Şapte Seri / octombrie 2008
Primul Hellboy a fost unul din filmele mele preferate din 2004 şi o adaptare de comic book excelentă. Aşa că am aşteptat cu sufletul la gură doi-ul, relocat la alt studio (de la Sony la Universal) şi în altă ţară (din Cehia în Ungaria), cu mai mulţi bani. Dar şi mai multe glumiţe. Guillermo del Toro putea să aleagă direcţia arătată în primul film, şi să se ducă spre ceva mai întunecat, misterios, iniţiatic. Dar el a ales o depărtare de benzile desenate originale, deşi scenariul e co-semnat de autorul lor, Mike Mignola. În mijlocul unui arsenal uriaş de monştri şi creaturi, creat pe un platou imens, Hellboy (Ron Perlman) se înfruntă cu un prinţ rebel (Luke Goss) venit din regatul lumii fantastice să reînvie armata de aur indestructibilă, care va distruge lumea reală (şi ternă şi neinteresantă).

Hellboy II este exact opusul lui The Dark Knight, acesta e un film întunecat, care se petrece în lumea reală, iar Hellboy e un film colorat, care se petrece într-o lume fantastică. "Gods and Monsters" - după titlul filmului lui Bill Condon, şi el tras din Mireasa lui Frankenstein. Un compendiu de fantasy, complet cu o galerie fascinantă de monştri care pot fi zăriţi doar cu binoclu Schuftain, adus de un personaj inedit, Johann Krauss. O secvenţă sub podul Brooklyn ne prezintă un monstru de tip Cloverfield, de data asta chiar cloverfield, pentru că e un zeu al pădurii, ultimul din specia sa. Toată lumea a comentat pozitiv scena de beţie muzicală (pe Barry Manilow, Can't Smile Without You) a lui Abe (Blue, cu asemănări supărătoare cu C3PO) şi Hellboy (alintat de prieteni Red), doar una din scenele voit amuzante din film, al cărui păcat cel mai mare e şi cuteness-ul. Mai e şi dorinţa de integrare a frustratei Liz Sherman (Selma Blair aka pirokineta Sparky), care acum e gravidă cu Red. Decizia ei e legată şi de modul în care oamenii îi privesc grupul, ca monştri de bîlci, aceşti freaks, mai aproape de cei pe care îi vînează decît de specia umană. Şi factorul Men in Black (găsit şi în riffurile muzicale ale lui Danny Elfman, care orchestrează majestuos întreg universul admirabil creat de Del Toro & co.), dar per total prea mult George Lucas şi Peter Jackson, prea mult fantasy, prea puţin horror, prea mult PG 13. Armata de aur nu e altceva decît armata de Clone a lui Lucas, şi ea inspirată de Tolkien.

Prea preocupaţi cu vizualul şi scenografia s-a uitat de bad guy. Sunt idei interesante (piaţa de troli, goblinul, îngerul morţii, lumea magică care moare şi vrea să devină cea reală) dar pare mai mult o repetiţie pentru Hobbit, filmul pe care îl va regiza Del Toro. Cu toate problemele lui de structură şi fond, Hellboy II rămîne fantasy-ul anului. Despre Hellboy 3 nu se ştie încă nimic. "See You Next _ _ _ n _ sday".

(3 stele jumătate din 5)

Notă: Acum şi pe blog la http://aldmovieland.blogspot.com/
Regia: Guillermo del Toro Cu: Ron Perlman, Selma Blair, Doug Jones, James Dodd, Jeffrey Tambor, John Hurt

0 comentarii

În programul cultural

HBO 2
23.12.2024 18,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus