Vital, charismatic şi excelent causeur, cel mai reputat autor de filme politice din istoria cinematografului s-a întreţinut timp de aproape două ore cu o seamă de jurnalişti, profesionişti şi profani pasionaţi ai cinematografului (printre care Viorica Bucur, Irina-Margareta Nistor, Tudor Caranfil, Valerian Sava - şi mulţi alţii), legând un dialog relevant atât despre cel mai recent film al său, Eden à l'Ouest, cât şi despre viziunea sa cinematografică în general - după cum se poate constata din rezumatul de mai jos.
Întrebare: Domnule Costa-Gavras, sunteţi considerat de mulţi comentatori, şi pe bună dreptate, cel mai "politic" autor de filme din istoria cinematografului. Până acum, ne-aţi obişnuit cu o atitudine percutantă, incisivă, analitică, asupra celor mai profunde şi subtile mecanisme ale societăţii. Eden à l'Ouest, însă, prezintă o vizibilă schimbare de ton şi de stil. Ce anume v-a determinat să optaţi pentru această nouă formulă?
Costa-Gavras: Pentru mine există o dimensiune politică şi în acest film. Modalitatea de abordare este, într-adevăr, diferită de aceea a filmelor mele anterioare şi, desigur, am avut motive pentru care am ales această direcţie. Ştiu că unele persoane se aşteptau să vadă un film asemănător celorlalte pe care le-am făcut, dar am hotărât să adopt această cale, din motive pe care vi le voi explica. În primul rând, există multe filme, cel puţin cincisprezece-douăzeci, care tratează această problemă, problema emigranţilor, într-un mod foarte dramatic. Prin urmare, m-am hotărât să nu urmez şi eu această direcţie, deoarece consider că, ori de câte ori abordezi prea dramatic problema, creezi o anume stare de spirit negativă la adresa emigranţilor. Am încercat să arăt că nu reprezintă lucruri negative, ci dimpotrivă, pozitive, şi în primul rând că sunt nişte oameni de care lumea apuseană are nevoie, şi pe de altă parte am dorit să le aduc un fel de omagiu celor care şi-au părăsit căminul, familia, teritoriul, pentru a se duce într-un loc despre care nu ştiau nimic, în căutarea unei vieţi mai bune. Aş dori de asemenea să arăt că majoritatea oamenilor din lumea vestică sunt gata să accepte cu multă bunăvoinţă persoanele individuale, dacă au de-a face cu ele. Desigur, nu toţi sunt astfel - unii pot reacţiona foarte negativ. Pe de altă parte, desigur, am dorit să arăt singurătatea emigrantului. Şi, de asemenea, faptul că sunt slabi şi sunt trataţi degradant, fiind puşi că facă cele mai umilitoare munci - putând fi trataţi înjositor chiar şi în sens sexual. Iar ei au nevoie să fie acceptaţi, aşa că la rândul lor acceptă orice. Deci, în termeni generali, aceasta este ceea ce s-ar putea numi "ideea militantă" de la baza acestui film.
Întrebare: Care ar fi, după dumneavoastră, "miza" filmului?
Costa-Gavras: Aceea de a arăta că aceşti oameni sunt necesari pentru lumea noastră occidentală, pe de o parte, şi nu sunt persoane negative. Pot fi oameni foarte utili, foarte inteligenţi, care găsesc soluţii în toate problemele cu care se confruntă. Cum spuneam şi înainte, este un omagiu.
Întrebare: Să înţelegem că pentru realizarea acestui film v-au inspirat şi amintirile tinereţii dumneavoastră pariziene?
Costa-Gavras: Da, acesta este şi un film personal - nu biografic, dar în orice caz foarte personal, iar în acest sens, întrebarea dumneavoastră e cât se poate de pertinentă. Nu e un film biografic, întrucât eu am venit în Franţa legal, pentru a-mi începe studiile la universitate, şi apoi la Şcoala de Cinema, dar mai eram şi la fel ca eroul meu, prin faptul că mi-am părăsit casa, familia, ţara, ca să mă duc într-un loc despre care nu ştiam nimic. Nu cunoşteam limba, nu ştiam cum trăiau oamenii de acolo, şi nici cum gândeau. Aceasta este latura personală a filmului. Şi ar mai exista şi multe alte lucruri mărunte, care apar peste tot, însă ar presupune o discuţie mult prea amănunţită ca să vi le explic - mai ales în privinţa modului cum am fost acceptat de unii oameni, şi cum n-am fost acceptat de alţii - chiar respins.
Întrebare: În acest film, aţi părăsit registrul majorităţii filmelor dumneavoastră trecute, cum ar fi État de siège, Z, Missing sau Amen, în favoarea unui stil care foloseşte spontaneitatea, dezinvoltura şi umorul. Ce ne puteţi spune despre această schimbare de registru, care pe undeva se aseamănă şi cu stilul din noul cinema românesc?
Costa-Gavras: Aş dori să reamintesc faptul că, atunci când am lucrat în România, m-am simţit foarte foarte bine, căci am întâlnit aici nişte oameni minunaţi şi mijloace de producţie foarte bune, dar şi mai mult pentru că am întâlnit o serie de actori români extraordinari. Şi, desigur, cel mai important lucru pentru un regizor este să aibă şansa de a lucra cu actori buni. Am un mare respect pentru actori, fiindcă ei sunt cei care aduc povestea în faţa publicului, şi pot fie s-o înfrumuseţeze, fie s-o distrugă - dacă sunt actori slabi.
În legătură cu cinematografia românească, după cele văzute data trecută când am fost aici, pot spune categoric că filmul românesc revine la normal. Am văzut şi câteva filme, care mi s-au părut de foarte bună calitate. Dar cred cu tărie că nu se poate vorbi despre o cinematografie naţională fără un adevărat sprijin din partea statului - orice fel de sprijin, aşa cum avem în Franţa - acordat regizorilor tineri, împreună cu libertatea deplină de a face tot ce doresc, şi aşa cum doresc. Prin urmare, am sentimentul că cinematografia românească are în faţă un mare viitor.
Întrebare: V-aţi referit la traumele şi drama emigranţilor care-şi lasă în urmă căminul şi familia - şi există un film românesc recent, un excelent documentar, care abordează tocmai această problemă. Aveţi cunoştinţă despre Podul de flori, de Thomas Ciulei?
Costa-Gavras: N-am văzut acest documentar, dar am auzit vorbindu-se despre el.
Întrebare: Ei bine, este complementar cu filmul dumneavoastră, din această perspectivă. În altă ordine de idei, se ştie că pe tot parcursul carierei dumneavoastră aţi abordat diverse subiecte politice şi sociale din întreaga lume, reprezentative pentru ultima jumătate de secol. Acest lucru v-a ajutat să ajungeţi la vreo concluzie personală, la un mod propriu de a vedea politica şi realitatea?
Costa-Gavras: Da, şi aş dori să spun ceva mai mult despre acest lucru. Fiecare secvenţă pe care o realizez într-un film are rolul de a duce povestea înainte. Fiecare secvenţă arată un segment al societăţii noastre - în filmul de faţă, despre lumea Vestului. Căci filmul nu vorbeşte numai despre el, despre eroul său, ci şi despre societatea noastră, cea din Apus şi mai cu seamă cea din Franţa.
Întrebare: Există anumite elemente ale vieţii emigranţilor în Vest, pe care aţi fi vrut să le abordaţi în film, dar nu aţi reuşit?
Costa-Gavras: Da, sunt mai multe lucruri pe care nu le-am putut arăta în acest film. În special fiindcă povestea se referă la albi. Marea problemă din zilele noastre este cu negrii care vin în Occident şi au o soartă complet diferită de cea a albilor. Ei nu sunt acceptaţi la fel de uşor, şi sunt adeseori expulzaţi şi trimişi înapoi în ţara lor - şi nu într-un mod foarte plăcut. Există şi alte măsuri - de exemplu, dacă eroul meu era prins, ar fi fost internat într-un soi de lagăr, în care viaţa e mai mult decât negativă - este de-a dreptul îngrozitoare. Numai că într-un film nu putem spune totul - şi mai ales ţinând seama de decizia mea iniţială de a exprima povestea într-un anumit mod.
Întrebare: Pornind de la metafora din finalul filmului, v-aş întreba: cine v-a înmânat dumneavoastră bagheta de magician?
Costa-Gavras: Am folosit ideea cu magicianul din două motive. Mai întâi, pentru a arăta că imigrantul poate fi folosit ca orice obiect - ca atunci când eroul meu e folosit pentru a desfunda W.C.-ul, sau ca asistent într-un număr de iluzionism care-i cere să se arunce cu totul într-o toaletă - iar el trebuie să accepte. Cealaltă metaforă e că magicianul îi promite tot un fel de paradis, o soluţie a problemelor lui. Dar, în ultimă instanţă, el nu poate aştepta ca problemele sale să se soluţioneze prin magie - după cum vedem şi în final, când magicianul nu-i rezolvă problema. Acelaşi lucru îl regăsim şi la unii politicieni care vin cu promisiuni de genul: "Eu sunt un magician, eu vă rezolv toate problemele!"
Întrebare: Mă referisem la biografia dumneavoastră proprie, forţând puţin metafora: cineast-magician, magician-cineast - şi mă întrebam, metaforic vorbind, cine a fost omul care v-a înmânat dumneavoastră bagheta - şi misiunea - de magician?
Costa-Gavras: Cred că noi, realizatorii de filme, suntem nişte povestitori. Noi spunem poveşti. Nu încercăm să facem nimic magic cu povestirile noastre - poate doar "momente magice", aş zice, ceva diferit de viaţa cotidiană. Dar nu cred că ne aflăm aici ca să schimbăm lumea, şi nu putem nici să dăm soluţii la toate problemele - cum ar fi problemele acestea. Aş zice că tot ceea ce putem noi să facem mai mult cu filmele noastre e să punem întrebări, referitoare la problemele societăţii noastre - şi dacă reuşim să formulăm întrebările potrivite, atunci cred că ne-am îndeplinit misiunea.
Întrebare: Ca să formulez şi eu mai bine întrebarea: cine au fost "maeştrii" de la care aţi preluat ceva, dacă au existat câţiva înaintaşi, sau contemporani... Cine v-a dat "bagheta"?
Costa-Gavras: Nimeni nu mi-a dat nici o baghetă. Dar am fost influenţat, desigur, de mulţi regizori - şi nu atât de regizori, cât de anumite filme pe care le-am văzut. Au fost foarte multe. Pot aminti un film ca Grapes of Wrath. Probabil, filme de Kurosawa: Cei şapte samurai. Probabil, un film ca Tony, de Jean Renoir. V-aş putea face o listă - sunt şaizeci de ani de când văd filme! Dar, de fiecare dată, încerc să fac filme în felul meu.
31 martie, 2009
Bucureşti, România