În culise - Nunţi, muzici şi casete video

Ceea ce propune noul film al lui Tudor Giurgiu este interesant din punct de vedere conceptual: să vedem ce se află dincoace de nunţi, un Behind the scenes al producerii filmelor de nuntă. Cum ar veni, Tudor Giurgiu analizează oferta existentă în România în materie de catering filmic pentru obiceiurile de căsătorie. Pe tărîmul filosofiei, investigaţia lui Giurgiu ar fi una modernă de tip kantian: avem o realitate, trebuie să aflăm cum este posibilă. Pentru a-i cunoaşte valenţele trebuie să venim dincoace de ea, la cauzele care o produc. Odată observate cauzele, odată definite mişcările care provin dinspre aceste cauze, putem spune de ce realitatea arată aşa sau altfel. În cazul documentarului Nunţi, muzici şi casete video realitatea o constituie filmele de nuntă, "industria" de profil - cu kitschoşenia ei specială, cu patosul ei pletoric -, iar cauzele ar fi studiourile care produc astfel de materiale. Etapele prin care materialele vin pe lume ar fi echivalentul mişcărilor produse de cauze.

Dacă titlul filmului nu face destul de clar conceptul înainte să înceapă vizionarea, o vor face primele cinci minute ale documentarului. Ele vor expune elocvent principiul de conduită al filmului. Ceea ce, în sine, pentru coerenţa expunerii, este perfect. La fel, expunerea în sine este în regulă, atinge toate punctele esenţiale înţelegerii acestui domeniu.

Tudor Giurgiu schematizează realizarea filmului de nuntă şi, chiar dacă diviziunea nu e demarcată explicit prin titluri, prezintă pe capitole distincte naşterea unui astfel de film. Vedem cum fiecare studio are propria deschidere de film, cum unii au chiar mărci înregistrate pe aceste deschideri, vedem cum gîndesc montajul, cum aranjează imaginile, de la caz la caz, în funcţie de istoriile cuplurilor tratate, vedem cum toată afacerea asta are o ideologie proprie (din film, mirii trebuie să ştie că nunta lor a fost cea mai frumoasă din lume), astfel că, precum la Hollywood, ceea ce produce industria nunţilor este o manipulare după reţetă. Vedem cum aleg muzica şi ce dificultăţi întîmpină în lucrul cu oamenii.

E interesantă descoperirea figurilor umane care conduc astfel de afaceri (între care se evidenţiază fraţii Cucui din Braşov, adevăraţi Tarantino ai industriei de gen) - iar asta e o caracteristică a oricărui documentar de autor împlinit. Dar, mai departe, ca să prindă forţă şi ca să ţină spectatorul în priză pînă la final, expunerea ar trebui să conţină laturi incitante, noi, neaşteptate. Ori în cazul acesta subiectul este unul cu bătaie scurtă. Dacă nu am fi avut cel puţin o experienţă directă cu astfel de producţii, dacă nu am fi participat la vreo nuntă filmată sau dacă nu am fi văzut vreun film de nuntă, ar fi putut fi totul interesant. Însă odată văzut un astfel de film şi odată înţeleasă intenţia lui Tudor Giurgiu, surprize nu mai sînt. Publicul ţintă al acestui film - fie că e vorba despre abonaţii HBO, fie că e vorba despre pasionaţii de documentar de autor în genere - va înţelege rapid despre ce este vorba; şi oricît de light & funny e propunerea lui Giurgiu, cînd o ştii pe de rost, cînd deja ai rîs cu prietenii pe tema asta chiar în direct (cînd erai filmat la vreo nuntă), transpunerea conceptului în imagine - exemplificarea propriu-zisă - nu mai are un efect deosebit. La acelaşi banc nu poţi să rîzi de nenumărate ori. Cam aşa e şi cu documentarul acesta. De la o vreme repetă aceleaşi lucruri, care oricum erau ştiute.