One World, cel dintîi festival de film documentar dedicat drepturilor omului din Europa Centrală şi Răsăriteană, a fost iniţiat la Praga, în 1999, şi s-a extins apoi în multe alte ţări, inclusiv dincolo de graniţele bătrînului continent. În 2008, Centrul Ceh din Bucureşti a organizat şi la noi o primă ediţie a evenimentului, însă doar anul acesta One World Romania (18-23 martie 2009) a căpătat amploarea şi vizibilitatea pe care le merită.
Tematica festivalului nu este atît de restrictivă pe cît am putea crede, deoarece majoritatea documentarelor recente abordează, într-un fel sau altul, drepturile omului în lumea de azi. Cele 35 de filme incluse în program (selecţionate de Monika Stepánová, directorul Centrului Ceh, împreună cu Alexandru Solomon, unul dintre cei mai importanţi documentarişti români) au putut fi împărţite în cinci secţiuni diferite (nu şi singurele posibile): "După 20 de ani", "Filmul ca tratament", "La graniţă", "Prezentul la control" şi "Trecutul imperfect". Cum la noi cultura documentarului lipseşte (pentru marea majoritate a românilor genul se limitează la reportaje şi la producţii ale unor posturi străine specializate), organizatorii au avut iniţiativa de a continua proiecţiile cu scurte discuţii, în care au fost implicaţi invitaţii festivalului, oferindu-le astfel spectatorilor posibilitatea de a-şi exprima opiniile despre filmele prezentate.
Din Birmania, la Rahova şi Jilava
Un program special a fost dedicat anul acesta situaţiei tragice din Birmania - o ţară cu aproximativ 50 de milioane de locuitori, care trăiesc în teroare, privaţi de drepturile lor fundamentale de către dictatura militară opresivă şi represivă. Pentru acest program, Centrul Ceh l-a invitat la Bucureşti pe Ashin Sopaka, un călugăr budist care a părăsit Birmania în 2002 şi trăieşte acum în Germania, unde organizează "Marşul pentru pace" şi militează împotriva abuzurilor abominabile comise de regimul totalitar din ţara sa natală.
O altă iniţiativă excelentă din cadrul festivalului a purtat numele "Filmul ajunge la penitenciar". Două documentare remarcabile au fost proiectate, în prezenţa deţinuţilor (numiţi eufemistic "rezidenţi") şi a unor reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai presei, în penitenciarele Rahova şi Jilava. Am avut astfel şansa să asist la proiecţia filmului ceh René (pentru care regizoarea Helena Trestíková a urmărit, timp de două decenii, viaţa personajului său, un recidivist devenit scriitor, cu scurte pauze de libertate între lungi perioade de detenţie), în atmosfera apăsătoare din Penitenciarul Rahova (unde, acum, nu mai sînt "vieţaşi", ci arestaţi preventiv şi "în tranzit"), alături de vreo 50 de "rezidenţi" (printre care se aflau şi analfabeţi). La discuţiile de după proiecţie, aceştia nu păreau interesaţi să discute filmul, pe care oricum îl comentaseră pe parcurs. Ei s-au lamentat că, la ieşire, nimeni nu le va oferi un loc de muncă (concluzia inevitabilă: "înainte era mai bine") şi au încercat să afle de la moderatori (psihologul Răzvan Bălan şi Dana Cenuşă de la Direcţia Penitenciarelor) cît mai multe despre ce poate face Statul (privit moromeţian) pentru a le îmbunătăţi situaţia.
Dacă majoritatea documentarelor din programul One World sînt producţii recente, două excepţii mi s-au părut bine-venite. Videogramele unei revoluţii (1992) şi Absent din prezent (1995), semnate de regizorul-invitat Andrei Ujică (primul, alături de Harun Farocki, dintre părinţii filmului-eseu din Germania), fac parte dintr-o trilogie despre căderea comunismului, care se va încheia în curînd cu Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Ele au fost proiectate la Centrul Ceh, în faţa unei săli arhipline (mulţi spectatori au fost nevoiţi să le urmărească stînd în picioare), şi au fost urmate de dezbateri aprinse (moderate de Emil Hurezeanu şi, respectiv, de Alex. Leo Şerban). Filmele de montaj ale lui Andrei Ujică (cineast născut în Timişoara şi stabilit din 1981 în Germania) ar trebui să devină materiale didactice în licee, folosite la orele de istorie recentă, pentru ca elevii de azi şi de mîine să înţeleagă ce a însemnat comunismul, în România şi în lume. De exemplu, Videogramele... (care a fost proiectat şi discutat şi la Penitenciarul Jilava, în prezenţa "rezidentului" Victor Atanasie Stănculescu) are ca personaje principale televiziunea (mediul de informare - şi de manipulare - care predomină în epoca noastră) şi camerele de filmat "subiective" (imaginile surprinse între 20-25 decembrie 1989, la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, sînt inteligent montate şi comentate cu parcimonie din off). Cu un asemenea program excelent (eu unul nu am văzut nici un documentar neizbutit), One World are un viitor frumos în România.
Descărcaţi catalogul de prezentare al festivalului aici.