ACT: Teatrul unei Generaţii - 10 ani

Înfiinţată în 1995, Fundaţia Teatrul ACT este prima instituţie cultural-artistică independentă din România. Scopul principal al Fundaţiei a fost amenajarea unui spaţiu propriu, multifuncţional, destinat spectacolelor de teatru, muzică, film, dans şi expoziţii - spaţiu pe care l-a inaugurat în septembrie 1998, pe Calea Victoriei la numărul 126.

Teatrul ACT este primul teatru independent, de proiecte, din România, deopotrivă producător de spectacole, co-producător şi scenă gazdă, respectiv promotor de acţiuni culturale - toate în încercarea de a-şi diversifica oferta şi de a-şi atrage fideli din toate mediile, oferindu-şi spaţiul pentru orice exerciţiu de cultură bine intenţionat şi de calitate.

Printre primii susţinători ai Fundaţiei se numără: Tom Cruise, Richard Eyre, Tom Stoppard, Dame Diana Rigg, Dame Judi Dench, Alan Bates, Alan Rickman, Ian Holm şi Liviu Ciulei, iar membrii fondatori ai Fundaţiei sunt: Marcel Iureş - Preşedinte, Alexandru Dabija, arh. Octavian Neculai, Marina Constantinescu, Felicia Crăciun, Doina Levintza şi Alexandru Darie.

Inaugurarea spaţiului din Calea Victoriei nr.126 a însemnat fisurarea circuitul teatral de stat şi apariţia mişcării freelancer în rândul artiştilor (actori, regizori, coregrafi, scenografi), respectiv reconsiderarea acţiunilor culturale ca activităţi cu potenţial de autofinanţare. Din septembrie 1998, piaţa spectacolelor de teatru s-a diversificat şi datorită exemplului dat de Teatrul ACT, care a tras după sine un întreg curent de "independenţi".

"Nu cred că are importanţă paternitatea acestui moment. Totul a pornit din noi, ca un răspuns la o brutalitate comisă în urmă cu 14 ani - a fost un gest de brutalitate politică, iar noi, cei care am fost pulverizaţi de acest pumn primit drept în stomac, am dat răspuns - am înfiinţat primul teatru independent din România", descrie Marcel Iureş circumstanţele în care s-au pus bazele unui nou concept de a face teatru. Momentul invocat se referă la înlăturarea regizorului Alexandru Dabija de la conducerea Odeonului, instituţie care trecea artistic printr-o perioadă fastă, importantă şi din perspectiva istoriei teatrului românesc postdecembrist, realitate care nu justifica decapitarea.


Transformări

Scena Teatrului ACT măsoară doar 4 x 6 metri, având o capacitate de 107 locuri - de cele mai multe ori insuficiente pentru numărul mare de amatori de spectacole.

ACT este un teatru underground dar numai ca spaţiu, funcţionând la subsolul unei trainice clădiri aflata la intersecţia dintre Calea Victoriei şi Strada Piaţa Amzei, ridicată în prima jumătate a deceniului doi din secolul trecut, cam în acelaşi timp cu Hotelul Athenee Palace. Clădirea, înaltă de cinci etaje, a adăpostit birouri, iar subsolul se pare că ar fi fost folosit ca seif, pentru păstrarea valorilor.

Regimul comunist l-a transformat într-un spaţiu corecţionar, unde erau târâţi şi educaţi, vagabonzii nocturni de pe Calea Victoriei. Odată cu amenajarea spaţiului, printre cele 7 tone de gunoi şi moloz extrase din incintă, s-au găsit pancarte de Partid dedicate zilei de 23 august, cătuşe şi alt instrumentar asortat.

Şi tocmai acest spaţiu, ca un buzunar secret pe care se baza comunismul românesc, a devenit cutia de rezonanţă în care se strigă procesul comunismului, un proces judecat în reguli artistice. Amalia respiră adânc, spectacolul pentru care actriţa Cristina Casian a fost distinsă cu premiul UNITER pentru Debut în aprilie 2008, este o monodramă despre supravieţuirea în comunismul românesc al anilor '60 - '90. "Am urât atât de tare comunismul, încât Amalia... e o dulce răzbunare. Faptul că am putut să o scriu, face suportabil trecutul şi îi dă, oarecum, un sens", spune dramaturgul Alina Nelega. Şi tot ea continuă: "Nu am scontat pe succesul spectacolului de la Teatrul ACT, pe faptul că media de vârstă a spectatorilor depăşeşte cu puţin timpul trecut de la '89 încoace (...)".


Publicul Teatrului ACT

Nu oricine ajunge pe Calea Victoriei, acest amestec românesc de Broadway, Pennsylvania şi Fifth Avenue. Şi dintre cei care treceau la pas acest bulevard, cândva cel mai celebru din Răsăritul Europei, puţini se opreau la teatru.

Spectatorii primelor reprezentaţii de la ACT erau formaţi dintr-o minoritate de cumpărători de bilete şi câţiva rătăciţi a căror prezenţă în sala de teatru era prilejuită de accesul gratuit la spectacolul ce urma, în fond un gest disperat de a umple sala. Deloc pregătiţi pentru actul artistic care avea să urmeze, spectatorii ad-hoc nu formau un public, lipsind coeziunea.

Scena de la Teatrul ACT este un loc incomod atât pentru actori cât şi pentru spectatori. Spaţiul foarte intim a obligat ambele părţi să-şi reglementeze comportamentul şi atitudinea. Pentru actor, cei 4 pe 6 metri sunt un training dur. Imediata vecinătate a spectatorului creează relaţii care solicită reacţii rapide de reacţie şi adaptare. Transmisia artistică este directă şi puternică. Şi nu orice actor se simte confortabil când spectatorul respiră aerul cu care replicile se fac auzite.

Pentru spectator, această intimitate cu actorul este la început stânjenitoare. Obişnuit cu distanţa liniştitoare a scenei italiene unde cele două parţi sunt strict delimitate, spectatorul se vede nevoit să accepte că a devenit un personaj mut al acţiunii scenice dar ale cărui reacţii emoţionale influenţează vizibil actorul şi nuanţele personajului său. La Teatrul ACT un spectacol este tot atât de bun cât publicul serii în care se joacă; pentru că scena urcă în public şi publicul coboară pe scenă.

Fiecare spectacol din portofoliul Teatrului ACT are publicul său. De la copii de 3-4 ani care vin să o asculte pe Ada Milea povestindu-le în cântec despre dorul pinguinului Apolodor, inspirat de versurile lui Gellu Naum, la vârstnici care acceptă să uite confortul fotoliilor cu catifea roşie din teatrele de stat pentru a ocupa un loc pe băncuţele gri în care un loc înseamnă exact distanţa dintre cotul celui din dreapta şi cotul celui din stânga.

Pentru unii, spectacolele ACT sunt mai mult decât teatru. Biletele cumpărate sunt oferite celor dragi în loc de cadou de zi de naştere, de aniversare. În loc să-şi ia prietenii la restaurant, îşi iau prietenii la teatru. Companiile fac team building aducându-şi angajaţii la un spectacol de teatru, iar petrecerile nu se mai ţin în restaurante ci în sala de spectacole, elegant, închiriind un spectacol de teatru şi ciocnind un pahar de vin după.

Publicul teatrului ACT te obligă să reflectezi la două aspecte: ce e monden în cultură şi ce e cultural în monden.


La teatru pentru prima dată

Din martie 2007 Teatrului ACT a lansat programul "Teatrul face pACT cu gashka ta din liceu", în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, iar scopul iniţial a fost familiarizarea elevilor din liceele bucureştene ale Sectorului 3 cu activitatea specifică unui teatru, cu spectacolul de teatru şi lumea artistică respectiv non-artistică implicată în buna desfăşurarea a fenomenului teatral.

În fiecare lună sunt prezentate patru spectacole, alese astfel încât să fie la un nivelul de înţelegere potrivit şi atractive pentru adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 - 18 ani, publicul ţintă al programului. În liceele în care funcţionează trupe de teatru, interesul a fost mare, la cererea elevilor Teatrul ACT organizând după fiecare spectacol mici dezbateri, întâlniri la care tinerii spectatori au putut adresa direct întrebări echipei artistice (actori şi regizor), întrebări care reflectau văditul lor interes pentru a înţelege procesul de creaţie, lămuriri ulterioare în legătură cu subiectul spectacolului sau întrebări în legătură cu învăţământul artistic românesc aşa cum se desfăşoară el în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale", parte din actorii spectacolelor supuse vizionării fiind fie profesori ai acestei instituţii de învăţământ superior (Tania Filip, Adrian Titieni, Florin Zamfirescu), fie proaspăt-absolvenţi (Emilia Bebu, Cristina Casian, Florina Gleznea, Sânziana Nicola, Ionuţ Grama, Emil Măndănac).

Pentru mulţi elevi, spectacolele vizionate la Teatrul ACT au fost primele văzute vreodată. Incidentele nu au întârziat să apară, unii confundând sala de teatru cu sala de cinema. Au fost spectacole în timpul cărora actorii s-au oprit, corectând comportamentul vreunui adolescent prea gălăgios. "E un lucru greu ce încercaţi să faceţi aici" a spus asistenta unui mare regizor român, care însă n-a suportat publicul şi a părăsit sala după nici 2 minute de la începerea spectacolului.

Şi totuşi, meniul teatral oferit, pe parcursul unei luni de program, a reuşit şi convertiri, nu puţini fiind elevii care mai apoi, şi-au adus părinţii la spectacolele deja văzute, dar de data asta ca plătitori de bilete.


Creatorul de Teatru

Creatorul de teatru de Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija este cel mai longeviv spectacol al Teatrului ACT, jucându-se deja de şapte stagiuni, cu casa închisă. Un spectacol care a început timid, cu o licenţă de doar zece reprezentaţii, face istorie, fiind unul din punctele de reper al Bucureştiului teatral. Spectacolul în sine este o lecţie despre teatru şi viaţa în teatru, despre artist, omul de geniu şi lumea măruntă şi insensibilă din jur, preocupată de imediat.

"Ceea ce interpretează actorii este întotdeauna fals interpretat. O ipocrizie, domnule. Şi tocmai de aceea este teatru. Interpretarea este o prefăcătorie. Şi noi iubim prefăcătoriile interpretate. (...) Teatrul este o perversitate de mii de ani după care omenirea este înnebunită. Şi de aceea este atât de înnebunită după ea: pentru că este înnebunită după propria ei ipocrizie. Şi nicăieri altundeva nu poate fi ipocrizia mai mare şi mai fascinantă decât la teatru", este una dintre replicile lui Bruscon, rol pentru care Marcel Iureş a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun rol principal masculin la Gala din 2002.

Dacă la şapte ani de la premieră biletele se rezervă şi se vând în cel mult două zile de la anunţarea spectacolului, în 2001, anul premierei, au fost seri în care spectacolul a fost anulat din lipsă de bilete vândute, iar în altă seară din seri primelor zece reprezentaţii, spectacolul a fost jucat în faţa unui singur spectator. Iar dacă acum actorii: Marcel Iureş, Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Afrodita Androne şi Vitalie Bantaş îţi dau senzaţia că se mişcă numai în perimetrul a 9 metri pătraţi, e pentru că podeaua scenei e neîncăpătoare spectacol de spectacol, din cauza studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" pentru care spectacolul e primul seminar al anului universitar.


Teatrul ACT - marcă înregistrată

După aproximativ 50 de premiere, peste 1.300 de spectacole jucate, turnee în majoritatea oraşelor României, spectacole-lectură, ateliere, întâlniri, dezbateri - Teatrul ACT a devenit un reper serios care propune spectacole inedite. Având un board artistic din care fac parte: Marina Constantinescu, Marcel Iureş şi Alexandru Dabija, orice spectacol care trece de vizionare înseamnă succes. A debuta sau a juca sub umbrela Teatrului ACT înseamnă a primi garanţia şi certificatul de creator de teatru.

Fără a avea actori angajaţi, la Teatru ACT au jucat sau joacă cei mai apreciaţi actori din tânăra generaţie: Mihaela Sîrbu, Vlad Zamfirescu, Gigi Ifrim, Marius Florea Vizante, Şerban Pavlu, Andi Vasluianu, Irina Velcescu, Zoltan Octavian Butuc, Ioana Flora etc. Regizori precum Radu Afrim şi Gianina Cărbunariu şi-au început ascensiunea profesională tot în ACT.

Pe lângă spectacole de teatru, Teatrul ACT a fost interesat să promoveze dramaturgie contemporană, propunând spectacole-lectură ale unor texte deja active pe scenele internaţionale. Multe din piesele care au fost citite şi cunoscute graţie programului ACTul Lecturii, au fost ulterior montate de teatre precum: Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti, La Scena - Teatrul ARCA etc.

ACTul are de doi ani stagiune de vară, jucând spectacole până târziu în luna iulie şi reluându-le la început de septembrie, demonstrând că teatrul începe să fie din nou o alternativă la petrecerea timpului liber, indiferent de anotimp.


Repertoriul Teatrului ACT:

David Mamet, Neil La Bute, Terrence McNally, Edward Albee - iată câţiva dintre dramaturgii jucaţi la Teatrul ACT în ultima stagiune. Teatrul ACT nu este însă specializat în dramaturgie americană, iar dacă ar trebui să-i găsim o orientare - aceasta ar fi dramaturgia contemporană. Alături de cei enumeraţi mai sus îi amintim şi pe: Thomas Bernhard, Kideki Noda, Evgheni Griaskoveţ. Dramaturgia românească este şi ea prezentă, deşi într-un raport care îi este defavorabil, singurii autori montaţi până în prezent fiind: Alina Nelega şi Radu Macrinici.

Din 2006 repertoriu ACT înseamnă şi Bach, Mozart, Beethoven, Brahms etc, muzica clasică câştigând teren datorită unei frumoase colaborări cu studenţii Universităţii Naţionale de Muzică, concretizată într-un îndrăzneţ festival de muzică de ţinută. Sala a fost dotată de curând cu un pian de concerte nou, iar calităţile acustice deosebite o recomandă ca una dintre cele mai interesante spaţii de profil muzical din Bucureşti - latură neexploatată încă la adevăratul ei potenţial.


"Ca la ACT"

Spaţiul Teatrului ACT a obligat spectacolele să aibă o anumită structură: piese cu 3-4 actori, cu scenografie minimală, cu efecte multimedia, cu o durată de aproximativ două ore. Ca la ACT a ajuns să definească eficienţa artistică prin minim de mijloace.

Teatrul Act nu se adresează numai publicului din Bucureşti. Oriunde a călătorit prin ţară, spectacolele sale au familiarizat ideea unei săli mici, cu maxim 150 de locuri. De cele mai multe ori acest spaţiu a fost reconstituit pe scena italiană a teatrelor clasice, jucându-se cu cortina trasă şi publicul aşezat pe gradene. Iată o soluţie pentru un teatru de provincie eficient, economic, de impact şi aproape de spectator.


În loc de concluzie:

În cei zece ani de existenţă, Teatrul ACT a ridicat o generaţie de spectatori, fiind spaţiul preferat pentru o foarte interesantă şi activă generaţie de tineri creatori. Prin spectacolele sale, ACTul a modelat şi rafinat gustul spectatorilor a căror cultură şi nivel de aşteptare ridică ştacheta de la an la an.