Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Milk

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un cerc cinematografic - Milk


februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Milk e cel mai bun film care a venit la noi pe ecrane în ultima jumătate de an. Cam de la Auf der andere Seite încoace nu cred că a fost vreo poveste care să îmi stîrnească interesul atît de tare încît să nu mai mişc în scaun în timpul vizionării. Şi dacă dintre premierele lunii viitoare viaţa lui Ernesto Che Guevara în viziunea lui Steven Soderbergh - Che - nu e mai răsărit, atunci cu siguranţă Milk va mai fi o vreme cel mai bun film de pe marile ecrane româneşti. Fiindcă The Curious Case of Benjamin Button sau Slumdog Millionaire (care vor veni curînd) nu au aceeaşi credibilitate pe care lui Milk i-o dă construcţia psihologică realistă a personajelor şi radierea din registrul acestui proiect a normei metodologice hollywoodiene a demersului linear deductiv.

Dacă ar fi fost lucrat după norma aceasta, Milk ar fi fost resortul care la final ar fi propulsat în eter ura sau bucuria spectatorilor faţă de ceea ce a fost omul respectiv în realitate; pe ecran am fi văzut cronologic viaţa lui Harvey Milk, astfel că pentru spectator filmul ar fi fost o acumulare de frustrări care în final ar fi explodat pozitiv - pentru cei care i-ar fi dorit moartea nenorocitului de pe ecran - sau negativ - pentru cei care sentimental erau alături de propunerile şi promisiunile lui Milk, un militant pentru drepturile comunităţii homosexuale din San Francisco şi un apărător al drepturilor omului în general, primul homosexual ales într-o funcţie publică prin vot direct.

Milk e un film cald şi usturător de uman. E ca o oglindă pusă în faţa societăţii, o oglindă care face vizibile toate aberaţiile pentru care homosexualii sînt puşi la colţ. Alături de vivacitatea lui Milk şi alături de credinţa sa că lumea asta (a tuturor) merită o soartă mai bună e greu să nu te ruşinezi dacă vreodată te vor fi încercat anumite prejudecăţi. Iar acest lucru e realizat de Van Sant neostentativ.

Gus Van Sant evită scamatoriile sentimentale prin plasarea deznodămîntului vieţii lui Milk în primele minute ale peliculei. Autorul nu leagă personajul la gîtul spectatorului ca pe un pietroi pe care să îl care toată proiecţia, ci îl responsabilizează în relaţie cu un eveniment petrecut. Importante devin cauzele pentru care moare Milk, de ce moare el. Spectatorul e invitat să judece cauzele acestea, să se raporteze raţional la evenimente. Atenţia privitorului e atrasă asupra politicii personajului, nu e supusă politicilor hollywoodiene. Şi de multe ori e suficient şi numai atît pentru a avea un film extrem de interesant, extrem de pasionant.

Raportat la creaţia lui Gus Van Sant şi în relaţie cu viaţa cinematografică a personajelor homosexuale, autorul american închide un cerc al cărui punct de pornire l-a aşezat tot el în 1991, cu My Own Private Idaho. Cercul acesta descrie viaţa homosexualilor în drum către afirmarea deplină a identităţii lor sociale şi către obţinerea garanţiilor necesare, cel puţin din punct de vedere juridic, manifestării acestei identităţi în mod liber (asta pentru că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pare de multe ori că există doar teoretic). Punctul cheie în My Own Private Idaho era ca Scott Favor, personajul interpretat de Keanu Reeves, un tip care provine dintr-o familie burgheză cu tradiţie, să îşi recunoască sieşi şi să recunoască şi în faţa familiei pasiunea pe care o avea pentru Mike Waters, jucat de River Phoenix, ceea ce nu se petrece. În Happy Together (Wong Kar-wai) e înfăţişată o relaţie homosexuală în dezintegrare; la polul opus e Fucking Amal (realizat de Lukas Moodysson), filmul în care două adolescente îşi confirmă şi îşi susţin deschis dragostea reciprocă. Urmează Brokeback Mountain (Ang Lee), unde un cuplu homosexual trebuie să facă faţă propriei ipocrizii şi preconcepţiilor sociale, iar acum, Milk, unde e vorba despre drepturile pe care aceste persoane ar trebui să le aibă în mod natural. În My Own Private Idaho conştiiţa de sine, individualitatea, e încă cenzurată, în Fucking Amal e evidenţiată deplin, în Happy Together privirea e îndreptată spre interiorul unei relaţii, în Brokeback Mountain cuplul e pus faţă în faţă cu societatea, iar Milk atrage atenţia asupra nedreptăţilor socio-politice pe care le suportă homosexualii şi asupra stigmatului pe care societatea îl aşează pe creştetul acestora.

În acelaşi timp, Milk nu e o afacere politică şi nu face prozelitism! Vedem crîmpeie din viaţa intimă a personajului, îi vedem frămîntările, neîmplinirea, drama - după cum va spune Milk, trei dintre iubiţii săi au încercat să se sinucidă, al patrulea chiar ajunge să o facă, - îl vedem iubind şi vom constata că nu e nimic deplasat în iubirea sa. Pariul filmului, acela de a pune spectatorul să îşi analizeze modul în care percepe homosexualitatea, cred că e cîştigat de Gus Van Sant.

Dacă veţi intra la Milk şi apoi veţi avea ocazia să urmăriţi documentarul pe care l-a realizat Robert Epstein în 1984, The Times of Harvey Milk, distins cu Oscar în 1985, s-ar putea să credeţi că şi în documentar apare Sean Penn, nu adevăratul Milk. Atît e de real şi de credibil personajul construit de Sean Penn. De altfel, Gus Van Sant se întrece cu documentarul lui Epstein ca realism. Milk e construit ca un documentar, imaginile de arhivă se împletesc cu cele înregistrate pentru proiect în mod exemplar (şi mult mai adecvat scopului propus - obţinerea obiectivismului narativ - decît în Frost/Nixon), anii 70 sînt vii pe ecran, evenimentele publice în care e implicat Milk sînt relatate prin media, oponentul prim al lui Milk - Anita Bryant - e prezent(ă) în carne şi oase pe ecran, prin imprimări de arhivă, Josh Brolin e leit Dan White.

Milk e unul dintre acele filme care ar trebui văzute de toată lumea. Odată văzut, e dificil de înţeles reacţia Comisiei de rating de la noi. Milk e o lecţie de istorie şi o lecţie de umanism. Poate fi recomandat ca material didactic auxiliar în orele de Cultură civică sau de Filosofie care se fac în licee pe subiecte de etică socială şi drepturi ale omului, nicidecum interzis minorilor. Pînă la urmă decizia iniţială a fost dreasă şi acest mic scandal sper că le-a stîrnit interesul celor tineri suficient de mult încît să meargă la cinema! Dincolo de asta, Milk e şi cel mai meritoriu candidat la premiile Oscar din acest an.




 Toate articolele despre Milk


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Recomandat spectatorilor sub 15 ani - Milk, Mihnea Columbeanu
 Un om bun - Milk, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer