"Yes is the new no" - auzim în comedia care din 9 ianuarie 2009 a intrat pe ecranele româneşti. Fără a risca să ne prindem urechile în duble negaţii, ne mulţumim să spunem că da, filmul lui Peyton Reed e foarte amuzant. Da, da, da. Mergeţi să-l vedeţi!
Adaptare a unei cărţi aparţinând scoţianului Danny Wallace, Yes Man - Un cuvânt poate schimba totul beneficiază de o "bază de lucru" rezistentă - o poveste credibilă. Un bărbat tânăr, Carl, e atât de blocat în nefericirea sa încât respinge toate lucrurile noi pe care i le oferă viaţa.
Nu vrea petreceri, nu vrea să se vadă cu prietenii, nu vrea să-şi încheie doliul după soţia de care s-a despărţit de trei ani. Nu vrea decât să fie lăsat în durerea lui unde egoul înfloreşte aşa liniştitor în imaginea victimei.
Negativismul lui Carl nu putea găsi un mediu mai bun decât Jim Carrey, care, atunci când i se oferă mai mult decât o monocordă partitură comică, devine de-a dreptul "scary". E printre puţinii comici de azi care au reuşit în timp să facă loc, prin grimase şi accese isterice, nervurilor încinse ale unui erou aproape tragic.
(L-am văzut înainte de Crăciun la talk-show-ul lui Jay Leno, promovând acest film. Nimic mai trist decât un comic ieşit din costumul personajului. Jim Carrey cânta, dansa şi se scălâmbăia, căuta poante la fiecare replică, dar spectacolul trăda o imensă fragilitate şi nesiguranţă.)
Carl însă n-are nicio problemă. Pune ştampila cu "respins" la toate cererile de credit venite la biroul unde lucrează şi se ambiţionează să umble cu nu-ul în braţe, prefăcându-se că-i e bine până în ziua în care întâlneşte un fost coleg de şcoală. Acesta începe prin a-i lua ochii cu viaţa extraordinară pe care o duce - libertate, călătorii în cele mai periculoase zone ale lumii -, pentru a-i vinde pontul cu entuziasmul dubios al unui comis-voiajor de noi religii.
Intrat fără chef în terapia da-ului, care presupune nu doar să nu mai foloseşti negaţia, dar şi să nu mai refuzi nicio cerere care ţi se face sau rugăminte primită, Carl se bucură iniţial de norocul începătorului pentru a-şi da seama la momentul potrivit că ideea nu e să spui da ca papagalul, ci să crezi ceea ce spui.
Iar când întreaga terapie îşi dovedeşte şubrezenia, eroul e deja cu un pas în arcă. Va fi salvat pentru că va fi descoperit între timp lecţia vieţii care se rezumă în principal la a rămâne deschis.
Terapia e un prilej extraordinar pentru poveste de a înflori ca o crizantemă pe repede-înainte. Deschizând portiţa provocării, Carl e asediat de cereri tot mai elucubrante şi, avertizat că norocul îl părăseşte dacă le refuză, ajunge să accepte inclusiv avansurile vecinei sale insistente - o mămăiţă de-a dreptul pedofilă (dar simpatică).
De aici sumedenie de ocazii comice, tratate de regizor cu dezinvoltură.
Filmul nu devine vulgar, dimpotrivă, păstrează în permanenţă un soi de detaşare care vine din convingerea că ştie ce spune - nimic mai hrănitor decât sentimentul că începi să trăieşti şi că de azi viaţa începe să te ajute ocrotindu-şi noua libertate prin coincidenţe miraculoase.
Aşa că nu are prea mare importanţă dacă alegi să faci cursul de zbor, să înveţi coreeana, să cânţi într-o trupă care are cinci fani, să faci fotografii în timp ce alergi sau să sari cu coarda elastică.
Jim Carrey n-a vrut să fie dublat la această secvenţă, dar studioul nu l-a lăsat să sară decât în ultima zi (ca să se vadă cu filmul terminat haha!), aşa că în secvenţa în care Carl face bungee jumping şi mai are şi replici cu capul în jos, fiţi siguri că e chiar Jim Carrey.
Yes Man
Regia: Peyton Reed,
cu: Jim Carrey, Zooey Deschanel, Fionnula Flanagan, Terence Stamp.