Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Yes Man

O adevărată comedioară! - Yes Man


Cinemagia, ianuarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum vreo douăzeci de ani, am citit una dintre cele mai tulburătoare povestiri de Stephen King: Quitters, Inc., despre o asociaţie care te face să te laşi de fumat terorizându-te cu gregaritatea ei.

Acum vreo opt ani, un fost coleg de şcoală mi-a furat două ore din viaţă, încercând să mă convingă să-mi fac asigurare la societatea piramidală al cărei pion era. I-am zis că să mai vedem - şi n-am mai văzut.

Acum cinci ani, un aşa-zis "producător muzical" mi-a furat o oră doar (că eram păţit), în cafenea la Di Apollo, ca să mă coopteze într-un lanţ de magazine exclusiviste. Nu l-am trimis la plimbare - m-am dus eu.

Acum trei ani, am condus o prietenă din provincie la un "job" care s-a dovedit tot un Caritas de soiul ăsta - şi, după ce puradelul cu cravată care ne-a întâmpinat a debitat o frază şi-un sfert, am plimbat-o cu barca. În Herăstrău.

Şi mai sunt şi altele... Multe altele... har Domnului.

Aşa începe şi acest Yes Man, cu Jim Carrey în rolul unui funcţionar bancar anost şi îndobitocit pe care-l înhaţă o asemenea caracatiţă sectară, al cărei clou e de a-i face pe toţi prozeliţii ei să nu răspundă decât cu "Da!" - "...că nu ştii ce ocazii noi poţi să pierzi!" Asta şi e cea mai bună secvenţă a filmului, situată cuminte în minutul 20 (plot point one ca la carte) - în care Terrence Bundley (Terence Stamp, compunând abil - dar şi cam rutinier - un asemenea guru de panaramă) îl înhaţă pe bietul Carl Allen şi-l face din neom, om - sau viceversa - în urletele unei turme robotizate. Activat ca de-atunci să nu mai refuze pe nimeni (fie boschetarul care-i cere să-l ia cu maşina, şi altele... fie clienţii băncii care-i solicită credite dintre cele mai ciudate), protagonistul ne poartă prin încă douăzeci de minute amuzante, în care chiar dacă mecanismul astfel creat e previzibil, cel puţin gagurile au prospeţime (râdem în hohote de câteva ori), şi ne tot întrebăm cum vor reuşi autorii să evite, în continuare, monotonia...

Răspuns: nicicum. Când se prind că trucul s-a vărsat, scenariştii Nicholas Stoller, Jarrad Paul şi Andrew Mogel (nu ştiu în ce măsură şi Danny Wallace, autorul romanului, pe care nu l-am citit şi nici nu ard s-o fac), în lipsa unor idei creatoare care să ducă formula mai departe, în mod original şi neaşteptat, se pierd prin bălării. Povestea se fragmentează, urmărind diverse consecinţe neinteresante ale "Da"-urilor aiuristice dinainte, poantele se răresc, dar se şi dezumflă, râsetele coboară treptat în zâmbete, apoi în oftaturi şi uitături la ceas... iar finalul e de-a dreptul neghiob: "Nu trebuia să spui Da, dacă nu voiai să faci ceva!" se trezeşte hodoronc-tronc să-i dezvăluie marea taină bivolarul Terrence, după ce Carl i-a cauzat de-un accident de maşină (foarte prost filmat!) şi-au ajuns amândoi la urgenţă. Adică... mă dusei şi mă-ntorsei!

Jim Carrey nu aduce nimic nou - aceleaşi strâmbături sucite care acum aproape douăzeci de ani ne impresionau prin mobilitatea lor, şi ne duceau cu gândul la mult mai hazliul Jerry Lewis de odinioară - acum, repetate şi obosite... Terence Stamp, cum spuneam, e Terence Stamp şi atât. O surpriză tristă sub toate aspectele ne oferă personajul complet inutil al unei vecine bătrâne şi drăgălaşe, cu părul alb şi dantură orbitoare, care la un moment dat îl înhaţă pe Carl şi-l satisface cum nici cu gândul n-ar fi visat - nu înainte de a-şi pune proteza în pahar. De ce? Fiindcă ce film e ăla fără măcar o felaţie mică, acolo? La sfârşit, pe generic, vedem şi cine era: Fionnula Flanagan, adică Clothilde a lui Tom Jordache din Rich Man, Poor Man... Of, of - sau, mai bine zis, on / off.

Totuşi, filmuleţul are câteva calităţi de reţinut: intenţiile bune şi umorul veritabil din prima parte, şi faptul că nu ne toarnă pe gât atâtea vulgarităţi ca mizeriile care abundă în ultima vreme sub titulatura de "comedii". Îl puteţi alege, dacă vreţi neapărat să vedeţi o comedie adevărată... sau, mă rog, să fim oneşti: comedioară.

9 ianuarie, 2008
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Yes Man


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Ce face Jim Carrey cu un nu în braţe - Yes Man, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer