La vremea când am început eu (şi nenumăraţi alţii) să ascult rock, rock-ul era mega interzis. Părul lung - interzis. Dacă te prindea miliţia te lua şi te tundea. Muzica se asculta la Europa Liberă, la Metronom, printre paraziţi. Rock-ul aparţinea dizidenţei. Se mergea de la un capăt la altul al oraşului doar pentru a se asculta un vinil. Unii puşti nebuni şi anarhişti bricolau la chitară. Am făcut şi eu atâta gălăgie până mi s-a cumpărat una. Şi bineînţeles ca am inceput la fel, "tanina-tanana", (Whole Lotta Rosie / Highway to Hell - AC/DC, Deep Purple - Smoke on the Water, Black Sabbath-Iron Man), aşa cum mai târziu s-a alăturat la lista de tanina tanana Metallica. După câteva luni de bătături am lăsat-o baltă complet şi mama a putut să-şi scoată dopurile din urechi iar rockul autohton a fost lipsit de stilul meu de fussion Zappa /Steve Vai. Dar dacă profesorul de chitară a vrut să mă înveţe cântece de cabană şi trupele rock româneşti cântau "Toată lumea vrea pace" ... şi de Ramones am auzit numai mai târziu...
Aşa că secvenţa în care Jack Black, alias Dewey Finn, ilegalul profesorul suplinitor, face exact acelaşi lucru (adică "tanina, tanana"), vine cu o înţelegere totală a problemei. Mi s-a făcut pielea găină pe braţ auzind toate variantele arhicunoscute de "tanina-tanana"... cam asta era şi tot ce aş avea de spus despre Şcoala de rock.
Un neaşteptat succes de casă (81 milioane $ încasări la un buget de 20 milioane) în toamnă în SUA, care din păcate are şanse limitate la puştimea rapperă, tehnocultistă, manelistă româno-mioriţistă...
Rock-ul în schimb câştigă o nouă generaţie cu această combinaţie de jack cu black, un Jack cu adevărat on the rocks... aşa cum elevii au nevoie de profesor, filmul n-ar exista fără Black, el îi dă viaţă şi în fine, el ROCKS...
Jack Black, character actor, "fiul bastard al lui Jack Nicholson şi John Belushi, (zice revista Uncut) de felul său chiar rocker (trupa sa Tenacious D. a fost subiectul unui serial în 1999 şi va deveni film în 2005), după ani de roluri mici (Mars Attacks, Cable Guy, The Fan, cel mai important în High Fidelity), şi-a depăşit condiţia de born loser (pe care a avut-o şi în Shallow Hal, cel mai mainstream rol al său), dovadă ca geekşii şi freakşii pot câştiga uneori fiind nominalizarea la Globul de Aur şi un rol în proiectul mega-geekului Peter Jackson, remake-ul la King Kong.
Bonusurile Şcolii de rock sunt regizorul Richard Linklater, autor de filme artsy (Slacker, Before Sunrise, Suburbia, Waking Life), dar pasionat de rock şi deja autor de film rock (Dazed and Confused) şi scenaristul Mike White, care e şi actor în film, Ned Schneebly, prietenul lui Dewey care trebuie să aleagă între femeie şi rock... White a scris la serialul intitulat cum altfel decât Freaks and Geeks (1999) şi apoi a scris şi a jucat în filmul cel puţin freaky Chuck and Buck... iar atracţia sonoră, include (se trage aer în piept hey, ho, let's go, apoi se recită la viteză maximă, Ramones, The Who, AC-DC, Cream, Clash, Kiss, Metallica, Darkness, Bowie, Velvet Underground, T.Rex, Led Zeppelin şi... Stevie Nicks.
"Tanina-tanana" de final: câteodată e bine să nu asculţi sfaturile părinţilor care-ţi spun că dacă asculţi rock n-ai nimica în cap şi nici o şansă să reuşeşti în viaţă... şi e bine să fii tenace !!!