Nicolas Cage recunoaşte că a dus o viaţă plină de excese - mult dramatism, multe relaţii urmate de despărţiri şi glumiţe "la înălţime" cum ar fi, de exemplu, să-i ia stewardezei microfonul şi să anunţe că avionul, care urma să aterizeze în Los Angeles, a fost deturnat spre Bahamas! Dar singurul lucru pe care Cage nu are de gând să-l mai rişte e să şofeze prin Londra.
În timp ce filma pentru National Treasure 2: Book of Secrets / Comoara naţională 2: Cartea secretelor, Cage a făcut singur mare parte din cascadoriile cu maşini - dar mai mult de nevoie! "Şofatul în Anglia mă sperie", recunoaşte Cage. "Era să mă omor şofând prin Londra, pentru că mi-e imposibil să mă obişnuiesc cu şofatul pe partea stângă. Toate reacţiile şi instinctele tale sunt pe dos şi nu e deloc amuzant să conduci pe partea greşită, în timp ce spre tine se-ndreaptă un autobuz cu etaj! Prin urmare, chit că ador să conduc cu viteză prin California, trebuie să recunosc că nu sunt un şofer foarte bun atunci când sunt în Anglia. Nici să trec strada prin Londra n-am curaj, pentru că maşinile vin din direcţia greşită. Categoric, eu prin Anglia n-o să mai conduc!"
Cartea secretelor e continuarea plină de antren a celebrului film din 2006, Comoara naţională. Continuarea a avut un succes uriaş în America de Nord, câştigând mai mult de 200 de milioane în primele trei săptămâni de la lansare. Este a doua oară când Cage joacă rolul aventurierului/vânătorului de comori Ben Gates, Jon Voigt revine în rolul tatălui lui Ben, iar actriţa germană, Diane Kruger, este acum soţia lui Ben. În această continuare, ei ajung să caute un indiciu despre care speră să-l exonereze pe stră-străbunicul lui Ben care pare să fi luat parte la infama conspiraţie de asasinare a preşedintelui SUA, Abraham Lincoln, în 1864.
În cele ce urmează, Nicolas Cage dezvăluie că e un alt om de când s-a căsătorit cu Alice Kim şi de când are un fiu, Kal-El, născut în 2005. Cage povesteşte şi despre modul în care a ajuns să cumpere un castel nemţesc! După ce, anterior, şi-a cumpărat o insulă în Bahamas, Cage a devenit, în 2008, mândrul proprietar al castelului Neidstein. Micuţul castel a fost construit în anul 800, a fost refăcut în anii 1300 şi a fost, odată, căminul familiei Faber-Castells, celebra producătoare de unelte de scris şi desenat. După ce l-a cumpărat, Cage a sperat să petreacă mai mult timp acolo împreună cu soţia sa de origine coreeană, Alice Kim, fiul lor, Kal-el, şi cu fiul lui cel mare, Weston, din relaţia cu actriţa Kristina Fulton.
Jan Janssen: Nic, pari să te simţi foarte bine. Te simţi mulţumit?
Nicolas Cage: Multă vreme n-am fost nici fericit şi nici mulţumit de mine. E greu de descris faptul că, deşi eşti împlinit în carieră, nu ai parte de aceleaşi satisfacţii în viaţa personală. Dar în Alice am descoperit femeia capabilă să mă transforme şi să mă facă să văd lucrurile cu claritate. Ea a fost mereu relaxată, şi m-a făcut să înţeleg cât de ridicolă îmi fusese viaţa. Nu mă concentram la lucrurile adevărate, importante, eram prins de întreaga poveste a celebrităţii şi nu-mi găseam locul. Acum, toate absurdităţile astea nu mă mai preocupă, familia e tot ceea ce contează: Alice şi fii mei, Kal-El şi Weston. Ei sunt viaţa mea.
J.J.: Care e senzaţia?
N.C.: Una foarte plăcută. Mi s-au schimbat priorităţile. Nu mai călăresc motocicletele şi nu mai conduc la viteze ridicole. Sunt complet dedicat vieţii alături de familia mea, îmi place să stau acasă şi să fiu relaxat. Nu am mai fost niciodată atât de fericit. Chiar şi când schimb scutecele sunt fericit! Nu vreau nimic altceva - vorbesc în general - sunt fericit cu ce am. Dar nu vreau să zic mai multe, ca să nu cobesc.
J.J.: E ciudat să ai un copil la 15 ani după ce l-ai avut pe primul?
N.C.: E fascinant!
J.J.: Cei doi fii ai tăi interacţionează unul cu celălalt?
N.C.: Da! Cea mai mare bucurie a mea e să-l văd pe Weston ţinându-l pe Kal-el în braţe. Ei sunt comorile mele, n-am de ce să mă plâng.
J.J.: Ce efect a avut asupra ta naşterea lui Kal-el?
N.C.: M-a trezit! A fost un nou început, căci am avut ocazia să-mi schimb viaţa şi să-mi doresc să fiu un om mai bun. Uneori, e nevoie de un astfel de eveniment care să te ajute să-ţi pui ordine în viaţă. Procesul începuse deja, de când o cunoscusem pe Alice, pentru că ea m-a ajutat să fiu aşa cum mi-am dorit întotdeauna să fiu, doar că m-am lăsat distras de alte lucruri. Citesc mai mult ca niciodată, nu mai sunt speriat de faptul că tatăl meu e un mare literat (tatăl lui Cage, fratele regizorului Francis Ford Coppola, a fost şeful catedrei de literatură engleză a Universităţii San Francisco). Îmi place să mă cufund în filosofie şi în mitologie, e grozav.
J.J.: Când te pregăteai pentru Ghost Rider, ai atins o formă de excepţie. Te mai antrenezi la fel de intens?
N.C.: Nu mai sunt chiar în aceeaşi formă, dar mai fac jogging şi mănânc sănătos, mult peşte şi legume, şi singurul alcool pe care-l beau e vinul roşu, care are mulţi anti-oxidanţi. Sunt într-o formă mai bună decât acum 10 ani, cu siguranţă.
J.J.: Hai să vorbim de Comoara naţională. N-ai mai jucat în continuări până acum. De ce ai revenit la personajul Ben Gates?
N.C.: Filmele au un concept unic. Sunt o combinaţie de istorie şi spectacol. Avem ocazia să explorăm istoria şi să trezim interesul celor tineri faţă de trecut, şi să-i implicăm în aventurile lui Ben. Filmul e o aventură, ne face să redevenim copii, şi învăţăm şi niţică istorie, ceea ce pică întotdeauna bine.
J.J.: Spre deosebire de primul film, care are loc numai în Statele Unite, Cartea secretelor poartă publicul şi prin Europa.
N.C.: Da! Filmul are statut de "comoară internaţională", mergem la Londra şi la Paris şi vedem cum Regina Victoria a fost implicată în istoria Sudului şi şi-a dorit să obţină bumbacul produs în America. Astea sunt chestii despre care eu nu ştiam. Mi-aş dori să devină Comoara internaţională şi să fac o serie de filme care să ne ducă prin Europa, Asia, Africa. Cred că ar fi grozav să continuăm să expandăm aceste aventuri. Cu cât e mai extins subiectul, cu atât mai multe lume va fi fericită.
J.J.: Faptul că povestea se mută în Europa ajută, cumva, publicul, să vadă legătura dintre Europa şi Statele Unite, o legătură uitată de cei tineri?
N.C.: Categoric... Anglia are mii de ani de istorie de povestit şi, atunci când filmezi acolo, e imposibil să nu simţi asta, mai ales personajul meu, care e pasionat de istorie. Când filmam secvenţele exterioare de la palatul Buckingham, se simţea energia gărzilor şi puteai ştii dacă Regina e sau nu acolo după cum era sau nu era înălţat steagul. E ceva neobişnuit pentru un american, pentru că nu avem atâta vechime. În Anglia, istoria e foarte vie.
J.J.: Harrison Ford a filmat Indiana Jones 4. Te vezi ca un soi de continuator al său?
N.C.: E loc suficient pentru tot soiul de astfel de aventuri. Îl ador pe Ben Gates pentru că îl văd ca pe un detectiv al istoriei. E un soi ciudat de vânător de comori, pentru că el nu vrea decât să dezlege misterul, şi nu să profite de pe urma descoperirii. Pentru mine, Ben e un erou modern. Societatea tânjeşte după mituri şi aventuri. Trăim într-un ritm atât de rapid, asta e situaţia, istoria a făcut lumea să fie ceea ce e azi. Trăim vremuri dificile, şi e important să studiem trecutul şi să înţelegem forţele foarte complexe ce pun în mişcare istoria şi cât de multe legături există între lucruri.
J.J.: Apropo de mituri şi de aventuri ai cumpărat un castel german adevărat, nu?
N.C.: Da. A fost o experienţă cu adevărat magică. Am fost să vizitez oraul Görlitz - ca un cadou de ziua mea. M-a interesat întotdeauna opera filosofului german Jacob Boehme (1575 - 1624) şi, nu mă întreba de ce, dar m-am simţit obligat să văd unde a trăit şi a lucrat. Aşa că am tot umblat prin Görlitz, ningea, şi soţia mea şi cu mine ne-am gândit c-ar fi plăcut să ne plimbăm prin pădure. Am făcut întocmai, ascultam Bach, şi conduceam prin zăpadă. Am văzut o vulpe polară şi-am zărit un castelaş pe un deal. M-a intrigat şi, câteva săptămâni mai târziu, am sunat un agent imobiliar care a aflat că era de vânzare.
J.J.: ?i-ai îndeplinit un vis când ai cumpărat castelul?
N.C.: Mi-au plăcut întotdeauna basmele - în secial Fraţii Grimm. Dar, după cum îţi imaginezi, nu mulţi oameni ar vrea să cumpere un castel vechi aflat în prag de prăbuşire şi care e în inima unei păduri din Germania. Dar părea aşa frumos, văzut de la distanţă, şi m-a intrigat faptul că era situat într-o pădure milenară. Mi-am zis "Hai să văd dacă se poate". Dar, ca să fie clar - nu e un loc imens, e un loc micuţ prin comparaţie cu ceea ce cred oamenii că înseamnă un castel. Şi nici n-a fost foarte scump. Trebuie complet restaurat, aici începe cheltuiala. Dar are turnuleţe şi în curte e o fântână, şi mi se pare interesant! (râde)
J.J.: Vrei să petreci mult timp la castel?
N.C.: Măcar câteva luni pe an... Mă voi duce acolo să-mi stimulez imaginaţia, să stau în mijlocul naturii, să mă gândesc la trecut şi să citesc multe poveşti. O să-mi aduc şi familia şi poate că fiul meu cel mare, Wes, va avea inspiraţie să scrie muzică. Adoră să compună şi să scrie. Am făcut o bandă desenată împreună şi-i place enorm să creeze lucruri. Nu e prea pasionat de lucrurile materiale.
J.J.: Ai avut o viaţă aventuroasă indiferent de cum ai privi-o. Cum vezi acum lucrurile?
N.C.: Cu toţii dăm de bucluc când nu avem grijă de noi înşine, fizic sau psihic, şi cred că am întors o nouă foaie în viaţa mea. Viaţa alături de fiul meu m-a învăţat să mă bucur de lucrurile simple. E un clişeu teribil, dar e adevărat. E, probabil, prima dată în viaţa mea când m-am simţit aşa de relaxat. Soţia mea Alice face şi ea parte din acest proces şi-i sunt recunoscător. Uneori, trebuie să aştepţi femeia potrivită, care să vină la momentul potrivit. E ceva splendid!