Oedip, romantism şi JP Gaultier - Albă ca Zăpada (Angelin Preljocaj)

De mică mi s-a părut că Blanche Neige sună tăios şi princiar, spre deosebire de Albă ca Zăpada, care este o incantaţie la ureche şi o plapumă mare de puf la atingere. La fel, dintre prinţesele lui Walt Disney, Snow White e parcă cea mai puţin sofisticată - o prinţesă a gusturilor simple. Costumul pe care l-a creat Jean Paul Gaultier pentru eroina lui Preljocaj vine cred de undeva de aici, din dimensiunea alb-pufoasă şi fără chichi a prinţesei.

Baletul începe cu un tunet. Langoarea morbidei scene a naşterii mă induce imediat în poveste, în castelul întunecat unde fulgerele vâjâiau ca în Regina ostrogoţilor.

Un début très opéra presque shakespearien.

Creaturile lui Angelin Preljocaj sunt ca marionete din cârpă, cu încheieturile robite dansului. Singurele cu încheieturi vizibile sunt Regina şi cerbul din pădure, cel cu inima roşie ataşată de piept.

Un cerf a très grande intensité dramatique.

Regina cea Rea, îmbrăcată ostentativ în piele neagră, îşi lasă picioarele lungi să zvâcnească şi prinde cu vârful tocului materialul care îi cade pe şolduri şi îi acoperă spatele; poalele fustei, roşii, desenează cercuri de foc în aer. Două feline negre se scurg în jurul ei, pierzându-se în întuneric. Regina este o creatură fascinantă, înnebunită de propria frumuseţe.

"La marâtre est sans doute le personnage central du conte. C'est elle aussi que j'interroge à travers sa volonté narcissique de ne pas renoncer à la séduction et à sa place de femme, quitte à sacrifier sa belle fille.", Angelin Preljocaj.

Încăperile poveştii au decoruri simple, care nu iau ochii, pentru ca imaginaţia să se desfăşoare şi magia să se infiltreze fără ostentaţie. Talentul lui Thierry Leproust pare a fi de a face dansul să strălucească în lumina rampei, creând spaţii care desăvârşesc mişcarea.

Aşa sunt, de pildă, tăbliile-tron care ies din pereţi şi se înalţă, cu regele tată şi Albă ca Zăpada, suficient de sus încât prinţesa să-şi legene picioarele în ritmul muzicii, dar îndeajuns de jos încât să-i permită prinţului să-i sărute mâna şi să-i încredinţeze eşarfa roşie de voal.

Alt decor ce rămâne pe retină este pădurea, cea în care se rătăceşte prinţesa, urmărită de vânători, desenată parcă doar din umbre foşnitoare.

Piticii, tot şapte la număr, dar mai înalţi ca în poveste, ies la iveală din bortele unui perete de mină, pe care îl coboară şi îl escaladează din nou, valsând cu agilitatea unor păienjeni.

Des sept nains surprenants de danse verticale (cela paraît tellement facile).

Piesa centrală a decorului: oglinda oglinjoară, cea cu două feţe. Neanimată şi mută, stă sprijinită de cortină şi străluceşte ca o oglindă adevărată când redă chipul reginei, alături de pisicile ei negre cu gheare. Când devine fermecată însă, din falsa oglindă se şterge reflecţia mamei vitrege şi ceaţa globului de cristal o dezvăluie, candid, pe Albă ca Zăpada.

În coregrafiile de grup ale lui Preljocaj sunt multe mişcări clasice, ca pas de deux, dar şi elemente disruptive, cum ar fi mişcările ample en décalé, unde simetria dansatorilor nu este perfectă. Duetele, cele mai intense momente, concentrează în muzică pragurile emoţionale ale poveştii. Duetul dintre prinţesă şi tatăl ei, care marchează creşterea fetiţei, duetul-duel între Albă ca Zăpada şi regina deghizată în bătrână şi în final, dansul prinţului cu corpul fără viaţă, tour à tour tandreţe, rivalitate, senzualitate. Scheletul poveştii, sau al complexului răsturnat al lui Oedip pe care l-a identificat Bettelheim, stă în aceste trei momente.

Când prinţul dansează cu prinţesa fără suflare, o rostogoleşte ca pentru a-i reda pulsul, o aşează, o ridică, o aruncă, mereu atent şi gata să fie surprins de orice gest viu al ei, de o clipire sau o zvâcnire a muşchilor, iar disperarea lui creşte. Este disperarea unui copil în faţa morţii, descumpănirea dureroasă a celui care nu poate pricepe. Este momentul când am ratat, cred, o bătaie a inimii.

Quelle douceur, sensibilité, érotisme, dans la danse du final... Rien n'est jamais vulgaire.

En vrac: Muzica lui Mahler, romantică à souhait. Isabelle Arnaud (Regina), femme fatale chiar şi în umilinţă. Nagisa Shirai, pentru că are un nume pe măsura candorii. Dansul cerbului din pădure spre altarul de sacrificiu. Felinele reginei. Jean Paul Gaultier, pentru că numai el putea îmbrăca un prinţ din poveşti într-un costum de torrero de un portocaliu turbat.

Date tehnice:

Coregrafie: Angelin Preljocaj.
Muzică: Gustav Mahler
Costume: Jean Paul Gaultier.
Decoruri: Thierry Leproust.
Lumini: Patrick Riou.

Dansatori: Isabelle Arnaud, Neal Beasley, Virginie Caussin, Gaëlle Chappaz, Hervé Chaussard, Damien Chevron, Baptiste Coissieu, Craig Dawson, Davide Di Pretoro, Sergio Diaz, Sébastien Durand, Caroline Finn, Céline Galli, Alexandre Galopin, Yan Giraldou, Natacha Grimaud, Emma Gustafsson, Ayo Jackson, Jean-Charles Jousni, Emilie Lalande, Céline Marié, Lorena O'Neill, Bruno Péré, Zaratiana Randrianantenaina, Nagisa Shirai, Julien Thibault.

Durata: 1h50
Creaţie a Grand Théatre de Provence (Aix-en-Provence).

N.B: În italice, comentarii ale spectatorilor după premiera din cadrul Bienalei Dansului de la Lyon, pe 26 septembrie, disponibile pe site-ul oficial al baletului.