Scrisoare pentru Emma: Bon Iver, For Emma, Forever Ago

Dragă Emma, dacă exişti cu adevărat, dacă citeşti Dilema veche şi dacă pricepi limba română, e posibil să te enervezi, să mă declari patetic şi să dai cu mine de pereţi cînd vei citi scrisoarea asta. Să ştii că te înţeleg perfect şi îţi mărturisesc că n-am simţit niciodată o atracţie deosebită de a mă vîrî în oalele clocotite ale altora. O dată pentru că respect dreptul la proprietate (fie el şi cel asupra unei oale) şi, mai ales, pentru că sper că am ajuns suficient de matur încît să-mi dau seama că o oală care fierbe nu poate fi confundată cu o piscină.


Motivul pentru care mă încumet să îţi scriu totuşi e că albumul dedicat ţie de Bon Iver m-a emoţionat cît pentru o iarnă întreagă. Ştiu că nu e încă iarnă, dar, crede-mă, nu mi-a fost dat să ascult o vibraţie mai înfrigurată, mai simplă, mai cinstită şi mai expresivă, anul ăsta ca aceea compusă de Justin Wernon. Din ce-am putut afla printre rînduri, am dedus că l-ai cam fi părăsit, asta dacă Justin nu minte, iar tu chiar ai făcut parte din viaţa lui. Repet, nu e treaba mea: li s-a întîmplat multora şi pariez că li se va întîmpla şi altora. Sînt convins, oricine ai fi tu, Emma, că ai avut motivele tale şi că unul e Justin cîntăreţul şi cu totul altul Justin în carne şi oase. E foarte posibil să fie un alt nemernic lovit de melancolie, dar, Emma, dă-mi voie să-ţi spun că melancolia lui e a naibii de frumoasă, iar dacă s-a inventat vreodată un escroc sentimental mai abil ca el, e clar, eu nu l-am cunoscut.


Problema cu Justin e că nu apasă niciodată prea mult pe coarda sensibilă, nu dă năvală prin cămara cu tandreţuri, nu cerşeşte simpatia sau dragostea cuiva, nu se lamentează, nu se văicăreşte, îşi păstrează o demnitate calmă din care doar nostalgia răbufneşte ca să te învăluie cu totul. Probabil că nostalgia asta pătimaşă m-a cucerit, Emma, altfel nu-mi explic de unde şi pînă unde m-am pomenit că îţi scriu scrisoarea asta.

Şi ar mai fi ceva, un detaliu la care, recunosc, nu sînt în stare să rezist: faptul că într-o bună zi nenea ăsta şi-a luat catrafusele şi s-a izolat pentru cîteva luni bune într-o cabană din munţi, aşa, pur şi simplu, sau poate, mai ştii, ca să uite de tine. Oricum ar fi făcut-o, Emma, e bine că nu a uitat de chitară şi că acolo, în frigul ăla pe care mi-l închipui năprasnic, a compus un album care nu dă socoteală nimănui, care ar putea, la fel de bine, să fie cîntat şi ascultat acum, în urmă cu treizeci de ani sau, eu ştiu, peste alţi cincizeci. Ăsta ar fi avantajul omului cu chitară, Emma, pentru că, pînă la urmă, oricîte sunete discrete şi de bun-gust ar fi adăugat mai tîrziu (trompete, clape, tobe), e de ajuns ca vocea lui să răzbească în profunzimile sincerităţii şi ca acordurile acustice să-l urmărească blajin, pentru ca melodia să se păstreze vie, la adăpost de intemperii, de vremuri sau de stiluri. Sigur, sînt alţii mai curajoşi şi mai rafinaţi care îmblînzesc sunete distincte şi jonglează cu armoniile, ca să caute, în esenţă, aceeaşi simplitate devoratoare. E foarte probabil ca efortul lor să fie mai demn de laudă decît cel al unui folkist purtat mai departe de muzică, dar ce rost are să vezi în Bon Iver un fel de My Morning Jacket lipsit de complexitate, cînd toate cele nouă piese ale acestui album de debut îţi vorbesc ţie, Emma, despre lucruri pe care le putem înţelege şi noi?


Am aflat, Emma, că la fel cum pauza poate fi un sfetnic bun pentru fotbaliştii aflaţi la ananghie, îngheţul, zăpada şi copacii desfrunziţi pot păstra toată căldura de care ai nevoie să te vindeci. Şi am mai aflat că doar iarna poţi pricepe cu adevărat căldura, te poţi refugia la adăpostul ei şi o poţi preţui cît să o transformi în muzică. Nu e vorba despre imaginile acelea pitoreşti cu flăcări cuminţi în şemineu, ci despre o voce în falset care poate fi la fel de arzătoare ca focul. Nu e puţin, Emma, şi nu vreau să-ţi spun altceva decît că poveştile din glasul lui Justin Wernon, nu mai complicate şi nici mai surprinzătoare decît cele dintotdeauna, m-au apropiat de iubirea voastră mai mult decît îţi închipui. E meritul lui, fără îndoială, dar sînt convins că fără să fi fost tu, iarna ar fi rămas un anotimp posac. Aş vrea să ascult ce va mai compune domnul ăsta, care a transcris voit greşit cuvintele franţuzeşti "bon hiver", în lipsa ta şi a iernii. S-ar putea, Emma, să aibă o problemă.