În penultima zi a TIFF-ului, publicul a avut "onoarea" de a fi martor la premiera absolută în România a celei mai noi producţii în regia lui Mircea Daneliuc: Marilena - ecranizare după romanul omonim al regizorului, publicat în 1999. Lăsând la o parte "izvorul" creaţiei, filmul pare să continue seria de nereuşite cinematografice ale artistului - referindu-mă, aici, la Sistemul nervos (2005) şi Legiunea străină (2008).
Radu (Sergei Mizil), plecat la muncă în Canada, a lăsat-o pe iubita lui, Marilena (Cecilia Bârbora), în "supravegherea" prietenului lor, Sebi (Nicodim Ungureanu); dar şi automobilul său, de altfel, lăsat pe-aceleaşi mâini. Însă, încă de la începutul filmului, vedem că Sebi nu este tocmai bun la a ţine lucrurile sub control. Buşeşte maşina, şi ajunge acasă la Marilena. Unde înţelegem care este, de fapt, natura relaţiei dintre cei doi. Femeia - de aproximativ 30 de ani - are un copil mic; şi nu cu Radu, care e plecat de ceva vreme din ţară şi cu care, deşi încercase, nu putea face copii... ci, mai mult ca sigur, cu Sebi, în ciuda faptului că acesta din urmă are propria sa familie. Existenţa bebeluşului trebuie ţinută secretă, cu atât mai mult cu cât Radu trebuie să se întoarcă acasă în una din zilele următoare.
Marilena întârzie din nou la serviciu - lucrează la o fabrică de mobilă - şi e nevoită să-şi ceară scuze de la şeful ei, Smântânică (Cornel Palade). Acesta are obiceiul de-a o "înghesui" din când în când, iar femeia nu prea opune rezistenţă în momentele (nu puţine) în care urmăreşte să se învoiască de la birou. Mai mult decât atât, Marilena dă semne cum că ar fi din nou gravidă, dar preferă să învinuiască ficatul pentru starea permanentă de greaţă. Când se anunţă întoarcerea emigrantului, e nevoită să-i ceară un favor mai mare lui Smântânică: să se îngrijească pentru câteva zile de copil, despre care pretinde că e al surorii ei. Smântânică acceptă, ştiind ce-ar putea obţine în schimb.
Bine-nţeles, problemele nu se opresc aici. Drama se transformă în thriller, dar cu aceeaşi doză de umor negru, când Radu şi Sebi pun la cale nişte afaceri murdare, pentru care pleacă cu toţii spre Braşov.
Filmul ne serveşte aceeaşi tragicomedie despre problemele şi mizeriile cu care se confruntă oamenii simpli din România; în decorul înăbuşitor al mahalalelor supraaglomerate şi prăfuite ale capitalei, femeia, românca get-beget, cu defectele (prostia şi absurdităţile etc.) ei, este încolţită de bărbaţi care îşi cer fiecare dreptul la ceea ce li s-a mai oferit înainte şi le ţine..."spiritul ridicat". Sebi devine gelos când vede cum se poartă eroina cu (în fapt) iubitul ei, iar secvenţa în care "asistă" involuntar la partida de amor a celor doi îi declanşează dorinţa de răzbunare; aşa că îi strică afacerea partenerului.
Comic de nume (Smântânică), comic de limbaj (argouri - "mergem să luăm lâna de la Braşov"- sau pure greşeli de vorbire) şi comic de situaţie cât cuprinde (ex: ciocnirea repetată a maşinii celui absent); toate de efect, ce-i drept, că nu degeaba au succes grupurile de divertisment grobian la televizor, în serile de duminică.
Marilena este într-o agitaţie continuă, supusă în permanenţă stresului în încercarea de-ai împăca pe toţi şi de a se salva pe sine. Tot ce-şi doreşte ea este o viaţă liniştită. Dar, în povestea asta, nimeni nu câştigă. Tot ce ar lipsi e ca acţiunea să fie plasată înainte de '89 şi reţeta ar fi completă.
Trebuie să semnalăm, totuşi, folosirea cu haz a câtorva elemente: Marilena se lasă cu greu pe mâna lui Radu, care vrea să-i facă un tatuaj, dar rămâne cu el neterminat deoarece nu mai suportă durerea; aşa că cei doi recurg la următoarea soluţie: pe bandajul de pe zona afectată, desenează ceea ce ar fi trebuit să ilustreze tatuajul - tricolorul. Efectul comic, mai subtil dar, calitativ, superior, este ceea ce aşteptau cunoscătorii stilisticii lui Daneliuc. Ce primesc e maniera.
O altă scenă notabilă este cea de introducere în care, prin efectul de slow motion, urmărim reacţiile şi mimica personajelor aflate în scena climax a unui accident rutier; expresiile feţelor, văzute, astfel, în detaliu, capătă dimensiuni aproape groteşti, iar comicul se realizează imediat ce, pe buzele lor, se pot descifra înjurături care mai de care mai "autohtone". Personajele sunt autentice, atât prin comportament (joc actoricesc bun şi text în acord cu contextul), cât şi prin aspect, vestimentaţie (de care se face responsabilă Gabriela Nicolaescu). Ceea ce dă senzaţia de lipsă de rafinament şi inutilitate este banalitatea scenariului: tratament satiric al unei poveşti telenovelistice, cu incursiuni de scene thriller. Una peste alta, filmul te lasă cu un gust amar.
Marilena (2008)
Regia şi scenariul: Mircea Daneliuc.
Montajul: Corina Stavilă.
Costumele: Gabriela Nicolaescu.
Producător: Ion Marinescu
Distribuţia: Cecilia Bârbora, Nicodim Ungureanu, Cornel Palade, Sergei Mizil, Anca Sigartău, Andrea Ivett Eröss, Noémi Zsófia Eröss.