Există spectacole despre care nu pot scrie decît la persoana întîi. N-aș putea scrie despre Furtuna, de exemplu, fără să spun că am vrut să plec la pauză, fără să precizez că m-am uitat de zece ori la ceas, fără să povestesc cum lîngă mine unii spectatori adormiseră după jumătate de oră de la începerea spectacolului. Și n-aș face asta doar de dragul anecdoticii, ci pentru că - știu că e un truism - încă mai cred că teatrul e strîns legat de ideea de comunitate și că a vedea un spectacol e o experiență cu totul diferită de o vizită la muzeu. Nu de alta, dar Cătălina Buzoianu invită la o astfel de abordare, de vreme ce aruncă în mijlocul spectatorilor o traversă pe care se plimbă actorii, probabil singurul lucru care mai face legătura dintre scenă și sală.
Pînă la urmă, n-ar fi nici o problemă faptul că unii spectatori au adormit. Cătălina Buzoianu n-a vrut ca acest spectacol să fie pe placul cuiva, lucru pe care-l mărturisește într-un interviu din Cotidianul; asta nu face decît să-mi confirme încă o dată ceea ce un critic polonez îmi spunea acum cîteva luni în timpul Festivalului Național: "Teatrul românesc e mult prea narcisiac și luxuriant".
Este admirabilă intenția regizorului de a face un spectacol de "teatru total", care să reunească (deși ele par mai degrabă răsturnate cu lopata) dansul, circul și opera.
Mai puțin lăudabilă este însă concretizarea scenică a acestei intenții. Adică spectacolul în sine. Și cum criticii n-ar trebui să se ocupe de intenții, ci de realizări, nu-mi rămîne decît să privesc înspre scenă, amintindu-mi de ce spunea Barthes: "Nu se poate aborda nici o problemă de estetică teatrală fără a te instala față în față cu scena".
Din acest punct de vedere, cred că există două spectacole: unul imaginat, visat de Cătălina Buzoianu, și spectacolul de pe scena Teatrului Mic. De acesta din urmă mă ocup în rîndurile de față. Trecînd peste faptul că scena colcăie de metafore și simboluri (uneori nu foarte subtile), ceea ce agresează este în primul rînd jocul actorilor. Rareori mi s-a dat să văd un spectacol în care să se vorbească atît de mult, dar în care să se comunice atît de puțin. Actorii par desprinși de propriile trupuri (doar sînt spirite, nu?), ilustrînd din plin ceea ce David Esrig numește "fenomenul Salomeea": capul care vorbește fără corp.
Cu excepția lui Mihai Dinvale (Prospero) și a Valeriei Seciu (Spiritul Mamei), care par uneori conștienți de ceea ce spun, ceilalți actori nu fac decît să declame un text. Nu-mi imaginam că am să văd vreodată Furtuna cu un Caliban (Toma Cuzin) atît de șters (ca să folosesc doar un eufemism) și un Ariel (Rodica Negrea) atît de rigid și lipsit de umor. Există însă și cîteva puncte tari în acest spectacol: scenografia lui Dragoș Buhagiar, proiecțiile realizate de Tom Brânduș (minus cele cu flăcări) și traducerea Ioanei Ieronim, care așteaptă să fie pusă în valoare într-o viitoare montare.
Paradoxal este că Furtuna se vrea a fi un spectacol oniric și straniu, dar nu reușește să fie decît plat și moralizator. Ambiția regizorului de a spune tot folosind toate mijloacele nu face decît să îngreuneze spectacolul și să-l transforme pe actor în simplu vehicul de Sens și Mesaj, și nu în ființă plină. Feeria și poezia nu au consistență, pentru că "poetic" se traduce în acest spectacol printr-un amestec clișeistic de zgomot de valuri și fraze de mișcare desuete.
Felul în care Cătălina Buzoianu tratează textul shakesperean trădează o viziune opacă, piesa fiind privită ca o operă închisă din care se extrage un singur adevăr (anulînd astfel posibilitatea unei polifonii, fie ea și informațională), pe care regizorul îl impune într-un mod autoritar și lipsit de suplețe: și anume acela că toți cei din sală, actori și spectatori deopotrivă, ne vom topi "și nici fir de ceață nu va mai rămîne".
Teatrul Mic, București
Furtuna de William Shakespeare
Traducere de Ioana Ieronim
Regia: Cătălina Buzoianu
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală și video: Tom Brânduș
Mișcarea scenică: Mălina Andrei
Light design: Iulian Bălțătescu
Distribuția: Mihai Dinvale, Valeria Seciu, Rodica Negrea, Filip Ristovski/Ștefan Lupu, Irina Rădulescu, Toma Cuzin, Liliana Pană, Dorin Andone, Papil Panduru, Ion Lupu, Petre Moraru, Alin Mihalache, Alexandru Gâtstrâmb, Julieta Ghiga-Szönyi, Domnița Constantiniu, Valentina Popa, Iolanda Covaci, Sandra Mavhima, Claudia Prec, Viorel Cojanu.