Cineastul businessman - Nunţi, muzici şi casete video

La doi ani după debutul în lungmetrajul de ficţiune cu Legături bolnăvicioase, Tudor Giurgiu revine cu un documentar de 52 de minute despre industria nunţilor şi artiştii ei, intitulat Nunţi, muzici şi casete video.

Fără îndoială că, alegând acest titlu, Giurgiu îi face cu ochiul colegului său de peste ocean, Steven Soderbergh, care s-a lansat cu Sex, Lies and Videotape câştigând Palme d'Or la Cannes. Dincolo de acest clin d'oeil (cum zice franţuzul) amuzant şi amuzat, regizorul îşi propune o incursiune în acea zonă din "bucătăria" nunţilor care se vrea artistico-cinematografică. Şi poate, în anumite cazuri, chiar şi este. Sau, cel puţin, este practicată de nişte profesionişti cu experienţă (cameramani, fotografi, cântăreţi) care ştiu ce au de făcut pentru ca angajatorul să fie mulţumit şi astfel să li se ducă vestea uneori chiar şi peste hotare. Alternând interviuri cu filmări tip ciné-vérité filmul pune faţă în faţă intenţiile cu realizările.

Cine îşi aminteşte spusele lui Giurgiu referitoare la Legături bolnăvicioase - "Am vrut să fac un film sensibil şi curat (...) un film românesc cât mai personal, departe de social şi politică; un film despre prietenie, maturizare, sacrificii, nonconformism" - se poate întreba de ce nu merge pe acelaşi drum, de ce părăseşte, chiar şi temporar, ficţiunea pentru a aborda documentarul, de ce alege un subiect precum nunţile din care socialul nu are cum lipsi? Cine îi cunoaşte cât de cât parcursul profesional nu se miră pentru că Tudor Giurgiu este Monsieur touche-a-tout (e limpede, sunt într-o dispoziţie francofonă).

Când l-am cunoscut, la începutul anilor '90, abia intrase la Academia de teatru şi film şi avea aerul unui elev bun la matematică, stingher printre colegii care îşi dădeau aere de viitori artişti. Deşi şi-a păstrat înfăţişarea de adolescent studios, cuminte şi binecrescut, timpul a demonstrat că îndărătul ei se află un personaj îndrăzneţ, plin de iniţiativă, cu capacităţi manageriale, pentru care arta e deopotrivă şi business.

Ucenicia ca asistent de regie pe lângă Lucian Pintilie la Prea târziu l-a învăţat ce înseamnă să fii un regizor pretenţios (folosesc aici un eufemism) cu toţi colaboratorii şi să stăpâneşti toate compartimentele realizării unui film. Experienţa în domeniul castingului, începută cu Train de vie de Radu Mihăileanu, i-a format ochiul pentru descoperirea de noi talente (Ioana Barbu din Legături bolnăvicioase e un argument mai mult decât elocvent). Flerul de producător l-a îndemnat să investească în documentarul lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist, consolidând reputaţia companiei sale de producţie, Libra Film, înfiinţată în 1994. În momentul de faţă, Libra are în vedere câteva proiecte ambiţioase precum coproducţia internaţională Cendre et sang / Cenuşă şi sânge având-o drept realizatoare pe actriţa franceză Fanny Ardant, Caravana cinematografică - al doilea lungmetraj al regizorului Titus Muntean, iar în 2009 debutul lui Silviu Purcărete în regia de film, cu Serafim. Compania de producţie Libra e dublată de o companie de distribuţie de filme, Transilvania Film, care aduce în cinematografe circa 15 filme pe an.

În 2003, Tudor Giurgiu a pus bazele Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) sub egida căreia se organizează anual la Cluj, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ajuns în acest an la a şaptea ediţie; la Bucureşti, gala premiilor Gopo, care se doreşte a fi echivalentul românesc al Oscarurilor; la Cannes şi Berlin, standuri în cadrul târgurilor de filme ce însoţesc festivalurile.

Iar când i s-a propus să fie directorul general al Televiziunii publice (TVR), Giurgiu nu a ezitat să accepte.

Întotdeauna m-am întrebat dacă oamenii ăştia, care reuşesc să facă atâtea lucruri în aceleaşi 24 de ore care mie mi se par insuficiente, mai au timp şi de viaţa lor personală. În cazul lui Tudor Giurgiu s-ar părea că da.