De la clasicele The Immigrant, regizat de Chaplin în 1917 şi America, America (regia: Elia Kazan, 1963) până la miniseria de televiziune Ellis Island (regia: Jerry London, 1984) şi la ceva mai recentele Green Card (regia: Peter Weir, 1990), Far and Away (regia: Ron Howard, 1992), In America (regia: Jim Sheridan, 2003), Spanglish (regia: James L. Brooks, 2004) sau Nuovomondo (regia: Emanuele Crialese, 2006) şi trecând printr-o mulţime impresionantă de titluri, figura şi avatarurile emigrantului au fost tratate pe larg în cinema, în cele mai diferite registre, de la comic la sobru.
În noul său film, Eden à l'Ouest / Paradis în Vest, regizorul Costa-Gavras ne propune însă o abordare particulară, intimă şi tandră, a condiţiei emigrantului, pe care o cunoaşte atât de bine din propria existenţă. Fără a-şi investi deloc personajul principal, Elias, cu datele sale biografice (substanţial diferite faţă de eternul fugar, zdrenţăros şi suspectat de toţi, din film) ilustrul regizor de origine greacă descrie resorturile subtile ale contactului dintre emigrantul de aiurea şi ţara care îl primeşte, ostil sau cu ceva omenie, dar întotdeauna cu circumspecţie şi o curiozitate nedisimulată, străbătută de oarecare spaimă. "Istoria lui Elias nu este aceea a lui Ulise, nici cea a lui Jean-Claude (Jean-Claude Grumberg, scenaristul filmului, cu care Gavras a colaborat şi la Le couperet şi Amen - n.red.), nici a mea. Dar mă recunosc în Elias, acest străin care nu mi-e străin... (...) Nu e un film biografic, ci e un film cât se poate de personal", spune Costa-Gavras despre povestea sa. Mai mult, pentru a nu o condamna la interpretări politice sau istorice particulare, regizorul inventează o limbă şi o ţară fictive pentru Elias şi conaţionalii săi. Nu vreun context politic sau vreo vendetta locală sunt trăsăturile care predomină în odiseea rătăcitorului Elias, ci aventura, pericolul, suspiciunile de care se loveşte, pe de-o parte şi ingeniozitatea soluţiilor pe care le găseşte, puţina omenie de care are parte şi instinctul de supravieţuire pe care şi-l verifică la fiecare pas, pe de altă parte. Cu aerul său bântuit şi irezistibil, naiv şi neclintit în acelaşi timp, Elias exprimă conştiinţa rapid dobândită a emigrantului că, pentru a reuşi, trebuie să fie gata să îndure orice, să nu-şi uite nicio clipă visul şi să nu se abată de la idealul reuşitei finale.
Însă filmul lui Gavras nu e nici tezist, nici siropos idealist. De la secvenţele realizate în manieră de documentar de la început la şocul atent elaborat al unor scene de o plasticitate ieşită din comun şi la lirismul amar al finalului, filmul ne face părtaşi la călătoria hăituitului Elias. Un om deloc perfect, un tânăr cu aer de sălbatic, dar păstrându-şi permanent o doză de inocenţă, un emigrant deloc pregătit în maniere sau limbaj pentru societatea în care vrea să ajungă, dar hotărât şi capabil să supravieţuiască. Este, de altfel, unul dintre cele mai convingătoare portrete văzute pe ecran, vizând esenţa întretăierii şi ciocnirii inevitabile dintre lumi esenţial diferite, ciocnire care se petrece de sute de ani şi nu dă deloc semne să se oprească. "În Franţa vin 200.000 de emigranţi anual", spunea regizorul într-un interviu recent. Performanţa filmului lui este aceea de-a ne face să vibrăm alături de unul dintre ei, eroul său, să ne pese de cursa lui cu numeroase obstacole şi mici tresăriri de umanitate. Lipsit de sprijinul replicilor (pe tot parcursul filmului, Elias nu face decât să îngaime câteva vorbe în franceză şi alte câteva în limba sa imaginară), el devine extrem de expresiv, precum actorii din epoca filmului mut, exclusiv prin gesturi, priviri şi atitudine.
Iar interpretul său, actorul italian Riccardo Scamarcio (cunoscut celor care au văzut recent excelentul Mio fratello è figlio unico) reuşeşte o performanţă formidabilă, anunţând o forţă interpretativă comparabilă cu a altui imens actor european, spaniolul Javier Bardem. În plus, veteranul Gavras are plăcerea de-a filma nu cu încrâncenare, ci cu o superbă detaşare, şlefuind cu rafinament detaliul de atmosferă şi figurile de plan doi. Este, de altfel, o altă notă superbă a filmului său, pentru că, alături de Elias, filmul ne livrează o adevărată galerie de figuri memorabile, reuşite şi datorită faptului că regizorul (întors în Grecia, să filmeze, după 42 de ani de carieră cinematografică internaţională) a ales pentru interpretarea lor numai actori de excepţie din Grecia şi Franţa. Un film de o intensitate emoţionantă, cu un umor şi o tandreţe care completează perfect umanitatea şi tribulaţiile personajului principal, un eveniment cinematografic care nu trebuie pierdut.
Eden à l'Ouest, Franţa - Grecia - Italia, 2009.
Regia: Costa-Gavras.
Cu: Riccardo Scamarcio, Juliane Köhler, Anny Duperey, Ulrich Tukur, Eric Caravaca, Léa Wiazemsky, Dina Mihailidou, Marisha Triantafillidou, Arto Apartian.