la biroul de presă) era în sala de
masterclass în hotelul Duman, un imens pachebot greoi.
Ajung în sală, şi în afară de cîţiva fotografi şi două camere de la televiziunea locală, sunt la masă, faţă în faţă, Dreyfuss şi traducătoarea lui, şi vreo 6-7 femei, ziariste cazace. Ele întreabă, rapid şi îl întrerup pentru noi întrebări, tipa care traduce face bucăţi largi de text.
N-am fost la nici o conferinţă de presă cu vreun actor care să aibă întrebări mai personale, dar şi răspunsuri pe măsură. Pentru a ştii cine e Dreyfuss la 60 de ani, ai nevoie de mai multe informaţii. În 2004 a anunţat că se retrage din filme, că nu îl mai interesează, că va juca doar teatru, şi asta la Londra. Repetă la muzicalul
The Producers, dar se retrage cu o săptămină înainte de premieră (a motivat invocând probleme de sănătate). A studiat la Oxford în ultimii 3 ani, istorie, şi a făcut ceva ce se numeşte
Iniţiativa Dreyfuss, un program pentru copii, care să înveţe asta în şcoală, din clasa întîia în a 12-a. Extrem de implicat în politică, de partea democraţilor şi anti Bush, Dreyfuss
s-a însurat în 2006 cu o rusoaică, Svetlana, şi iată şi scuza venirii în Kazahstan ("e aproape de St. Petersburg, oraşul soţiei mele"). În plus vrea
să-l joace pe Hruşciov
într-un film pe care încearcă
să-l finanţeze (recent
l-a jucat pe Dick Cheney în controversatul
W. al lui Oliver Stone, premiera 17 octombrie 2008 în SUA).
Femeile kazahstaneze se acopereau una pe alta, în întrebări despre dragoste, femei, Rusia şi Kazahstan, faimă şi celebritate, autori preferaţi, sentimente. A existat şi o întrebare referitoare la procesul intentat de Dreyfuss tatălui şi unchiului sau pentru o datorie neplătită către el. Mi
s-a părut incredibil, un publicist ar fi interzis topicuri stînjenitoare. El a zis simplu, "
no comment". Nici un ziarist bărbat, numai femei. Care vroiau să ştie ce îl face să plîngă, de exemplu. Sau cînd a plîns ultima dată. Sau de ce nu vorbeşte ruseşte, dacă e însurat cu o rusoaică?
Am stat siderat, dar am început
să-i ascult răspunsurile. Extrem de diferite de un star hollywoodian, adînci, nestudiate. Ce ar face dacă
l-ar întîlni pe Dumnezeu?
L-ar lovi! "
I would hit him!"
E un tip ironic şi psihotic. Se vede clar după simţul umorului (mă refer la Dumnezeu, nu la Dreyfuss, care a fost diagnosticat ca bipolar). A fost cel mai tînăr actor care a luat Oscarul (la 30 de ani, în 1977, pentru
The Goodbye Girl, la noi numit
Adio dar rămîn cu tine), "
30 years too soon", zice el. Acum Adrian Brody
l-a detronat pentru
The Pianist. La festival
s-a dat
Mr. Holland Opus, nominalizarea lui la Oscar în 1995. Cu muzica lui Michael Kamen. Pe femei
le-a impresionat, una zice că plîns. Dreyfuss zice că şi el a plîns. Mă uit la el şi îmi reamintesc filmele. Pe vremea cînd eram copil era unul din cele mai mari staruri americane, la noi în
Close Encounters of the Third Kind,
The Goodbye Girl şi
The Competition. Unul din actorii pe care
i-am învăţat imediat, alături de Redford, Newman, Pacino şi Dustin Hoffman. Şi
mi-am adus aminte de
Jaws mai tîrziu.
Whose life is it anyway?,
Stakeout şi continuarea,
Rosenkrantz and Guilderstern are dead, Tin Men, What about Bob?,
Lansky, Moon Over Parador. Ok, şi
American Grafitti, Always, Down and Out in Beverly Hills, etc. În anii '80 a avut probleme cu cocaina care au dus la un accident de maşină, care
l-a speriat şi
s-a lăsat. E o perioadă din care
nu-şi aminteşte nimic.
Omul e o legendă,
a huge body of work. Dar nu ştiam că e pasionat de istorie, istorie alternativă şi science fiction. Că a
co-scris o carte de istorie alternativă, în care America a rămas o parte a imperiului colonial englez (
The Two Georges). Sau că a fost la Constanţa, pe vremea lui Ceauşescu şi nu
l-au lăsat să intre la ţărm.
Mi-a zis-o el, cînd
i-am zis că sunt din România. Şi
mi-a zis că era
într-o croazieră cu familia şi au vrut să intre în oraş şi grănicerul nu
i-a lăsat. Şi că a întîlnit un om, un marinar presupun, care, atunci cînd
l-a văzut la faţă,
şi-a schimbat expresia şi
i-a zis că acum o să fugă şi
n-o să se mai întoarcă. Părerea lui Dreyfuss era că pînă atunci omul nu credea că există o lume exterioară şi că faţa lui a fost prima care
l-a făcut să creadă în speranţă! Am rămas blocat cînd
mi-a zis că a fost la Constanţa, pentru că ştiam că nu fusese niciodată în România.
Şi am stat de vorbă separat, pentru că
i-am zis că nu am vrut să mă interferez cu discuţia lui cu femeile cazace. Care
l-au întrebat şi ce iubeşte în viaţă, şi a zis în ordinea asta, femeile, iubirea , sexul. "
Most important things in life!" Că
l-a citit pe Dostoievki şi
s-a speriat la
Fraţii Karamazov cînd
s-a recunoscut în pagină. Că e un evreu rus şi că se simte foarte rus, că vrea să predea istorie şi libertăţi civile la copii şi că apreciază artiştii şi oamenii care creează şi nu celebritatea. "Dacă ar fi aici Britney Spears sau Angelina Jolie
n-ar fi loc în cameră". Aşa este.
Interesant mi
s-a părut că, întrebat ce ar vrea să mai realizeze în viaţă, a răspuns că ar vrea să ia premiul Nobel pentru pace. "
Not a small thing, huh!" A mai zis că astăzi nu
s-ar mai face actor şi că nu îl mai interesează filmul şi lumea lui, că a dedicat 45 de ani din viaţă pentru actorie şi acum e
burn out, şi că a descoperit alte lucruri în viaţă. Şi
l-am întrebat de ce a revenit la decizia de a juca, dacă
nu-l mai interesează, "
For the Money",
mi-a zîmbit omul care a fost Duddy Kravitz, Roy Neary, profesorul Krippendorf şi care vrea să fie Nikita Hruşciov.
Notă: Acum şi pe blog la http://aldmovieland.blogspot.com/ 
