Drumul de la o revistă satirică londoneză la o publicaţie mondenă new-yorkeză, adică de la incisivitate la materiale laudative care însoţesc imaginile lucioase şi super-retuşate ale vedetelor zilei, prin urmare arta compromisului imens pentru ceea ce se cheamă azi succes ori poziţie de invidiat reprezintă miza acestui excelent, viu şi neaşteptat de proaspăt Cum să rămâi fără prieteni / How to Lose Friends & Alienate People, intrat de foarte puţin timp pe ecranele noastre.
Eroul său, englezul Sidney Young (senzaţional interpretat de un Simon Pegg aterizat din Alan Partridge Presents: The Cream of British Comedy, unde a evoluat, printre alţii, alături de Steve Coogan, dar şi din Hot Fuzz - dacă l-aţi văzut, ştiţi despre ce soi rar de umor e vorba) se trezeşte permanent strâns în chingile idioate ale lumii mondene în care e silit să se învârtă la marea şi strivitoarea revistă americană Sharps, care transformă peste noapte nulităţile fotogenice în vedete şi care dictează regulile în lumea celebrităţilor. Nu doar masteratul în filosofie, lecturile şi inteligenţa, ci evidenţele zilnice care îi defilează pe sub nas îl fac pe Sidney să comită ceea ce colegii şi superiorii lui consideră un lanţ de gafe. În faţa blazării supreme a editorului revistei (care pe vremuri credea, la fel ca Sidney, în puterea jurnalismului de ţinută de-a se opune tiraniei prostiei), a lichelismului şefului său direct, a rigidităţii regulilor cărora li se supune, fără pic de umor sau simţ al ridicolului, toată redacţia, pentru că aşa e la modă ("glam", "fancy" sau "în trend", dacă vreţi, că doar am importat şi noi toate produsele de gen, cu tot cu imbecilităţi), el nu poate şi nu vrea să-şi ţină gura, aşa că devine repede un paria printre sclifosiţii goi de conţinut, dar plini de fumuri care îi sunt colegi şi care robotesc permanent la ridicarea soclului vedetelor de carton lucios.
Fără milă faţă de lumea găunoasă a starletelor înfăşurate în biografii cosmetizate gros de agenţii PR vigilenţi până la absurd (excepţional portretul făcut de Gillian Anderson - într-o formă de invidiat - lui Eleanor, regina PR-ului new-yorkez, care cenzurează brutal textele apărute în Sharps), filmul esenţializează memorabil un univers care a fost întotdeauna frivol (secvenţele din La Dolce Vita nu sunt deloc întâmplătoare), dar care azi are pretenţia impardonabilă de-a acapara totul. Evident, cum filmul glisează de la satiră la comedia romantică, avem şi un deznodământ gratificant, care este livrat însă cu atâta delicateţe şi sinceritate, încât nu reprezintă nici o stridenţă în context. Iar meritele filmului nu se opresc doar la sarcasmul irezistibil cu care fotografiază stupiditatea gonflată a unei lumi total artificiale (deşi ar fi fost de-ajuns şi-atât pentru ca povestea să stea în picioare). Povestea capătă emoţie şi veridicitate din clipa în care eroilor le este rezervat privilegiul de-a vedea cu limpezime, în propriul suflet, ce contează cu adevărat. Faptul că acest curaj de-a sparge tiparele într-o lume fanatică după bani şi succes nu ne este băgat în ochi este încă o dovadă de subtilitate din partea regizorului Robert B. Weide (specializat în genul documentar şi aflat aici la debutul în film de ficţiune), care ştie să-şi conducă atât de subtil protagoniştii şi ideile.
Un film care ştie să vorbească atât de cald şi convingător despre puterea de a-ţi trăi viaţa reală şi nu pe cea virtuală, dictată de fantoşele corporatiste, încât devine un eveniment şi o excepţie pe ecranele noastre.
How to Lose Friends & Alienate People / Cum să rămâi fără prieteni, Marea Britanie, 2008.
Regia: Robert B. Weide.
Cu: Simon Pegg, Kirsten Dunst, Jeff Bridges, Megan Fox, Danny Huston, Gillian Anderson, Max Minghella.