Trei spectacole pe text nou completează programul primei ediţii a Bursei de texte noi româneşti. Descriu un cerc format din trei sectoare distincte, unul al textului nou, altul al monodramei, iar ultimul al spectacolului de animaţie nonverbal. Punctează astfel programul estetic cu care Teatrul Ariel a marcat acest ultim deceniu în teatrul românesc.
În Taxi Vinil, premiera stagiunii curente a Teatrului Ariel, Alina Nelega se inspiră din mecanismul dramatic al piesei lui Arthur Schnitzler Reigen, cunoscută în limba română sub titlul Cercul iubirii sau Hora iubirii, dar imaginează personaje şi situaţii noi, inspirate de realitatea timpului de-acum. Zece personaje în combinaţii de cîte doi iniţiază şi sînt iniţiate în jocul iubirii. Iubirea ca eros, ca dorinţă de a poseda, de a consuma, ca mijloc de a-l controla pe celălalt. Erosul ca pîrghie de exercitare a puterii exclude legăturile afective şi exploatează corpul erotic ca monedă de schimb în jocul posesiei. Întîlniri dictate de hazard sau de interes formează cupluri efemere alimentate de dezamăgiri, de neputinţe, de orizontul meschin al unor existenţe ce au pierdut limbajul comunicării prin iubire. Într-o societate organizată după regula simulării, tangoul, deopotrivă regulă şi libertate de improvizaţie, e calea înfruntării artificialului. Dans al dorinţei şi al controlului, tangoul e liantul ce angrenează organic scenele de cuplu ale dramaturgiei în mecanismul spectacolului, o remarcabilă reuşită a regiei Luisei Brandsdörfer şi a coregrafiei lui Ricardo El Holandes. Alina Nelega spune cu fiecare ocazie că actorii o inspiră.
Ei sînt destinatarii pieselor ei şi de aceea textul e un proces în continuă facere; se scrie şi se rescrie din interacţiunea cu scena, din discuţia cu fiecare actor în parte. Cu Taxi Vinil, avem zece personaje croite după tiparul a zece actori. Monica Horga-Ristea, Elena Purea, Marius Turdeanu au devenit, de-a lungul spectacolelor ce poartă semnătura Alinei Nelega, faţete ale actorului fetiş. Energia, concentrarea, diversitatea registrelor actoriceşti, capacitatea de a trăi personajul fac din ei exponenţi ai teoriei deteatralizării (enunţată şi validată de întîlnirile Alinei Nelega cu scena). Roxana Marian şi Costin Găvază se află într-un progres constant, vizibil prin implicarea şi prin credibilitatea pe care le cîştigă cu fiecare nouă prezenţă pe scenă. Surpriza spectacolului o constituie actori ca Mihaela Mihai, Ionela Nedelea, Marius Manole, Mihai Crăciun, Liviu Topuzu, aflaţi la prima colaborare la scenă cu Teatrul Ariel, iar unii fiind la prima întîlnire cu exigenţele de interpretare ale textelor deteatralizării. Taxi Vinil, spectacol în primul rînd de actori, e mult mai mult decît o colecţie de personaje şi situaţii dramatice, e un organism viu care implică întreaga echipă şi verifică locul comun al teatrului ca întîlnire.
Monodrama Călătorie la Buenos Aires de Amanita Muskaria, producţie a Teatrului "Stefan Jaracz" din Lodz, a ajuns la Tîrgu-Mureş la invitaţia organizatorior "Bursei de text nou românesc". După participarea la Bucureşti la Săptămîna teatrului polonez, spectacolul a avut parte, la Tîrgu-Mureş, de primirea călduroasă a unui public avizat, care ştie să aprecieze monodrama şi prezenţa actorului singur în scenă. Amanita Muskaria se confruntă cu un text dur şi poetic, ce povesteşte viaţa personajului său din înfruntarea cu amintirile şi cu fantomele trecutului. Actriţa schimbă personajele şi registrele vocale cu precizie şi siguranţă, trece de la delicateţe şi fragilitate la furie şi la disperare. Se luptă cu sine şi cu Dumnezeu, se abandonează pe sine şi pe Dumnezeu, îşi tratează fără iluzii şi fără speranţă viaţa care nu e decît istoria unor succesive trădări. Poate o traducere mai atentă a textului de scenă supratitrat ne-ar fi ajutat să pătrundem mai adînc în subtilitatea jocului actoricesc, care spunea adesea mai mult decît reuşeam să citim.
Spectacolul nonverbal Steps, realizat de Horaţiu Mihaiu, rezistă de ani buni în repertoriul Teatrului Ariel. Scenariul dramatic non-verbal cucereşte prin simplitate şi umor. Trei perechi de picioare imaginează în fereastra scenei parcursul fiinţei umane de la naştere la moarte. În absenţa textului, spectacolul rămîne un argument seducător în favoarea mijloacelor animaţiei, închizînd astfel cercul programului estetic promovat la Teatrul Ariel.