Genial în spectacolul lui Radu Afrim, montat la Teatrul Municipal din Baia Mare, este faptul că motorul acţiunii, acest "stres cotidian" din care se impune o evadare, are o forţă copleşitoare. Nu ne aflăm într-o casă de vacanţă, ci într-un birou corporatist cu taste cloncănind spasmodic şi fluierături de telefon sacadate. E o fabrică de măcinat creierii, în care pînă şi băiatul cu pizza suferă de tulburări de personalitate. Replica "Ăsta e jocul de-a vacanţa" spusă de Valeriu în timp ce îşi ameninţă colegii cu pistolul marchează fanatismul necesităţii unei pauze: jos cu pantofii de lac, detronaţi laptop-urile cocoţate pe mese, blocaţi liftul şi aduceţi flori, sau măcar frunzele care au mai rămas din ele - o întreagă revoluţie a simţurilor care-şi cer dreptul la haos, se desfăşoară pe scenă. Sexualitatea izbucneşte frenetic: domnul Vintilă se transformă în doamna Vintilă, iar Corina se lasă în grija fanteziilor mai mult sau mai puţin geografice cu Jeff. Corectitudinea matematică a lui Bogoiu debordează într-un joc de improvizaţie spumos, iar frustrările lui Valeriu se autoinhibă treptat.
Fără să exagereze, dar motivând până la cel mai mic detaliu şirul de acţiuni care se desfăşoară pe scenă, Radu Afrim nu doar că îl înţelege, dar îl şi completează pe Mihail Sebastian, amintind parcă oricărei posibile opinii canonice că o comedie veritabilă se măsoară în hohotele de râs, şi nu în zâmbetele forţate ale spectatorilor.
