Deci nu figura complet atipică (să nu zicem antipatică) a lui Jack Black e problema acestui film (Jack Black parcă e frate cu Philip Seymour Hofman şi fără un regizor care să pună şaua pe ei, amîndoi o cam iau prin mirişte). Problema e scenariul care, deşi bazat pe personalitatea explozivă a lui Black (scris de Mike White, care i-a fost vecin şi care şi joacă), nu se străduieşte să spună mai mult decît o poveste stereotipă cu un rocker looser care pune pe picioare o trupă de rock cu nişte copii al căror profesor a devenit minţind şi care, după aplaudatul concert final, e îmbrăţişat de toată lumea.
Deşi copiii din film sunt simpatici, deşi Jack Black nu e pînă la urmă antipatic şi cu energia lui inepuizabilă trage şi copiii, şi filmul după el, Şcoala de rock rămîne în apele stătute ale inerţiei scenaristice. Ne aşteptam la ceva mai mult şi de la Richard Linklater, care a demarat ca apreciat regizor independent. De fapt, ne aşteptam să vedem pe ecrane Before Sunset care în februarie a fost aplaudat la Festivalul de la Berlin (el fiind continuarea lui Before Sunrise - o mult mai adevărată comedie romantică despre doi teenageri care iau pulsul lumii în timp ce se îndrăgostesc unul de altul la Viena şi care se despart promiţîndu-şi să se vadă după şase luni).