Din pielea nostalgiei - eXplore dance festival, 2008

eXplore dance festival a reuşit să-şi definească mult mai bine decît în alţi ani o strategie coerentă de selecţie, un proiect curatorial cu intenţii destul de clar definite.

Spectacolele din festival (desfăşurat în perioada 14-19 octombrie 2008 la Bucureşti) au putut fi văzute la Nottara, Metropolis şi Teatrul de Operetă, ceea ce a adus o semnificativă schimbare a unei nişe de public recognoscibil deja la Centrul Naţional al Dansului. Mutînd centrul spaţial de interes în teatre, festivalul a cîştigat o categorie de spectatori mai puţin obişnuiţi cu propunerile din dansul contemporan, fidelizaţi însă de montarea teatrală. Din acest punct de vedere, la nivel sociologic, eXplore dance a reuşit să creeze o breşă în masa de public pentru care artele spectacolului înseamnă exclusiv teatru. S-a dinamizat astfel un tip de receptare care, prin extinderea dansului contemporan în interiorul unor spaţii patentate teatral, a cîştigat un aport de preocupare benefică debranşării de la o unică locaţie.

Timp de şase zile, în cadrul eXplore dance au fost prezentate spectacole din Elveţia, Turcia, Belgia, Slovenia, Bulgaria, România, precum şi premiera românească - Follow that summer (eXplore intră astfel în tradiţia festivalurilor care nu doar programează spectacole, dar şi co-produce piese).


Noi halim carne

În Meat Market plouă cu guri. Piaţa de desfacere carnală, expunerea corpurilor-mărfuri se află în centrul performance-ului, un fel de mall corporal internaţional cu muşchi din Brazilia, oase din Paris, porţii de carne care ţîşnesc de unde te aştepţi mai puţin. În Meat Market, dramaturgia video e mult mai puternică şi mai inteligent construită decît tot ce se întîmplă pe scenă.

Părţi din corpuri, omoplaţi, bucăţi din spate şi coaste, corpuri întregi goale, corpuri în aer, guri care halesc non-stop şi se deformează în timp ce mestecă aproape compulsiv se compun şi se descompun extrem de rapid. Tot conceptul video e gîndit în funcţie de acumularea detaliilor corporale şi de sfîşierea lor. Pronunţarea dezarticulat repetată a cuvîntului carne, buzele care se mişcă în aşa fel încît ai senzaţia că sînt nişte hălci imense date prin maşina de tocat, corpurile care defilează prin faţa noastră după care care cad ca nişte păpuşi din carne tare sînt flash-uri dintr-un spectacol care solidifică reprezentări corporale pentru a le mortifica brusc.


Ha-le-lu-ia

Ivo Dimchev e genul de performer, dement şi inocent, care magnetizează, care iese din limitele propriului corp pentru a produce crize în interiorul oricărei convenţii. În Concerto, din corpul lui Dimchev ţîşnesc sunete hîrîite, hîrşîite, aparent haotice, dar, de fapt, foarte ţintit articulate. Dimchev cîntă cu plămînii, cu stomacul, cu coastele şi, nu în ultimul rînd, cu gura. O gură căscată ca un canal subteran care varsă pe bandă rulantă sunete multiplicate. Corpul lui Dimchev e un sonomat care expectorează brutal şi sublim particule sonore spaţializate Ai senzaţia că vizualizezi fiecare grupaj de silabe şi vocale marcate şi demarcate fonetic.

Dimchev alterează şi alternează variaţii ale aceleiaşi teme muzicale pînă cînd se produce distorisionarea totală. Fracturează melodii, îngroaşă şi striveşte sunte, mixează stiluri muzicale care duc în final la o post-formă, la flexibilizarea totală a unui registru. Silabele sînt reproduse pe mai multe voci, performate elastic, cu o virtuozitate care pune accent pe resorturile tensionate ale muzicii corporalizate.

Dimchev e un performer al deconstrucţiei sonografice, cu un corp de atlet, o voce de tenor şi o fragilitate de copil rău care-ţi zîmbeşte inocent, dulce-demonic.


Ultrasenzorial

Follow that summer e asemeni unui folder cu urme pe care le deschizi ca să te revezi. La diferite vîrste, în diferite momente. Urme umplute cu amintiri şi stări, cu tentaţia înrădăcinării în ceva pierdut, în borne senzoriale reactivate.

Spectacolul e ca un vas casabil, ca un corp învelit în nisip, de o fragilitate riscantă, cu atît mai puternică cu cît e dusă pînă la capăt şi ţinută vie pe tot parcursul spectacolului.

E o sumă de mici banalităţi care fac istoria marilor banalităţi cotidiene. Care ne refac serpentinele drumului înapoi spre carismatica zonă dintre odată trăit şi mereu retrăibil. Recuperarea unor senzaţii pline şi în acelaşi timp fugitive, lejere, eliberate de orice tensiune şi stocate într-o durată difuză, insignifiante şi explodînd de empatie stă la baza spectacolului Follow that summer.

Follow... are structura unui diapozitiv din copilărie pe care îl developezi încet ca să dai timp derulării timpilor afectivi din trecut să reintre în tine. Ca să-ţi dai timp să te lipeşti de fiecare fotogramă cu tandreţea cu care redescoperi obiecte din copilărie a căror utilitate e înscrisă în corpul tău. Corp mic care, odată crescut mare, trăieşte ca să spună o poveste. Catalao şi Dancs nu grăbesc nimic, lasă totul să curgă într-un timp live, neprestabilit.

Noţiunea fundamentală pe care Follow that summer e construit este timpul alungit, prelungit, lăsat să dospească pentru a capta retrăirea unor momente, developarea unor stări care au nevoie de plonjarea într-o dinamică intenţionat lentă. Lentolocraţia e dată de scanarea pe bucăţi a ritmului vulnerabil pe care spectacolul îl întreţine fără nici o fisură, perfect coerent, de la început pînă la sfîrşit. Catalao şi Dancs propun un spectacol care are în centru rezistenţa la bombardamentul fast prin decantarea tempo-ului propriu fiecărei acţiuni, fiecărui gest, lăsate să se întîmple sub ochii noştri, fără presiunea duratelor agresive. Retorica rapidităţii cotidiene este subminată de căderea în timpul afectiv pe care fiecare performer îl redescoperă în felul lui, ca şi cum ar memora secvenţa în care a tras cu cornete cînd era mic sau cea în care s-a bălăcit în piscină. Timpul devine palpabil pe pielea celor 4 dansatori. Iuliana Stoenescu dansează non-stop. Un dans nezbuciumat într-un spectacol retro în care nostalgia pune filtre mişcărilor. Mihaela Dancs trage după ea o pompă cu care umflă la un moment dau un peştişor. Paul Dunca mănîncă pufuleţi şi aruncă în sus firmituri galbene care cad asemeni unor fulgi de zăpadă colorată. Rui Catalao se joacă cu ghinde şi conuri. Gesturile mici dau forţă banalităţii curente şi recurente pe care spectacolul o investeşte cu semnificaţie corporală. Totul pare un joc ieşit din timp şi în acelaşi timp extrem de aproape de timpul fiecăruia dintre noi.

Încrucişarea timpilor este esenţială în spectacol. Pe fundalul sonor al emisiunii Love FM, al cărui DJ - Ion Dumitrescu cu o voce uşor blurată, perfectă pentru song-uri cu patina trecutului - se suprapun, cu acţiuni simultane, timpii celorlalţi performeri.

Dramaturgia temporală instituită, dinamica ritmului încet fac din Follow that summer un spectacol care nu seamănă cu nici o lucrare de dans din România. Afinitatea lui Catalao pentru crearea atmosferei friabile în care primează recuperarea unei stări nontalgezice (Atît de fragedă) este evidentă şi aici.

Rui Catalao şi Mihaela Dancs provoacă timpul receptării spectatorilor să-şi dea timp, să se aşeze în privire, în durata dilatată a receptării.

Follow that summer e spectacolul restituirii unor clipe atît de fragede, atît de tandre.