O bancă în banca acuzaţilor este noua găselniţă din The International, cel mai recent film al regizorului Tom Tykwer, care şi-a câştigat deja respectul breslei şi admiraţia publicului cu Lola rennt / Aleargă, Lola, aleargă şi Perfume: The Story of a Murderer. Scenariul debutantului Eric Singer porneşte de la scandalul real provocat de activităţile ilegale ale unei bănci din Luxemburg (Bank of Credit & Commerce International) desfăşurate în anii '80 şi la începutul anilor '90 şi se ambiţionează să prezinte o conspiraţie mondială ce depăşeşte în anvergură toate intrigile filmelor de suspans din ultimii ani.
Însă nu realitatea faptelor sau amploarea complotului au importanţă aici şi nici măcar adecvarea perfectă a intrigii la contextul crizei financiare mondiale. Chiar dacă distribuitorii filmului, care au hotărât - după câteva vizionări în avanpremieră urmate de consideraţii dezastruoase - să se refilmeze câteva scene, pentru mai mult dinamism, şi să se amâne lansarea din august 2008 pentru februarie 2009, au dat, într-un fel, o lovitură de marketing, pentru că premiera nimereşte chiar în mijlocul recesiunii internaţionale.
Ceea ce contează - ca stil definitoriu deja pentru Tykwer - este ritmul pe care filmul reuşeşte să-l menţină, în ciuda faptului că scenele de acţiune pură se reduc la... una singură. E drept, una extraordinar filmată, despre care s-a spus că va figura, probabil, în antologia filmelor de gen, alături, de pildă, de scenă de urmărire din The French Connection, clasicul lui Friedkin din 1971. Schimbul de focuri de la "The Guggenheim" exploatează perfect decorul uluitor oferit de celebrul muzeu new-yorkez, iar desfăşurarea sa reprezintă o coregrafie care îi satisface şi pe cei mai exigenţi fani ai filmelor de acţiune.
În rest, acţiunile lui Louis Salinger, agent al Interpolului hotărât să aducă în faţa justiţiei conspiraţia pusă la cale într-o puternică şi respectabilă bancă, urmează modelul detectivului care acţionează singur împotriva tuturor dezastrelor. Unicul sprijin îi este oferit de Eleanor Whitman, procuror new-yorkez care urmăreşte, de asemenea, să meargă până în pânzele albe în a obţine capetele de acuzare împotriva bancherilor cu pricina. Chiar dacă logica şchioapătă deseori, iar cei doi scapă, permanent şi neverosimil, de tirul dezlănţuit asupra lor, investigaţia desfăşurată de Salinger şi Whitman din Berlin la Milano şi de la New York la Istanbul are un farmec incontestabil, iar suspansul rezistă în ciuda tuturor piedicilor de construcţie. Iar acest lucru se întâmplă pentru că mare parte din credibilitatea lipsă a scenariului e suplinită de jocul actorilor. De la personajul-cheie al lui Wilhelm Wexler, interpretat de experimentatul Armin Mueller-Stahl, căruia îi revin câteva dintre cele mai inteligente replici din film, până la bancherii scrobiţi care dau ordine ucigaşe în costumele lor impecabile, fără să li se clintească un muşchi pe faţă, distribuţia funcţionează într-un mod cu totul convingător.
Însă crème de la crème îi revine lui Clive Owen, care inspiră, deopotrivă, blazare şi hotărâre, concentrare şi dezolare, forţă teribilă şi vulnerabilitate. Deşi cele mai recente roluri ale sale (exceptând Elizabeth: The Golden Age şi Children of Men) ne-au obişnuit să-l vedem în roluri de acţiune, cu revolverul în mână şi chipul brăzdat de răni, chiar şi în cheie caricaturală ca în Shoot 'Em Up, aici atitudinea sa chiar contează enorm, pentru că reuşeşte să-l scoată pe Salinger din datele bidimensionale ale scenariului, să-i confere mister şi carismă. Rolul de aici este, probabil, exact elementul care lipsea consolidării definitive a succesului său la Hollywood, deşi actorul britanic ironizează permanent, în interviuri, statutul său de sex-simbol. Dacă până acum era privit ca o promisiune, recent, The Times, în ediţia sa on-line, i-a dedicat un articol intitulat Is Clive Owen the new Cary Grant?, care afirmă că, deşi talentele masculine venite dinspre Marea Britanie nu sunt deloc puţine sau minore (şi aici sunt pomeniţi Anthony Hopkins, Ralph Fiennes, Daniel Day-Lewis, precum şi cei mai recenţi interpreţi ai lui James Bond), Clive Owen este singurul care a spart blocada box office-ului american. Mai mult, Owen este considerat echivalentul masculin al lui Kate Winslet, cele mai frecvente caracterizări ale lui pomenind de acel irezistibil amestec de senzualitate şi eleganţă care aminteşte, într-adevăr, de Cary Grant.
Fie şi pentru acest subtil cocktail, dar şi pentru tensiunea pe care v-o livrează şi pentru câteva excelente momente de umor negru, The International este un thriller realmente reuşit.
The International / The International: Puterea banului, SUA, 2009.
Regia: Tom Tykwer.
Cu: Clive Owen, Naomi Watts, Armin Mueller-Stahl, Brian F. O'Byrne, Ulrich Thomsen, Luca Barbareschi.