Back on track - RocknRolla

RocknRolla e tare întortocheat - fără a fi şi abscons, precum precedentul proiect al lui Ritchie, Revolver, ceea ce aduce spectatorului un plus de relaxare la finalul proiecţiei. Atît se tot înşeală unii pe alţii în film încît, în afara cazului în care aş fi luat notiţe în timp real ca să am acum o schemă a parcursului fiecărui personaj, reconstruirea naraţiunii de pe ecran e o treabă dificilă. Ce e clar, însă, e că m-am simţit bine pe toată durata proiecţiei. Nu am hohotit ca un apucat, nici nu am avut surprize - în relaţie cu ceea ce ar însemna un Ritchie clasic după Lock, Stock... sau Snatch -, dar în nici un caz nu m-am plictisit. Aşa că merită văzut!

Acţiunea din film ajunge la timp în societatea românească pentru a prinde în direct melodrama Popoviciu - Băsescu - Becali. De altfel, personajele din film pot căpăta fără probleme nume autohtone şi povestea încă funcţionează de minune. În centrul istoriei de pe ecran sînt afacerile imobiliare. Un grangure de vîrsta a treia, Lenny Coyle (jucat de Tom Wilkinson) controlează dedesubturile acestui domeniu, nimic nu mişcă fără ştirea şi blagoslovenia sa. Ritmul cardiac al poveştii începe să crească atunci cînd un magnat rus, Uri, are nevoie de ajutorul lui Lenny. Acesta devine receptiv contra unei sume considerabile - cu ajutorul căreia unge mecanismele statului şi datorită căreia propriului sac îi creşte burtica. Stella, contabila lui Uri (jucată de Thandie Newton), tre' să facă pierdută suma respectivă. Doar că nu o face pierdută în favoarea lui Uri, ci în favoarea ei, cu ajutorul unor bandiţi locali care îşi spun The Wild Bunch (interpretaţi de Gerald Butler şi de Idris Elba). Mulgerea lui Uri de către Stella şi dispariţia picturii favorite a lui Uri - pe care, în semn de apreciere şi încredere, i-o împrumută temporar lui Lenny - declanşează o serie de contre între toate taberele implicate în naraţiune, fiecare "cercetînd" ciolanele celorlalţi din ce în ce mai serios. Fracturile nu se lasă îndelung aşteptate.

RocknRolla e un tip de felul celor de mai sus, care iubeşte banii, şmenurile, drogurile sau sexul. Dar şi în clasa asta există unii adevăraţi de tot, care pot să le aibă şi să le facă pe toate în acelaşi timp. Ei reprezintă viitorul. Iar viitorul ajunge aici (în prezent, în film) prin rockerul Johnny Quid, un miserupist absolut, care trage toată ziua cocaină şi îşi elevează spiritul în meditaţii alese. El e buricul pămîntului în film, piatra filozofală căutată de toţi, Elvis Presley, oracolul de la Delphi, Elodia reloaded, sfîntul Graal, Bugs Bunny şi Roma. Toate drumurile duc la el şi adevărul adevărat el îl aduce pe masă. Finalul deschis al proiectului actual îl anunţă pe Quid drept mare mahăr într-un viitor film. Thandie Newton spunea că Ritchie a gîndit RocknRolla ca parte a unei trilogii, pe care ar dori să o materializeze în cazul în care filmul acesta ar avea succes.

Precum în toate proiectele însemnate ale lui Guy Ritchie, şi aici în prim-plan e stilul. RocknRolla e o pagină de british pulp-fiction, cu dialoguri spumoase scrise în jargonul mitocanilor cu ştaif, cu ritm susţinut, cu o trimitere comics-trăznită la dansul de socializare din Band à part (înţelegerea Stellei cu One-Two cu privire la a doua tranşă de bani), cu montaj, efecte şi mercenari de videogames (urmărirea sălbaticilor de către oamenii lui Uri - ironizată de piesa We Had to Love compusă de The Scientists), cu trimiteri ironice la realitate (aluzia la Roman Abramovic, prin Uri, ori procesul de mirungere a funcţionarilor statului de către Lenny) sau cu descrieri ironice ale personajelor din interiorul poveştii, prin intermediul unor filme britanice, reciclate ironic şi ele (Tank - un alt caracter sensibil - urmăreşte în maşină The Remains of the Day sau Pride and Prejudice).

Odată cu RocknRolla m-am bucurat să constat că Ritchie revine la forma iniţială. Astfel are toate şansele să rămînă în istoria cinematografiei (britanice, măcar) nu ca soţ al Madonnei, ci ca văr de gradul doi al lui Tarantino. Swept Away a fost o poveste concepută pentru şi cadorisită Madonnei. Revolver e o poveste în care influenţa Madonnei se vede în fabulaţiile cabalistice ale personajelor, iar chinul lui Ritchie în misterioasa abordare a problemei ego-ului. Acum lucrurile s-au mai îndreptat: Madonna a plătit serios pentru daunele aduse carierei lui Ritchie (separarea de cîntăreaţă i-a adus britanicului peste cincizeci de milioane de lire sterline), iar regizorul a revenit la reţeta care l-a consacrat.