Anul acesta, după o preselecţie realizată de criticii de teatru Iulia Popovici, Oana Cristea Grigorescu şi Eugenia Anca Rotescu, din cele 120 de texte înscrise au fost selectate cinci. Şi de aici încolo a (re)început totul.
Spectacolele lectură
Cele cinci texte rămase în concurs au fost transformate în spectacole lectură şi propuse spre vizionare publicului şi celui de al doilea juriu, compus din Theodor Cristian Popescu (regizor - preşedintele juriului), Alina Nelega (dramaturg), Diana Popdan (ziaristă radio) şi Sorin Crişan (critic şi teoretician de teatru), care juriu a avut de ales între a acorda premiul Dramafest E.ON textului care îl merită şi a nu acorda deloc acest premiu (dacă dintre cele cinci texte rămase în concurs nici unul dintre ele nu scoate capul suficient de sus peste celelalte pentru a înhăţa premiul şi, ulterior a fi produs în stagiunea următoare a Teatrului Ariel) - situaţie în care premiul (în valoare de 10.000 lei) urma a se împărţi în mod egal între finalişti. Pe lângă marele premiu, s-au mai acordat încă două, respectiv premiul pentru textul cu cel mai mare potenţial radiofonic, oferit de Radio Târgu Mureş, şi premiul oferit de Radio Cluj, ambele constând în producerea de spectacole radiofonice bazate pe textele premiate.
Lecturile au fost realizate cu sprijinul Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, ele fiind următoarele: Blackout de Mugur Grosu (regia: Georgeta Lozincă), Pe mâine de Mihaela Iancu (regia: Cristian Bojan), Bye-bye, America de Carmen Dominte (regia: Oana Leahu), You-tube, o fată nebună de Viorel Cojanu (regia: Liviu Topuzu) şi La mulţi ani, parcă aşa se spune, nu? de Dan Lungu (regia Costin Gavază). Din păcate, la primul spectacol lectură, cel în regia Georgetei Lozincă, nu am ajuns, din motive obiective (parcă aşa se spune, nu?), oprit fiind la semafor de o coloană oficială, care vreme de un sfert de oră a tot trecut, astfel încât nu am mai prins nici un loc în sală (nici măcar în picioare).
Textele
Ceea ce este incitant la o astfel de bursă de texte este faptul că, în mod obligatoriu, manifestarea care le adună la un loc îşi propune din start să ia pulsul pieţei (ca să rămânem în domeniu). Există, evident, elementul hazard şi elementul surpriză. Textele vin cu duiumul (ceea ce demonstrează că, în ciuda faptului că Dramafest-ul s-a reluat după o întrerupere mare, de zece ani, el a rămas bine înfipt în memoria născătorilor de texte de teatru, care s-au înghesuit la poarta lui, deschisă la distanţă de un deceniu), apoi ele sunt selectate, pentru a se califica în "finală". Simplul fapt că ele fac obiectul unor spectacole lectură este deja un premiu în sine, pentru că, în acest fel ele sunt prezentate unui segment de public.
După vizionarea variantelor de lectură propuse pe cele cinci finaliste, a devenit mai evident decât niciodată (mă rog, dacă mai era nevoie şi dacă Dramafestul mai avea ceva de demonstrat - eu zic că nu) că avem de a face cu un festival vertical, a cărui caracteristică principală este în primul rând profesionalismul, laolaltă cu puterea de a judeca la rece, fără compromisuri, în încercarea de promovare a valorii. Pus în faţa unui monolog care nu oferă nici un fel de surprize (Pe mâine de Mihaela Iancu), a unui text care porneşte de la o idee incitantă pe care nu prea ştie cum să o dezvolte (Blackout de Mugur Grosu), a unei încercări de a îmbina limbajul (oarecum) poetic cu cel de stradă, dar care încercare rămâne doar atât şi nimic mai mult (Bye-bye, America de Carmen Dominte), a unei tentative de a desluşi problemele adolescenţilor printr-o raportare destul de artificială la ele (You-tube, o fată nebună de Viorel Cojanu) şi a unui text care, din păcate, se termină înainte de a începe (La mulţi ani - parcă aşa se spune, nu? de Dan Lungu), juriul a luat singura decizie care îi certifică obiectivitatea şi refuzul compromisului, anume aceea de a nu acorda în acest an premiul Dramafest E.ON. Pe de altă parte, Radio Târgu Mureş a văzut totuşi ceva în textul lui Carmen Dominte, iar Radio Cluj în cel al Mihaelei Iancu, ele urmând a fi transformate în spectacole de teatru radiofonic.
La capitolul trataţii au fost trei spectacole în trei seri şi o lansare de carte în ziua acordării premiilor şi închiderii festivalului.
În prima seară, teatrul gazdă (Teatrul Ariel din Târgu Mureş) şi-a prezentat cea mai recentă premieră, antrenantul şi incitantul Taxi Vinil, pe un text de Alina Nelega, în regia Luisei Brandsdoerfer (despre care deja s-a scris pe LiterNet); în a doua seară scena a fost pusă la dispoziţia invitaţilor din Polonia, respectiv Teatrul Stefan Jaracz din Lodz, care au prezentat piesa Călătorie la Buenos Aires. Scrisă sub pseudonimul Amanita Muskaria de către surorile Gabriela Muskala (una din cele mai importante actriţe de teatru, film şi televiziune din Polonia) şi Monika Muskala (corespondentă de presă şi traducătoare de literatură germană, distinsă de trei ori cu premii pentru traducerile sale din Schwab şi Bernhard) şi jucată de Gabriela Muskala, monodrama poloneză este ofertantă în primul rând pentru actriţă, care trece prin metamorfoze incredibile pe parcursul a şaptezeci de minute, reuşind să contureze ferm un sfârşit de viaţă prin combinarea armonioasă a momentelor de forţă cu cele de subtilitate, prin nuanţare şi stăpânire a mijloacelor de expresie scenică. Pe scurt, un regal teatral.
În cea de a treia seară, Teatrul Ariel a reluat un succes mai vechi ("mai vechi" înseamnă că de fapt acest spectacol de joacă de zece ani de zile, vă vine să credeţi?), anume fermecătorul spectacol de animaţie pentru adulţi Steps, realizat de Horaţiu Mihaiu.
Dramafest-ul a fost încheiat cu lansarea cărţii teatrologului Sorin Crişan, Teatru şi cunoaştere, o incitantă propunere de redescoperire a artei dramatice, precum şi o lectură care permite dialogul cu cititorul (după cum a reieşit din prezentările lui Beres Andras şi Alinei Nelega). Prin urmare: de citit!
Una peste alta, Bursa de texte noi din anul 2008 a reuşit să adune la un loc ce se mai scrie în momentul de faţă în materie de teatru şi să pună un diagnostic (printre altele, tocmai prin neacordarea marelui premiu). Acest fapt recomandă încă o dată festivalul Dramafest ca fiind o manifestare unde iluziile fac loc certitudinilor, iar joaca de-a scrisul trebuie să fie una a naibii de serioasă! De aceea, e clar că trebuie să stăm deja cu privirea aţintită spre următoarea ediţie a Bursei de texte noi româneşti, de care, în mod evident, e mare nevoie.