La Teatrul Naţionalul din Cluj s-a reluat Hamlet, în regia regretatului Vlad Mugur, cu Sorin Leoveanu în rolul titular, Vlad Zamfirescu (Claudius), Dorin Andone (Laertes, în locul lui Radu Bînzaru), Anton Tauf (Polonius), Elena Ivanca (Gertrude), Luiza Cocora (Ofelia), Emanuel Petran (Horatio), Melania Ursu (Marcellus / Actorul Rege), Miriam Cuibus (Actorul Regină / Primul gropar), Dan Chiorean (Bernardo / Guilderstern), Stelian Roşian (Rosencrantz), Ruslan Bîrlea (Prologul / Lucianus), în decorurile lui Helmut Sturmer, costumele Liei Manţoc şi măştile Ilonei Jaro-Varga.
A fost probabil cel mai tînăr public pe care l-am întîlnit în ultima vreme şi a ocupat cele 948 de locuri ale sălii pe care Naţionalul o împarte cu Opera clujeană. Majoritatea nu văzuseră spectacolul înainte, iar la intrarea în sală, prezenţa actorilor în primele rînduri avea un efect electrizant. La fel, contactul fizic cu spectatorii, căldura mîinii Reginei, privirea de pe altă lume a Ofeliei; unei fete, căreia Marcellus i-a pus fard pe frunte, i s-a aşternut pe faţă un zîmbet care n-a mai părăsit-o pînă la sfîrşitul spectacolului. Din păcate, însă, această stare cu totul specială de transă a publicului s-a dovedit imposibil de susţinut de-a lungul întregului spectacol. Tăietura scenelor nu mai era foarte precisă, energia nebunească construită în jurul lui Hamlet a avut momente de cădere, reconstruite apoi inegal. Aşa cum era de bănuit, Hamlet-ul de vineri nu mai era cel de acum un an, ar fi fost foarte greu, dacă nu imposibil, în absenţa regizorului, după atîtea luni de întrerupere, cu o schimbare în distribuţie (iar Dorin Andone a ales să joace o versiune a lui proprie de Laertes, nu pe cel din viziunea lui Vlad Mugur, tulburînd fina alchimie a relaţiilor dintre fratele Ofeliei şi Hamlet), cu puţine zile de repetiţii şi trei actori, în roluri principale, cu obligaţii la teatre din Bucureşti şi Craiova.
Calitatea jocului actoricesc e însă în continuare un atu al spectacolului. Luiza Cocora era într-una din zilele ei bune şi a reuşit o Ofelie de-o mare subtilitate, pe care jocul vicios, de o logică inaccesibilă ei, al relaţiilor de la curtea Danemarcei o împinge în patologic, acel abandon în paranoic pe care actriţa îl construieşte dincolo de patetism. "Nebunia cu socoteală" a prinţului de la Elsinore continuă să fie elementul central al spectacolului şi cel care-l ţine în picioare, prin forţa molipsitoare pe care o emană Sorin Leoveanu.
Hamlet-ul lui Vlad Mugur rămîne un spectacol mare, cum în România se fac foarte rar, un spectacol de un rafinament al concepţiei neegalat în anul care-a trecut de la premiera lui. Dar e şi un spectacol lăsat cumva să moară (nici nu a fost filmat încă) de critică şi lumea teatrală; e un punct de referinţă, la care mai toată lumea preferă să nu se refere.
La începutul lunii mai, spectacolul e invitat să participe la Festivalul Shakespeare de la Craiova.