Zborul frenetic spre împlinirea visului - Pescăruşul

Într-o scrisoare din octombrie 1885, A.P. Cehov făcea câteva referiri la Pescăruşul:

"Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina până la sfârşitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deşi mă tem de convenţiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, şase pentru bărbaţi, patru acte, peisaje (priveliştea unui lac), o mulţime de conversaţii despre literatură, puţină acţiune, multă iubire."

Într-adevăr, iubirea este sufletul lumii. Sufletul de care are nevoie pentru a fi vie. În numele ei se săvârşesc actele necugetate, în lipsa ei personajele nu-şi găsesc rostul în viaţă. Neîmplinirea vine chiar din neputinţa sufletelor de a se uni, de a-şi răspunde intens, cu reciprocitate. În ea se îneacă speranţele, din puritatea ei se hrănesc cei flămânzi.

Cele trei femei sunt foarte diferite. Au în comun doar neîmpărtăşirea iubirii bărbaţilor pe care şi-i doresc.

Nina Zarecinaia (actriţa Nicoleta Lefter) încearcă să-şi înalţe aripile la cer după ce şi-a petrecut o viaţă întreagă în preajma lacului de la ţară, ca un pescăruş ce tânjeşte după albastrul zării. Până şi numele tind să cred că Cehov nu l-a ales întâmplător. Într-o traducere forţată, Zarecinaia ar însemna: Cea prinsă de ape.

Irina Arkadina (Cătălina Nedelea), actriţa faimoasă dar zgârcită, se pare că a ajuns acolo unde aspiră începătorii. Totuşi, ceva-i lipseşte. Are o relaţie călduţă cu un scriitor mai mult sau mai puţin faimos: Boris Trigorin (Valentin Terente) pe care nu cred că l-a citit vreodată din moment ce nu a citit nici opera fiului ei, Konstantin.

Maşa (actriţa Mihaela Trofimov) îl iubeşte pe Konstantin (Emilian Oprea) dar nu mai poate spera în zadar. Pe ea neîmplinirea o îmbracă în negru încă din tinereţe. Spune că poartă doliul vieţii. Asta o face să se prăbuşească în sine şi să dea din umeri confuză, peste ani, când este întrebată dacă e fericită sau nu.

Pe Maşa o iubeşte un învăţător, Medvedenko (interpretat de actorul Liviu Pintileasa). Deşi e conştientă de acest lucru, iubirea lui o atinge dar nu-i poate răspunde. Nu este vinovată cu nimic, la fel cum drumurile a câte şase kilometri-dus, şase kilometri-întors, numai ca s-o vadă, nu-i folosesc băiatului la nimic.

Konstantin, fiul Irinei, o iubeşte pe Nina. Scrie o piesă de teatru, un experiment pe care aceasta-l interpretează dar cunoştinţele reacţionează cu răceală pentru că nu-i înţeleg simbolurile. Nici nu o privesc cu prea mare seriozitate. Ce poate fi mai amar pentru un artist decât gustul insuccesului?

Nina îl admiră pe scriitorul Trigorin şi nu se ştie dacă-l iubeşte chiar pe el sau ideea de a iubi un scriitor faimos o aprinde mai mult, topindu-i ochii, ca soarele pe care-l priveşti cu neputinţă.

Triunghiurile romantice sunt ţesute parcă pentru a arăta că trebuie să existe o nedreptate, o abatere de la perfecţiune. Iubirea nu se lasă prinsă în cerc, ea este pasată mereu mai departe, încearcă să pătrundă cât mai multe suflete inerte pentru a le da viaţă. De aici încolo nu există certitudini.

Ce te faci când conştientizezi că viaţa trece pe lângă tine şi tot n-ai gustat-o? Fratele Irinei, Sorin, are deja şaizeci de ani şi senzaţia că niciun vis nu i s-a împlinit. A vrut să se-nsoare şi nu s-a însurat. Toată viaţa şi-a dorit să locuiască la oraş, dar stă la ţară. E dezamăgit de faptul că tot ceea ce are în prezent i s-a întâmplat din mers, nu a fost ales intenţionat.

Printre personaje există şi un doctor. Evgheni. O fi fost cardiac? Oricum, el vede ce anume dă strălucire unei femei şi ce o consumă până devine fadă. Nu întâmplător i se destăinuie Maşa! Evgheni (actorul Cornel Cimpoaie) crede în talentul lui Konstantin, vede inocenţa şi pasiunea Ninei pentru teatru. Doctorul vede ce este sănătos în om şi de ce anume trebuie să-l lecuiască, indiferent dacă-i stă în puteri sau nu. El înţelege frământările lui Konstantin, duplicităţile Irinei şi chiar teama lui Sorin de a rata viaţa.

Pe tot parcursul piesei, lacul ia pulsul evenimentelor. El este prezent când Konstantin îi aduce Ninei un pescăruş mort şi i-l pune la picioare spunându-i că în curând va deveni la fel. Lacul devine tulbure când mama şi fiul se ceartă. Lacul este pătruns de pietricele când iubirea încolţeşte în inima lui Trigorin. Tot lacul parcă se transformă în râu, când Nina îşi găseşte drumul şi-i înţelege sensul. La un moment dat devine vârtej, când Konstantin alege să rupă tot ce a scris până atunci.

La finalul piesei, dincolo de aplauzele necontenite, domnea tăcerea spectatorilor. Deşi sala a fost plină şi erau prezenţi atât adolescenţi cât şi bătrânei simpatici care nu aud bine, ce ar mai fi fost de zis? Mergeţi şi vedeţi piesa! Asta pentru cei care au ocazia. Merită măcar pentru a trage o concluzie ca cea pe care Nina o dezvăluie cu francheţe şi sensibilitate:

"Acum ştiu, înţeleg, Kostea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi sufăr mai puţin. Şi atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viaţă.


Teatrul Maria Filotti, Brăila
Pescăruşul
de A. P. Cehov
regia: Mihai Fusu
scenografia: Victor Gruşevan
Distribuţia: Cătălina Nedelea (Irina Arkadina), Emilian Oprea (Konstantin Treplev), Bujor Macrin (Piotr Sorin), Nicoleta Lefter (Nina Zarecinaia), Mihaela Trofimov (Maşa), Valentin Terente (Boris Trigorin), Cornel Cimpoaie (Evgheni Dorn), Liviu Pintileasa (Semion Medvedenko)
durata spectacolului: 1h50 (fără pauză)