Nathalie...

Cu: Gerard Depardieu, Fanny Ardant, Emmanuelle Beart

Regia: Anne Fontaine
Imaginea: Jean-Marc Fabre
Montaj: Emmanuelle Castro
Sunet: Jean-Claude Laureux
Decoruri: Michel Barthelemy
Costume: Pascaline Chavanne
Machiaj: Cedric Gerard
Director de producţie: Frederic Blum
Muzică: Michael Nyman


Sinopsis:

Catherine o duce bine; are o slujbă bună, o familie apropiată, prieteni loiali, 25 de ani de căsătorie fără nici o problemă majoră...
Cînd află că Bernard are o relaţie extraconjugală, este mai puţin şocată de adulterul lui în sine, decît de minciună.

Cine este Bernard, acest bărbat cu care îşi împarte viaţa? Cine este acest bărbat pe care credea că îl cunoaşte ca pe podul palmei? Cine sunt femeile cu care se întîlneşte? Despre ce le vorbeşte? Ce le face?

Pentru a afla toate acestea Catherine o întîlneşte pe Marlene, "o chelneriţă prietenoasă", şi îi încredinţează o misiune stranie: seducerea soţului ei pentru a afla răspunsurile la întrebările pe care şi le pune...


ANNE FONTAINE

Unul dintre regizori francezi independenţi, Anne Fontaine (Comment j'ai tue mon pere, Nettoyage a sec) are aici un casting de staruri -Fanny Ardant, Emmanuelle Beart, Gerard Depardieu- într-un film care pune în discuţie noţiunile de gelozie, fantezie şi fantasme, dorinţe, un film în care nimic nu este cum pare a fi...

Ce v-a împins să faceţi acest film?

Eram interesată de ideea unei femei care are o viaţă sexuală neîmplinită, care experimentează sexul prin filtrul altei persoane. Iar ideea de "triunghi amoros" mă interesa şi ea: un bărbat a cărui soţie angajează o prostituată pentru a-l seduce şi a o informa. Şi mai ales mă interesa să detaliez toate urmările pe care o astfel de poveste le poate avea.

Este un film despre dorinţă şi fantasme, dar şi în foarte mare măsură, despre puterea cuvintelor. Totul în acest film are loc în imaginaţie, nimic nu se vede direct. Puterea erotică a filmului stă pe de-a-ntregul în limbajul lui Marlene, prostituata, jucată de Emmanuelle Beart. Limbaj foarte crud, nici pe departe poetic sau metaforic!

Este un film şi despre manipulare şi suspans. Încetul cu încetul Catherine, care o plăteşte pe prostituată, îşi dă seama că propria dorinţă s-a trezit, dar încă mai crede că poate controla situaţia. Întrucît ea plăteşte. Însă lucrurile încep să scape de sub control. Această pierdere a controlului m-a interesat, cum ajungi de la situaţia aceasta de zi cu zi în care un bărbat îşi înşeală nevasta la şocul care are loc în film- ceva total neaşteptat, din senin...

Este o poveste bizară, o enigmă căreia îi facem faţă cu toţii: cum se poate trăi cu cineva, care nu ne poate niciodată cunoaşte pe de-a-ntregul, cum să iubim, dar menţinîndu-ne dorinţele şi visele...

Reacţia Catherinei în faţa adulterului soţului ei nu este una tipică...

Nu. Ea nu caută răzbunarea, ci încearcă oarecum să împărtăşească ceva care se petrece în viaţa soţului său făcînd acest pact rece şi ciudat cu o altă femeie. Catherine nu îşi cunoaşte senzualitatea, nu şi-a explorat niciodată propriile simţuri... Dar încetul cu încetul pare că începe să se descopere, să trăiască toate aceste noi experienţe prin intermediul persoanei pe care a angajat-o.

Ce o atrage pe Catherine la lumea Marlenei?

Pentru Catherine e ceva complet iraţional. Este o burgheză, din lumea muncii, o lume cu reguli stricte, şi faptul ca a angajat-o pe această fată pentru o asemenea misiune ciudată este complet iraţional. Ea simte o atracţie bizară pentru clubul de noapte din spatele cabinetului său. Teoretic niciodată nu poate fi văzută o femeie precum Catherine într-un astfel de loc. Intră acolo nedecisă, însă din prima clipă în care o vede pe Marlene simte că acea fata îi va schimba viaţa. Şi că ea o va schimba pe cea a lui Marlene. Pentru că ea nu este tipicul client!