Istoria e aşa: în 2003, Barry Gifford (scenaristul succeselor lui David Lynch, Wild at Heart şi Lost Highway, precum şi al filmelor Perdita Durango şi City of Ghosts, el însuşi un scriitor foarte apreciat) vine la Festivalul Transilvania de la Cluj-Napoca în calitate de membru al juriului.
Acceptase invitaţia pentru că era interesat de o zonă numită Bucovina, de unde a aflat că se trage bunicul său. După ce se termină festivalul, un român pe nume Lucian Georgescu se oferă să-l plimbe prin Bucovina.
"Eram ca The Three Stooges", îşi aminteşte Barry Gifford de călătoria cu Georgescu şi soţia acestuia, Gifford care arată surprinzător de bine, în jeanşi şi tricou negru, pentru cei aproape 63 de ani ai săi.
"De fapt, procesul a început cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe Georgescu. Despre bunicul meu nu ştiam decât că e din Viena şi că a venit pe urmă în SUA. Am aflat din registre şi unde a locuit în Viena. Pe Circusgasse, la numărul 5. Pe urmă am aflat că nu se născuse la Viena şi că sigur venise de undeva din fostul Imperiu Austro-Ungar. Când am ajuns în Bucovina, o doamnă din Suceava care se ocupă de istoria evreilor mi-a spus că bunicul nu putea fi decât din Siret sau Suceava.
La Siret am găsit sinagoga. Era părăsită. Cheile de la intrare le ţinea un bătrân. Am intrat şi am descoperit acolo, scrise, numele enoriaşilor. Printre ele şi cel al bunicului meu, Salomon Stein."
Povestea ca ruptă dintr-un roman sau un film nu se termină aici. Fiul lui Salomon Stein (şi tatăl lui Barry Gifford) se naşte în 1910. Familia se stabileşte în Statele Unite, iar ani mai târziu tatăl lui Barry Gifford va lucra pentru crima organizată şi pentru mafioţi cunoscuţi ai vremii, făcând chiar închisoare.
Tatăl a murit când Barry avea 12 ani. La întoarcerea din Bucovina, Barry Gifford, impresionat de peisaj şi de acea "detective story" pe care o realizase împreună cu publicitarul & scenaristul Lucian Georgescu şi de soţia acestuia, scrie nuvela Almost Oriental. "I-am trimis-o lui Lucian, care a scris după ea o poveste. Titlul de Tatăl fantomă a venit de la Andrei Codrescu." Da, Barry Gifford şi scriitorul născut la Sibiu, dar stabilit la San Francisco sunt prieteni. "Într-o zi Andrei m-a sunat şi mi-a spus: Hai să ne cunoaştem!", îşi aminteşte Gifford. Aşa a început o prietenie care durează de 30 de ani.
Scenariul scris de Lucian Georgescu trebuia iniţial să fie regizat de Ovidiu Bose Paştina. Dispariţia prematură a acestuia, în 6 aprilie 2006, a lăsat proiectul în aer. L-a preluat Lucian Georgescu. Acesta a trebuit să renunţe la dorinţa de a fi scenarist-producător (compania sa, GAV, e producătorul principal), preluând hăţurile a ceea ce va fi debutul său în lungmetraj. Iar pe 24 aprilie 2009 a filmat Iosif, băiatul de 11 ani al lui Ovidiu Bose Paştina. El interpretează personajul lui Marcel Iureş cu peste 30 de ani în urmă.
La Ana Aslan se filmează, aproape ca întreg filmul, în interioare. Nu am nimerit la o scenă complicată. Nu e multă lume şi e mult prea multă linişte pentru o filmare.
Pe platou e şi prietenul de-o viaţă al lui Barry Gifford, Vincent De Serrio, care nu e, printre multe alte ocupaţii, doar psiholog şi fost bodyguard al lui Dalai Lama, dar şi coleg de bancă cu Gifford de la vârsta de 13 ani. Vinny, aşa cum îi spune toată lumea, învârte mătănii şi vorbeşte puţin. În penumbra camerei înalte unde se filmează zăreşti un birou vechi, prin faţa căruia trec şinele travlingului, şi o bibliotecă imensă care acoperă două laturi ale camerei, de sus până jos. Pe birou o fotografie. "E tatăl meu, regizorul de teatru George Georgescu", spune regizorul.
Ah, şi să nu uit. Vinny, prietenul de-o viaţă al lui Barry Gifford, a descoperit şi el că mama sa se trăgea din Bucovina! Familia ei se numea Duda.
Secvenţe "acronologic dislocate"...
Se filmează scena în care Robert Botto, eroul filmului - interpretat de Marcel Iureş, care e profesor la Universitatea Stanford, îl anunţă pe decanul facultăţii - interpretat de Barry Gifford - că vrea să-şi ia un an sabatic pentru a pleca în Europa de Est să-şi caute rădăcinile.
Regizorul secund Ovidiu "Kelly" Păunescu dă cu fum, cameramanul Mircea "Enrique" Valentin se opinteşte de cameră şi aparatul trece prin faţa noastră, trei jurnalişti aşezaţi pe canapea ca trei ursuleţi, blocându-ne vederea.
Printre picături îl vedem pe Marcel Iureş răsfoind Chicago Tribune, desfăcând scrisori şi uitându-se prin sertare. Nu e foarte spectaculos acest travling descriptiv, dar e interesant să vezi că la comanda "Atenţie! Se filmează" nu se mai aude nici musca. Numai noi ne simţim cam în plus printre oamenii ăştia care muncesc şi încercăm să ne ascundem jena.
Dacă tot nu pot vedea din cauza travlingului, observ în schimb tricoul unui tehnician. California Dreaming 2006 Grips - pe faţă şi Fuck you, fuck Bill Clinton, fuck NATO...şi p-ăia de la Bucureşti - pe dos.
Liviu Marghidan, care a fost director de imagine la filmul lui Cristian Nemescu (de unde e luat citatul de mai sus), e DOP şi la Tatăl fantomă. Glumeşte cu noi, ne spune că filmează "secvenţe acronologic dislocate" şi că foloseşte "foarfece poetice, dar nu, nu scrie asta..."
"E un film mai ciudăţel, ne spune Lucian Georgescu mie şi colegilor cu care am fost pe platou (Alexandra Olivotto de la Cotidianul şi Ştefan Dobroiu de la Cinemagia), "... mai ieşit din tipare. Rămâne de văzut dacă e bun sau rău. Sigur, se vede România în el, dar nu e vorbit în română. Şi da, are ceva din Barry Gifford."
De fapt, Barry Gifford nu era opţiunea iniţială a regizorului pentru rolul decanului. Distribuţia îi mai numără pe: Mihaela Sârbu, Mihai Constantin, Valer Dellakeza. Nicodim Ungureanu, Mimi Brănescu. Montajul îl va face Ioachim Stroe, iar muzica e compusă de foarte talentatul artist german Johannes Malfatti (care se trage din familia Cantacuzino!).
Marcel Iureş: "Angelina Jolie e o tipă mişto!"
Cu Marcel Iureş reuşim să stăm de vorbă câteva minute, înainte de a pleca spre Teatrul Odeon unde are spectacol - cu a cui piesă credeţi? - a lui Barry Gifford, trilogia Camera de hotel.
Marcel Iureş îmi spune că n-a văzut Thick as Thieves (The Code), în care a jucat recent alături de Morgan Freeman şi Antonio Banderas, pentru că nu-i place să se vadă în filme. Nici în Balanţa? "Oh, Doamne!".
Mai ales dacă sunt filme mai vechi. "E insuportabil". Celui mai exportat actor român filmul i se pare mai "arogant" decât teatrul, iar pretenţia lui de a rezista în timp "ridicolă".
Pe Barry Gifford l-a cunoscut în 2003, dar nu s-au împrietenit imediat. Acum, de câte ori merge la Los Angeles, îi dă telefon. "E un personaj care stârneşte curiozitate, el e ca scriitor în pachetul de elită pe care îl are America acum", spune Marcel Iureş despre colegul său de platou care azi a improvizat 90% din scena de filmare.
Actorul român nu are după filmul lui Lucian Georgescu alte proiecte cinematografice. A mai citit nişte scenarii de la Hollywood, dar unele nu i-au plăcut, iar altele i-au plăcut dar nu le va putea onora în termenii doriţi de el.
E decis însă să nu facă niciodată seriale de televiziune. De fapt, acest lucru a făcut obiectul unei înţelegeri cu cei doi agenţi ai săi, cel de la Londra şi cel de la Los Angeles. "Nu stau doi ani să joc un doctor", spune Marcel Iureş care nu refuză să joace în filme de televiziune dacă i se par interesante.
Nu mai ştiu cum a venit vorba de Angelina Jolie şi, normal, l-am întrebat dacă o consideră o actriţă bună. Mi-a răspuns că la nivelul la care e Angelina Jolie nu se mai discută în aceşti termeni. Ea este, ca şi Bruce Willis, un brand.
"Pot să spun dacă îmi place de ea ca femeie".
"Vă place de ea ca femeie?"
"Da, e o tipă mişto."
După ce Marcel Iureş pleacă, se ia pauză de masă. Ne îndreptăm şi noi spre microbuz, dar suntem opriţi de băieţii de la catering. Nu putem refuza. Mirosul de costiţă şi de mici la grătar e prea puternic."Nu se mănâncă în fiecare zi aşa. Dar azi avem doi Gheorghe de sărbătorit", ni se spune.
Ieşind pe aleea care dă în DN1, după cel puţin patru ore petrecute într-un fel de buzunar temporal, mă întreb totuşi al cui mesager - dintre toţi dispăruţii pomeniţi mai sus - era rândunica intrată într-o sală vecină cu cele ocupate de echipă?