Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Damen Tango

Vorbe grele - Damen Tango


Dilema Veche, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe la mijlocul filmului Damen Tango vine un moment de revelaţie, cînd Mihai Călin o duce pe Andreea Bibiri la o margine de şosea, în faţa a două cruci, şi îi dă să rezolve o problemă: "Dacă atunci cînd ne vom întoarce din luna de miere am avea un accident... ascultă-mă!... şi peste ani de zile m-aş căsători cu fata celui care te-a omorît, ce-ai zice?" Eu aş zice că este, într-adevăr, o problemă, cu atît mai gravă cu cît Corina (Bibiri) se aflase cîndva într-o maşină cu iubitul ei Mircea (Horaţiu Mălăele) şi avuseseră un accident... ascultaţi-mă!... şi peste nouă ani de zile ea e pe cale să se mărite cu Bogdan (Călin), care nu e altul decît fiul celui care l-a omorît pe Mircea. Dumneavoastră ce-aţi zice? Şi să mai ştiţi că Bogdan a avut cîndva un tată, care a avut un accident... ascultaţi-mă!... şi peste ani de zile se căsătoreşte cu pasagera şi amanta celui care i-a omorît tatăl. Deci? Ar fi cazul să ziceţi ceva, măcar ca să-l acoperiţi pe Bogdan, care tocmai zice despre "locul ăsta nenorocit unde s-a născut cea mai teribilă ură... unde s-a născut cea mai teribilă dragoste". Compozitorul Ştefan Elefteriu găseşte de cuviinţă să zică şi el ceva - atît de înfiorător încît filmul se cutremură, masca îi cade şi, în sfîrşit, găsim cuvintele potrivite ca să-i zicem pe limba lui: "În punctul ăsta nenorocit mi s-a arătat cu cea mai teribilă claritate faptul că... ascultă-mă!... eşti o telenovelă!"

Cu nouă ani înaintea acestui moment de adevăr, Mircea o părăsea pe Alexandra, soţia sa (Maia Morgenstern). Îi lăsa o casetă video în care vorbea foarte frumos despre noua lui iubire - atît de frumos încît, după nouă ani, Alexandra avea să-i spună Corinei: "Vorbele lui Mircea te-au apărat de mine pînă acum." Pe de altă parte, nici un actor n-ar trebui să conteze pe vorbele scenaristului Radu F. Alexandru, ca să-l apere de scepticismul spectatorului; unii oameni primesc medalii pentru acte de curaj mai mici decît al Andreei Bibiri, care a trebuit să se descurce cu replica: "N-am reuşit încă să strîng cioburile în care s-a spart viaţa mea." De-acord, Bibiri n-a fost chiar singură în momentele acelea de cumpănă: Alexandru sau co-scenaristul şi regizorul Dinu Tănase s-a milostivit de ea, permiţîndu-i lui Călin să intervină cu un singur cuvînt salvator - "Shakespeare" -, iar Bibiri şi-a plătit datoria ceva mai tîrziu, spunînd "Shakespeare" într-un moment deosebit de dificil pentru Călin. Dar (nemaipunînd la socoteală insultarea repetată a lui Shakespeare) de cîte ori se poate salva un film în felul ăsta? Ori pui, după fiecare replică, un asterisc cu explicaţia "Shakespeare", ori n-o mai pui pe Morgenstern să spună: "Eu nu mai pot visa", sau: "Vorbeam cu Cel-de-sus." E adevărat, scenariul vine în ajutorul ei cu un şiretlic încă şi mai iscusit decît cel cu Shakespeare: personajul e liber să-şi schimbe comportamentul în fiecare secvenţă (adineaori amintea de mama băiatului din filmul ăla de Mel Gibson, acum e ca Joan Crawford în plină erupţie, într-un minut va fi ca Glenn Close în Atracţie fatală), pentru că avem de-a face cu o femeie înnebunită de durere; şi dacă lucrurile scapă cu totul de sub control, se poate folosi procedeul acela inovator (doar cei mai buni dramaturgi din clasa a treia îi cunosc taina), dezvăluirea că a fost doar un vis.

Dacă ar fi să luăm filmul în serios, ca pe o tragedie a pasiunii şi a conştiinţei, ne-am putea trezi în calea unui curent destul de neplăcut: pasiunea bărbatului "matur" pentru fata-căreia-i-ar-putea-fi-tată vrea să fie demnă, lucidă şi frumoasă, în timp ce pasiunea soţiei părăsite e grotescă, iraţională, monstruoasă. Cu bunăvoinţă putem înţelege de aici că soţia e tragică (deşi nu e; spre final începe să se comporte ca psihopatul dintr-un thriller oarecare), în timp ce soţul e doar melodramatic; dar la mijloc poate fi şi ceva mai dubios - proiecţia unui inconştient masculin insuficient examinat, frica autorilor de emoţiile unei femei părăsite. Dar ce-a făcut filmul ca să merite luat în serios? Din cînd în cînd are cîte o răbufnire inexplicabilă de pseudo-dinamism (ce sens are scurta şi brutala întîlnire a Corinei cu un hoţ?); în rest, camera e o martoră indiferentă la ravagiile histrionismului incurabil. La un moment dat, spectatoarea de lîngă mine mi-a şoptit: "Uite ceva viu." Se referea la căţelul care-şi făcea toaleta la cîţiva paşi de focarul Morgenstern. Profit de ocazie pentru a lăuda stilul acestui animal anonim.



 Toate articolele despre Damen Tango


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Damen Tango, Călin Stănculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer