Festivalul se deschide miercuri la 17:00 la Cinemateca Eforie cu proiecţia documentarului regizat de Alexandru Solomon, Apocalipsa după şoferi, o co-producţie HiFilm Productions/HBO România dedicată regizorului Cristian Nemescu şi sound designer-ului Andrei Toncu. "Apocalipsa după şoferi s-a născut dintr-un gând pentru Nemescu şi Toncu. Faptul că filmul va fi proiectat la NexT e firesc, chiar dacă ineficace: un film nu poate să repare o lume. N-am nicio îndoială că oameni nevinovaţi vor continua să moară pe şosele de mâna unor şoferi iresponsabili, iar făptaşii vor continua să fie achitaţi de mâna unsă a judecătorilor. N-are rost să ne umplem de ură, după cum n-are rost să uităm", spune Alexandru Solomon despre cel mai recent documentar pe care l-a regizat.
La ora 18:00, publicul de la Eforie va fi întâmpinat de Ada Solomon, directorul NexT, care va deschide oficial festivalul înaintea proiecţiei filmelor din secţiunea Şi ei au fost NexT generation, dedicată în acest an scurt metrajelor lui Cristian Mungiu (Mâna lui Paulişta), Hanno Hofer (Telefon în străinătate) şi Corneliu Porumboiu (Călătorie la oraş), trei dintre filmele care au anticipat "explozia" Noului Val românesc din ultimii ani prin prezenţe consistente la festivalurile internaţionale de film. Hanno Hofer şi Corneliu Porumboiu vor fi prezenţi în sală şi vor discuta cu spectatorii NexT după proiecţie, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri moderate de Ada Solomon.
Prima seară de proiecţii NexT se încheie în forţă, cu Obiecte pierdute / Lost and Found (Bosnia-Herţegovina, Serbia-Muntenegru, Bulgaria, Estonia, Germania, Ungaria, România, 2005),
Stefan Arsenjievic şi Nadejda Koseva, alături de regizorii români Cristian Mungiu, Radu Muntean, Radu Jude şi Corneliu Porumboiu, vor susţine seminarul de Regie de joi, 2 aprilie, ora 11:00, găzduit, la fel ca în fiecare an, de Orange Concept Store, primul din seria atelierelor marca NexT în acest an.
Festivalul NexT este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi este susţinut de Institutul Cultural Român, Orange Concept Store, Kodak Cinelabs România, Sony, Stage Expert, Abis Studio, UPS, RAO, Stella Artois, IRIS S.A. - distribuitor autorizat Apple, Ambasada Franţei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Institutul Cervantes, Ambasada Statului Israel, Institutul Polonez.