Kitsch catch - Australia

Baz Luhrmann împreunează Sclava Isaura cu Gone With The Wind, Titanic, şi Pearl Harbor, pe muzică din Wizard of Oz. Australia e o lucrare-kitsch de zile mari, unde fiorii vin în valuri, pielea se zbîrleşte de nenumărate ori şi lacrimile spectatorilor sînt căutate cu lumînarea. Însăilare pop, cu floricele la urechi, apucături de western în buzunar şi romantism ieftin la gît, filmul numără 165 de minute absolut necesare pentru a putea trece prin toate locurile comune ale melodramei. Naraţiunea lui Luhrmann creşte în nisipurile Australiei în vremuri în care asimilarea indigenilor (statutul lor de privilegiaţi fără alte drepturi decît acela de a munci pentru colonialişti) era o politică de stat. Filmul împleteşte pagini triste din istoria Australiei (se referă la răpirea copiilor din mediul familial în cazul în care părinţii erau din populaţii indigene diferite, chipurile, pentru a păstra identitatea populaţiilor intactă, pentru a exclude amestecul rasial care ar fi distrus genele băştinaşilor - o stare de fapt care a fost curmată abia prin anii '70, după ce a fost o practică legală vreo sută de ani) cu pagini triste din istoria universală (al Doilea Război Mondial) şi cu pagini triste din istoriile caracterelor de pe ecran (pe care le veţi descoperi în Australia). Durerea încearcă să invadeze ecranul cu nestăvilită pasiune, însă filmul o spală constant prin tulburătoare clipe de poezie hollywoodiană în care se unduieşte nemuritoarea iubire (ca să zic aşa!).

Cîntecul mierlei în sufletul îndrăgostiţilor, saltul cangurilor fericiţi prin nisipul încins al sezonului uscat, cîte-un glonţ bine adresat; văduva Sarah Ashley, gîsculiţa Sarah, diva Sarah, cowboy-iţa Sarah, voluntara Sarah, materna Sarah, iubitoarea Sarah (Nicole Kidman se mişcă destul de bine într-o partitură care, prin diversitatea etalată, ba e pătrunzătoare, ba e tembelă); Drover sigur pe sine, Drover îndrăgostit, Drover călare, Drover sensibil, Drover-cu-alură-de-James-Bond, Drover înţelept, Drover erou (Hugh Jackman pare mai inspirat în partitura sa, dar asta se întîmplă numai şi numai fiindcă el are de transpus mai puţine chipuri decît Nicole). Intervine şi moartea de cîteva ori, pentru a fi clar că Destinul Măreţ cere Sacrificii.

Luptă locală necontenită între britanicii care fac afaceri şi stabilesc legile în zonă, şi băştinaşii umiliţi şi obidiţi, în căutare de drepturi; dialog între şaman şi aleşii destinului (şamanic) prin melodii transmise telepatic; conceperea personajelor în termeni ultra-afectaţi: personaj-otravă (Carney, Fletcher), personaj-înviere (Sarah Ashley); înşelăciuni, crime, dispute pentru putere în nordul Australiei, dictoane înţelepte (Fletcher, moştenitorul lui Lesley Carney, marele crescător de bovine din zonă, tot repetă prin partea a doua a filmului că mîndria nu aduce putere), iubire, multă iubire, şi mai multă iubire; zbucium cauzat de iubire; apoi: al Doilea Război Mondial, raiduri japoneze, moarte şi, în acelaşi timp, eroism (cel puţin în ce-i priveşte pe unii), răsplătit cu iubire! Doar extratereştrii, Maradona sau Lenin mai lipseau din filmul lui Luhrmann pentru a o lua complet razna.

Australia e un film usturător de previzibil, clişeatic pînă în pînzele albe, vibrant şi tocmai de aceea distractiv. Derulează două poveşti cu cap şi coadă, ambele bine muiate în sevele Hollywoodului - revitalizarea fermei pe care o moşteneşte Sarah Ashley de la soţul ei răposat, salvarea unui copil în timpul Războiului - şi lansează o a treia, mai spirituală şi mai locală decît cele dinainte: călătoria iniţiatică a lui Nullah - copilul salvat, jumătate alb, jumătate indigen. De fiecare dată cînd atinge o concluzie şi reporneşte, filmul pare că e un calculator rablagit care are nevoie de un restart, doar doar o funcţiona mai bine. Şi tocmai aici e mica surpriză. Deşi Luhrmann propune o poveste, apoi încă una, ele nu capătă alte nuanţe, ci reiau aceleaşi şi aceleaşi figuri răs-ştiute. La urmă, e clar: cîtă vreme calculatorul încarcă acelaşi sistem de operare, cu aceleaşi programe deja instalate, nu are cum să ajungă la alte rezultate. Luhrmann a construit o poveste extrem de hollywoodiană care prinde farmec tocmai prin asumarea acestui extrem de!

Dacă vă luaţi de-acasă ceva haine de schimb şi coşul de picnic, s-ar putea să vă simţiţi excelent în Australia. Mie mi-a priit scăldarea asta în kitsch.