La o aniversare. Zece ani cu Teatrul Act

Cum e la Teatrul Act după zece ani? Aş fi vrut să-i pot pune această întrebare lui Marcel Iureş, directorul şi fondatorul primului teatru privat din România. Aş fi vrut să-i pot provoca un răspuns sincer, adică să aflu de cîte ori a fost gata să abandoneze, avînd în vedere inerţiile româneşti. Şi, mai ales, cum a reuşit să supravieţuiască.

Să ne menţinem însă în cadrul sărbătoresc, rememorînd succesele, cele care au urmat punctului zero, seara cînd am coborît pentru prima oară în subsolul de pe Calea Victoriei (foste beciuri ale Securităţii), pentru a vedea Cetatea soarelui. Un spectacol în regia lui Mihai Măniuţiu, după un scenariu propriu inspirat de opera lui Tommasso Campanella, un spectacol în care Marcel Iureş şi Adrian Titieni ne vorbeau despre o celebră utopie din care tocmai ieşeam dezamăgiţi (socialismul), un spectacol care avea caracter de manifest.

Consecvent proiectului său, Marcel Iureş a destinat teatrul său tinerilor şi problemelor contemporane. Aici au fost văzute de-a lungul anilor piese de Sarah Kane, Neil LaBute, Griscovet, David Mamet şi Werner Schwab, dar şi de Edward Albee, Samuel Beckett şi Thomas Bernhardt. Unele dintre ele figurează pe afişul săptămînii aniversare, precum Creatorul de teatru, Capra sau cine e Sylvia?, Şefele, American Buffalo, The Shape of Things, Bash sau Ultima bandă a lui Krapp. Au rămas fideli Actului regizori importanţi ca Alexandru Dabija şi Mihai Măniuţiu, actori exemplari ca Valeria Seciu, Emilia Dobrin, Coca Bloos, Dorina Lazăr, Ada Milea, Marcel Iureş însuşi, care, alături de actori şi regizori tineri, menţin prestigiul artistic al instituţiei. Teatrul Act este o şcoală şi pentru managerii de teatru, beneficiind de experienţa unor artişti asociaţi cu experienţă în materie. Pe aici au trecut şi vor mai trece tineri preocupaţi de un management modern, eficient (ce bine ar fi dacă ar avea acces şi în teatrele subvenţionate). Actul se distinge şi prin publicul său. Nimeni nu intră întîmplător aici. Şi dacă nu se găsesc de obicei locuri e pentru că amatorii sunt cu adevărat din ce în ce mai mulţi, ca şi interesul crescut pentru noutatea repertoriului şi nonconformismul montărilor.

În timp, la Teatrul Act au apărut şi alte proiecte: întîlniri ale oamenilor de teatru, conferinţe (mai ales cu prilejul Festivalului Naţional de Teatru), lansări de carte, spectacole-lectură, locul iradiind cultură şi bun-gust.

Nu de mult s-a lansat un program destinat liceenilor (în colaborare cu Primăria Sectorului 3) şi o sală de lectură, o bibliotecă mai specială, cu o atmosferă unică în Bucureşti, unde au loc concerte, expoziţii, întîlniri colocviale.

Citim pe afiş că Teatrul Act are şi azi aceiaşi sponsori. Probabil că investiţia se dovedeşte rentabilă pentru imaginea celor care au înţeles că merită să se asocieze cu această instituţie serioasă şi profesionistă.

Fără a fi excentric, avangardist cu orice preţ, Teatrul Act impune în teatrul românesc contemporan un concept de care acesta are nevoie, el vizează actualitatea teatrului, exprimată de echilibrul între tradiţie şi modernitate, între perenitate şi noutate şi, mai presus de orice, respect pentru valoare. Pentru toate acestea, girează cu propria-i autoritate morală şi profesională Marcel Iureş însuşi.