În Casino Royale, dincolo de renaşterea unei francize, aveam de-a face cu formarea unui personaj, mai bine zis anihilarea totală a unei fiinţe umane. Bond begins acolo unde se termină filmul, odată cu tema muzicală familiară care e absentă total până atunci, şi odată cu replica legendară, "the name is Bond, James Bond".
Quantum of Solace / Partea lui de consolare, începe direct unde ce se termina Casino Royale, cu un Bond extrem de furios, supărat şi frustrat. Urmează un revenge movie, sumbru, rapid (dacă CR era cel mai lung Bond, acesta e cel mai scurt), şi primul sequel direct din istoria de 22 de filme 007 începută în 1962. Revista Empire l-a descris cel mai bine, "The Dark Knight of James Bond movies". Este cel mai scump film din serie, cu locaţii spectaculoase (Italia, Anglia, Spania, Austria, Panama, Chile, Mexic). Şi unul din cele mai bune, peste toate cele cu Brosnan şi anteriorul CR.
Titlul, alambicat, vine de la o povestire de Ian Fleming, dar scenariştii au preluat doar atît. Noua organizaţie Quantum a fost inventată special (producătorii nu au drepturile pentru SPECTRE, vechii inamici ai lui Bond), dar ideea de solace (mîngîiere, consolare, closure), apărea în scriitura lui Fleming. Subiectul (co-scris din nou de Paul Haggis) are mai multe în comun cu Chinatown decît cu celelalte 007. Este primul Bond care are regizor cu personalitate (egal auteur) şi nu e simplu executant. Germano-elveţianul Marc Forster a făcut pînă acum filme intimiste, de artă (Monster's Ball, Finding Neverland, The Kite Runner) şi se simte mîna lui mai artsy, el adaugă detalii care nu sunt neapărat exotice sau culoare locală, ci de fineţe şi atmosferă (o secvenţă virtuoasă la operă - Tosca - în Austria la Berganz). El şi-a adus şi propriul director de imagine (Roberto Schaefer). Reproş, apropierea prea tare de seria Bourne, cu angajarea regizorului second, responsabil de coregrafiile acestuia şi tăieturi spasmodice în primele două secvenţe de acţiune (cele italiene).
Daniel Craig e un actor mai bun ca toţi predecesorii lui, aşa că îi crezi furia şi determinarea. Dincolo de datele fizice controversate, pare a fi cel mai potrivit Bond pentru vremurile pe care le trăim, un asasin singur, rece, psihotic. Filmul are una din cele mai bune scene de psihologie ale personajului, discuţia din avion între el şi Mathis (Giancarlo Giannini).
Olga Kurylenko e cea mai realizată Bond girl de la Maryam D'Abo în The Living Daylights, şi cea mai motivată de la For Your Eyes Only încoace. Iar Mathieu Amalric (din Le scaphandre et le papillon) e unul din cei mai complecşi negativi, total dus în aparenta lui normalitate. Muzica excelentă (David Arnold, compozitor ataşat, acum la al cincilea 007), e reminiscentă de cele mai bune partituri John Barry, iar piesa titlu, Another Way to Die, de Jack White cu Alicia Keys, e primul duet din istoria Bond. Noul designer Dennis Gassner îl omagiază pe Ken Adam (decorul hotelului din deşert Perla de las dunas), dar sunt şi rapeluri la precedentele filme din serie, de la Goldfinger la Licence to Kill. Secvenţa trademark cu ţeava armei apare la sfîrşit, unde genericul ne anunţă ceea ce de-abia aştept, James Bond will return!
(4 stele jumătate din cinci)
Notă: Acum şi pe blog la http://aldmovieland.blogspot.com/