Nu merită (că oricum se ştiu, din păcate) să înşirăm aici toate comediile americane mai tălâmbe sau mai mediocre, unele şi serializate aiurea, despre scârţâielile vieţii intime. Ca şi cum nu s-ar fi realizat deja exploatarea subiectului de către om până la suprasaturaţie, noua producţie a lui Nancy Juvonen (şi încă şapte, inclusiv Drew Barrymore), îl lăbărţează acum pe două ore trecute fix cu nouă minute de lălăială fără rost, care se putea termina oricând pe parcursul proiecţiei - chiar şi după optzeci de minute decente, ca să nu zicem vorbă mare, cu trei sferturi de oră, acolo.
Teoretic, n-ar fi de blamat, că tot există puzderie de cuconet care stă-n limbă după spanacurile astea (am tradus la romance-uri, de mi s-a acrit - pardon, dulcegărit, cum spuneam şi-n analiza de la Death Defying Acts), dar problema e că pelteaua asta de-acum are ambiţii, dom'le! Are veleităţi! Nu numai la nivelul distribuţiei - Scarlett Johansson, Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore (că d-aia s-a băgat şi producător executiv - sau viceversa), Jennifer Connely, şi multă altă lume şi mai bună, şi mai ilustru-anonimă) - ci şi la cel al scenariului. Cum o fi arătând pe hârtie cartea lui Greg Behrendt şi Liz Tuccillo, nu ştiu şi nici nu-s curios, de vreme ce filmografia-i recomandă pe amândoi ca vârâţi adânc în inutilităţile astea (inclusiv prin notoriul Sex and the City), dar scenariul înjghebat de Abby Kohn şi Marc Silverstein îşi propune, mă-nţelegi, o "formulă", ca să zic aşa, drept pentru care nu-i ajunge că urmăreşte în paralel jdemii de destine romantice (nu de Haralambie Boroş - deşi distanţa nu e mare), dar o mai face şi "iconoplastic", vorba altor statui care se dau movie makers. E împărţit în nişte "unităţi" (nu se pot numi "acte", că nu-i piesă de teatru, nici "capitole", că nu-i roman, sau "ritmeme", că nici a scenariu nu prea seamănă, şi nici "episoade", nu ştiu de ce da' garantez!), intitulate la modul: "Dacă nu-ţi dă telefon?" "Dacă nu te invită în oraş?" "Dacă nu face sex?" "Dacă aia?" "Dacă nu ailaltă?" - care ar fi putut avea haz, dacă (dacă!) chiar se întâmplau, numai că titlurile astea rămân la nivel de etichete, reuşind doar să vâre definitiv în ceaţă o acţiune şi aşa încâlcită. Altă invenţie a textierilor e că fiecare felie începe cu câte un personaj din afara poveştii, gen "om de pe stradă", mărturisind spre aparat ceva din propria-i experienţă; de ce? Ca să fim noi interesanţi cu orice preţ. În rest, însă, toată structura dramaturgică e complet haotică, fără nici un pilon de rezistenţă la bază, ci doar multe şi mărunte proptele motivaţionale, însăilate pe o tramă epică liniară, incapabilă să te angajeze cât de cât (după un sfert de oră, mă gândeam deja la ale mele, şi oricât mi-am strofocat apoi creierii, n-a fost chip să nu mi se mai fâlfâie de cele Anna, Beth, Janine, Mary şi cei Ben, Neil, Alex şi care mai mişunau pe-acolo.
Contribuie la această non-cuplare (că "decuplarea" se poate produce doar dacă te-ai cuplat, adică ceea ce nu se întâmplă în cazul de faţă nici între personaje, nici între film şi spectatori) şi regia leşinată, fără pic de fior narativ, a lui Ken Kwapis, dintr-al cărui palmares se pot cita titluri nemuritoare ca He Said, She Said, The Beautician and the Beast, Sexual Life, The Sisterhood of the Traveling Pants, License to Wed şi multe şi mărunte episoade de seriale TV la fel de multe şi mărunte. După douăzeci şi cinci de ani de carieră, două nominalizări la Emmy, ba chiar şi un Copper Wing Award ca fiind cel mai bun regizor, pentru Sexual Life (2005), la prestigiosul Festival de Film de la Phoenix, Kwapis a asimilat destulă meserie ca să lucreze corect şi îngrijit ca un premiant al clasei pe caietul de curat. Îşi întregeşte ca la carte schiţişoarele de personaje culese din scenariu, şi le urmăreşte cu un dezinteres detaşat. Are chiar şi sclipiri de umor, în special la nivel de dialog - da, îţi scapă câte un "Ha!" pe parcurs, cel puţin câtă vreme încă mai speri că filmuleţul se va trezi la un moment dat. Nu se trezeşte - şi nici pe tine nu te trezeşte; cum remarca Dana Duma, după proiecţie: "Un film care te lasă să dormi în linişte nu poate fi sută la sută prost!"
3 martie, 2009, h. 22:30-23:32
Bucureşti, România