Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dragoste pierdută

Dragoste pierdută, încă o peliculă românească mătrăşită


Hotnews.ro, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A primit finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei în 2003, dar de-abia pe 10 octombrie 2008 intră pe ecrane. Să nu vă pară rău că a întârziat atâta vreme. Este un film la fel de bun ca Azucena, Păcală se întoarce sau Orient Express. Doar au câştigat la aceeaşi sesiune de concurs.

Schimbând în cinci ani trei titluri - i s-a spus iniţial Aventurile unei zile, pe urmă Aripi de fluture, iar în final s-a ajuns la cea mai proastă variantă, Dragoste pierdută -, filmul debutantului Petre Năstase n-ar fi fost mai bun cu un titlu mai deosebit.

Realizat pe scenariul lui Mihai Ispirescu, filmul este drama confuză a unui actor (Marius Stănescu), internat la psihiatrie pentru că şi-a pierdut soţia şi fetiţa în urma unei duble crime şi care, ieşit din spital după câţiva ani, descoperă că familia îi este în viaţă, doar că sub ocrotirea unui alt bărbat.

Din păcate, dacă la Dincolo de America râzi cu lacrimi, aici nu prea ai motive de râs, deşi diferenţe calitative între cele două pelicule nu există. "Inserţiile erotice" din filmul lui Marius Theodor Barna există însă şi aici, probabil ca pulsiune compensatorie.

De altfel, poate cea mai savuroasă secvenţă a filmului este cea în care Kitty Cepraga, care joacă rolul unei psihiatre (dar e îmbrăcată şi se poartă exact ca "doctoriţele" din alt gen de filme), încearcă să-l seducă pe actorul pacient, cerându-şi pe urmă scuze pentru că l-a tulburat şi mai mult şi ieşind ruşinată din salon.

Kitty Cepraga mai are o scenă penibilă, când mimează o partidă de sex (într-o poziţie cam grea, pe un pian) cu psihiatrul meloman interpretat de Gelu Niţu. Aceste secvenţe nu au nicio legătură cu "drama" personajului principal (cei doi psihiatri nu apar decât la început), dar par să-l determine pe acesta (nu se ştie cum, poate prin componenta erotică) să iasă din depresie.

Un alt personaj neclar al filmului (de parcă celelalte ar fi clare) este cel interpretat de Mircea Diaconu, un fel de înger care uneori se substituie eroului sau apare în alb-negru. Inserţiile metafizice şi cele pur fizice vin peste o intrigă obscură şi peste drama neconvingătoare a unui om despre care nu reuşim să aflăm până la sfârşit de ce a intrat în spital şi care e, de fapt, problema lui.

Personajele sunt complet lipsite de consistenţă, iar actorii joacă cât de pătruns se poate, sporind senzaţia de penibil.

Coloana sonoră este atât de prezentă încât uneori încalecă şi ceea ce cântă psihiatrul la pian. Ca regulă, de fiecare dată când eroul află un element important, uuuuuu, se aude pe dedesubt, ca în filmele de groază de categorie C (unde, totuşi, se întâmplă ceva concret.). Prezentă aproape în fiecare secvenţă, muzica devine un personaj în sine. Unul negativ.

Scenografia este perfectă pentru un film rupt şi de realitate, şi de vreun nivel sau curent artistic, situând zbaterile personajelor în decoruri burgheze elegante dar prăfuite, ori acoperite de huse albe. O decadenţă care e în ton cu pretenţia filmului de a fi o dramă psihologică profundă. Vizionare plăcută sau, după caz, pierdută!

Dragoste pierdută
regia: Petre Năstase,
scenariul Mihai Ispirescu,
imaginea Liviu Marghidan,
cu: Marius Stănescu, Daniela Nane, Mircea Anca, Gelu Niţu, Veronica Gheorghe, Cristina Cepraga şi Mircea Diaconu.



 Toate articolele despre Dragoste pierdută


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Eşec total, dar asumat - Dragoste pierdută, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer